Ce mesaje au transmis liderii politici români Președintei Maia Sandu

Data:

spot_img

Ce mesaje au adresat liderii politici români Președintei Maia Sandu. Alegerile prezidențiale din Republica Moldova s-au încheiat cu victoria PAS și a președintei Maia Sandu în fața contracandidatului său, Alexandr Stoianoglo.

Maia Sandu a obținut 55.41% din voturi, diaspora jucând un rol decisiv în înclinarea balanței în favoarea candidatei PAS.

Nicolae Ciucă a reamintit strânsa legătură dintre România și Republica Moldova

Liderul PNL, Nicoale Ciucă, a felicitat succesul președintei, dar și al poporului moldovean, reamintind strânsa legătură dintre România și Republica Moldova:

  • „Democrația și votul liber au învins! Felicitări Maia Sandu pentru rezultatul alegerilor, pentru victoria uriașă! Republica Moldova își continuă parcursul european și drumul către integrarea în Uniunea Europeană. România îi este un aliat de nădejde și un sprijin atât social, cât și economic (…) Dragi cetățeni ai Republicii Moldova, ați scris istorie pentru toți frații de peste Prut”, a transmis Nicolae Ciucă într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Elena Lasconi: „este victoria oamenilor care nu s-au resemnat”

Elena Lasconi, președinta USR și candidată la alegerile prezidențiale, a subliniat rolul cetățenilor în această victorie:

  • „Realegerea Maiei Sandu este victoria oamenilor buni. Este victoria cetățenilor din Republica Moldova care știu precis ce vor: în Uniunea Europeană, nu în slujba lui Putin. Este victoria oamenilor care nu s-au resemnat și care, în ciuda corupției de care s-au lovit, care îi sărăcește, care îi ține captivi să nu evolueze, în ciuda banilor murdari pentru voturi, în ciuda manipulărilor tot mai numeroase, și-au păstrat speranța”, a scris Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.

Mircea Geoană: „cetățenii Republicii Moldova au reușit să învingă Federația Rusă”

Candidatul indenpendent Mircea Geoană a transmis următoarele:

„Vreau să o felicit pe Maia Sandu și echipa sa pentru victoria obținută în alegerile prezidențiale! Îi felicit și pe cetățenii Republicii Moldova pentru faptul că, pentru a doua oară în ultimele două săptămâni, au reușit să învingă Federația Rusă, demonstrând că dorința Republicii Moldova de a continua pe drumul integrării în UE este mai puternică decât manipulările și fraudele masive prin care Moscova a încercat să deturneze voința alegătorilor. Este un succes important, mai ales după încercările Rusiei de a influența masiv rezultatul votului de la prezidențiale”, a transmis Mircea Geoană.

Marcel Ciolacu: „este o dovadă clară a voinței cetățenilor moldoveni de a-și apăra democrația”

Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre curajul moldovenilor:

„Moldovenii din întreaga lume au scris azi istorie. Și-au reconfirmat în fața întregii lumi nu doar curajul, ci și încrederea deplină în viitorul lor european! S-au luptat cu determinare contra unui mecanism infernal pus la punct de Rusia, care a încercat să submineze masiv democrația prin cumpărarea voturilor la scară largă. Victoria Maiei Sandu în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale este o dovadă clară a voinței cetățenilor moldoveni de a-și apăra democrația și de a-și asigura drumul către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis premierul Ciolacu, într-un mesaj postat pe Facebook.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Inquam Photos / Elena Covalenco)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Corupția Ucide: „Cerem demisii și responsabilitate”

ONG-ul „Corupția Ucide” solicită demisii urgente în rândul liderilor...

Cine este Jackson Hinkle, americanul care îl sprijină pe Georgescu | Aktual24

Cine este Jackson Hinkle, americanul care îl sprijină pe...