Ce se va întâmpla cu Sorin Oprescu și acoliții în urma condamnării. Ce se confiscă, ce drepturi se pierd. Explică judecătorul Cristi Dănileț

Data:

spot_img

S-a soluționat definitiv dosarul de corupție în care a fost implicat fost primar general al Bucureștiului. În anul 2015 dosarul a fost trimis în judecată de către DNA, în anul 2019 Tribunalul București l-a soluționat în primă instanță, iar azi Curtea de Apel București a decis următoarele condamnări:

Oprescu Sorin-Mircea: pedeapsa de 10 ani și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, în variantă agravată, de luare de mită, de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, de spălarea banilor.

Citește și: A dispărut și Sorin Oprescu. Poliția l-a dat în urmărire

După ce va ieși din penitenciar, timp de 5 ani nu va avea dreptul să fie ales sau numit ca om de stat, demnitar sau funcționar public ori să ocupe o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.

Se scade perioada arestării din timpul urmăririi penale de două luni. I se confiscă telefonul mobil folosit la comiterea faptei, dar și, pentru că nu le-a putut justifica, sumele de 102.400 lei şi de 9.500 euro, imobilul situat în București, cumpărat de inculpatul prin interpusul Nica Adriana-Elena.

Până plătește sumele respective i se pune sub sechestru imobilul situat Ciolpani, judeţul Ilfov, compus din casă, în suprafaţă de 526 m.p., şi teren, în suprafaţă de 895 m.p.

Popa Bogdan-Cornel:  pedeapsa de 11 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracţional organizat, în variantă agravată, de trafic de influenţă, în formă continuată (3 acte materiale), de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale), de dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale), de spălarea banilor, în formă continuată (3 acte materiale), de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată (2 acte materiale).

După ce va ieși din penitenciar, timp de 5 ani nu va avea dreptul să fie ales sau numit ca om de stat, demnitar sau funcționar public ori să ocupe o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public Se scade perioada arestării la domiciliu din timpul urmăririi penale de șapte luni.

Citește și: Fostul primar Sorin Oprescu, condamnat definitiv la 10 ani și 8 luni de închisoare

Se confiscă suma de 12.053.249,45 lei, dar și cea nejustificată de 537.121,4 lei, explică judecătorul Cristi Dănileț, în NeVedemJust.Ro.

Cristi Danileț
Cristi Danileț
Cristi Danileț este judecător. A fost membru in Consiliul Superior al Magistraturii între 2011 și 2017, ales din partea Judecătoriilor. Are un doctorat in proceduri penale obtinut in la Universitatea Babes Bolyai. Membru fondator al asociatiei Vedem Just-Voci pentru Educatie si Justitie si initiator al proiectului de educatie juridica EDUIURIS.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Peste patru mii de locuințe din Galați, afectate de inundațiile din septembrie

Peste patru mii de locuințe din Galați au fost...

Cazul Mario Iorgulescu: „ICCJ își încalcă grav propria jurisprudență”

Cazul Mario Iorgulescu: „ICCJ își încalcă grav propria jurisprudență”....