Cele mai mari eoliene din România: de două ori cât statuia Libertăţii. În ce oraș vor fi amplasate VIDEO

Data:

Cele mai mari eoliene din România vor fi în comuna Movileni din judeţul Iaşi. Danezii de la Eurowind Energy AS intenţionează să amenajeze aici 40 de turbine gigantice, cu o înălţime de aproximativ 200 de metri.

Adică de aproape două ori mai înalte decât Statuia Libertăţii din New York. Investiţia, care ar putea ajunge la circa 300 milioane de euro, una din cele mai mari din judeţ.

Totodată, energia produsă poate asigura consumul casnic a circa 180.000 de locuinţe. Practic, cam cât are întreg municipiul Iaşi, scrie Ziarul de Iași.

Într-un răspuns oferit pentru „Ziarul de Iaşi”, compania daneză a confirmat informaţia prezentată recent de publicaţia noastră cu privire la planul companiei de a amenaja un parc eolian în comuna Movileni.
Turbinele alese pentru acest proiect sunt Vestas V172-7.2 MW.

Este ultimul model al furnizorului de soluţii pentru energie eoliană, conceput pentru o producţie optimizată de energie în condiţii de vânt scăzut spre mediu, Vestas prezentându-l drept „cel mai înalt turn din lume pentru turbine eoliene”.
Turbinele ar urma să fie montate din zona Iepureni şi până pe dealurile de la Larga-Jijia, Movileni şi Potângeni.

YouTube video

Cele mai mari eoliene din România. „Condiţii favorabile de vânt”

„Regiunea se mândreşte cu condiţii favorabile de vânt, asigurând generarea optimă a energiei.

În plus, disponibilitatea terenului potrivit combinată cu proximitatea faţă de reţeaua electrică l-a făcut (cu referire la judeţul Iaşi, n.r.) o alegere logistică solidă.

Alegerea noastră este susţinută de cercetări şi analize temeinice, subliniind angajamentul nostru pentru eficienţă şi sustenabilitate.

Prima noastră alegere de turbine pentru acest proiect este Vestas V172-7.2 MW. Cu toate acestea, rămânem deschişi la utilizarea turbinelor de la alţi producători, cu condiţia să se potrivească cu specificaţiile şi fiabilitatea alegerii noastre principale.

Deocamdată, planul include instalarea a până la 40 de turbine, fiecare ajungând la o înălţime aproximativă de 200 de metri.

Citește și: Încă un român a rămas fără bani pe card: şase tranzacţii ilegale, una după alta, l-au lăsat lefter. Sfaturile Poliţiei – PRESShub

Aceste turbine de ultimă generaţie, odată puse în funcţiune, pot furniza energie verde şi accesibilă unui număr de 180.000 de gospodării anual”, se menţionează în răspunsul transmis de Eurowind Energy AS pentru „Ziarul de Iaşi”.

Avizarea, între 12 şi 24 luni

Proiectul se află în stadiul de avizare, conform certificatului de urbanism emis de Primăria Movileni în luna iunie 2023.

Obţinerea autorizaţiei de construire s-ar putea întinde între 12 şi 24 de luni, ceea ce înseamnă că lucrările ar putea începe cel mai târziu în 2025.

„Ei speră ca până anul viitor să obţină toate avizele, pentru ca la sfârşitul anului viitor, cel târziu începutul anului 2025 să se apuce efectiv de lucrare.

Este o investiţie binevenită pentru comunitatea noastră deoarece va genera venituri la buget.

Aşteptăm să se parcurgă toţi paşii pentru a le putea fi eliberată autorizaţia de construire”, arată Dan Hodoroabă, primarul comunei Movileni.

Continuarea, în Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei alunecări de teren

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei...

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, la Moscova | Bihoreanul

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, fiind...

Un nou lot din Autostrada Unirii, pregătit pentru licitație | Ziarul de Iași

Documentația lotului Leghin/Tg. Neamț-Pipirig, parte din A8, Autostrada Unirii,...