Concurs cu scandal pentru funcţia de manager de spital: anunţ ascuns, cerinţe dispărute şi presiuni pe candidaţi

Data:

Concurs cu scandal. Zilele acestea are loc la Spitalul CF Iaşi un concurs pentru ocuparea funcţiei de manager care ridică mai multe semne de întrebare.

„Ziarul de Iaşi” a consultat surse din domeniul medical, din zona UMF, chiar şi de la Ministerul Transporturilor.

imeni nu înţelege de ce actualul manager interimar, dr. Cristina Mitrofan (FOTO), a forţat organizarea concursului.

Mai ales în contextul în care mai este nevoie doar de semnătura ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru ca unitatea medicală să treacă integral în administrarea UMF.

Din cerinţele anunţului de angajare lipsesc condiţii esenţiale

„Universitatea şi-a luat angajamentul ca toată lumea îşi va păstra locul de muncă, dar are tot dreptul, în momentul preluării, să reorganizeze toate concursurile pentru funcţiile de conducere, de la manager la şefi de secţie. E doar firesc”, au precizat pentru publicaţia noastră surse din Ministerul Transporturilor.

Problemele nu se încheie însă doar la o presupusă grabă în organizare.

„Ziarul de Iaşi” a descoperit că din cerinţele anunţului de angajare lipsesc condiţii esenţiale, care s-au regăsit în toate concursurile de manager de la spitalele din Iaşi.

Mai mult, la concurs s-a înscris şi fostul manager, dr. Mihai Glod (FOTO JOS), care a condus 11 ani unitatea medicală. Dar surse din spital spun că s-au făcut presiuni asupra acestuia, inclusiv reclamaţii în Comisia de Etică, ca să nu se înscrie la competiţie.

Anunţul concursului cu scandal care e peste tot şi nicăieri

Concurs cu scandal: prima problemă cu concursul de manager de la Spitalul CF din Iaşi este accesibilitatea.

Acest fapt a fost reclamat de angajaţii unităţii medicale, care au dorit să vadă condiţiile de înscriere la concurs şi au putut să o facă doar la avizier: nu exista în mediul online un anunţ clar.

„Ziarul de Iaşi” a reuşit să îl identifice, pe site-ul spitalului, dar nu la rubrica noutăţi, unde au fost publicate ultimele concursuri, din 2022, ci la categoria Cariere.

Anunţul de pe site-ul spitalului nu apare în rezultatele motoarelor de căutare

Dar, în rest, în afara unei ştiri dintr-o publicaţie locală din Iaşi, nu există publicarea concursului nici pe portalul Guvernului, posturi.gov.ro, nici în vreo altă sursă online.

Inclusiv anunţul de pe site-ul spitalului nu apare în rezultatele motoarelor de căutare, nefiind indexat.

Singura trimitere este în revista de profil Viaţă Medicală, care spune doar că acest concurs are loc şi trimite către site-ul spitalului.

Un concurs cu scandal. Cine s-a înscris

Am contactat managerul interimar, dr. Cristina Mitrofan, care a confirmat în primul rând că va candida şi şi-a depus dosarul, „fapt care este de notorietate”, spunând apoi că a luat toate demersurile pentru a-l anunţa.

„Am publicat un anunţ în varianta tipărită din Viaţa Medicală şi pe site-ul unei publicaţii locale.

Mai multe nu pot face, am respectat legea”, a declarat aceasta pentru „Ziarul de Iaşi”.

Conform anunţului, candidaţii s-au putut înscrie până pe 20 noiembrie, iar astăzi, 23 noiembrie, urmează să fie făcută publică selecţia dosarelor.

Din informaţiile noastre, pe lângă dr. Cristina Mitrofan, la competiţie s-a înscris şi fostul manager, dr. Mihai Glod.

„Nu ştiu dacă se doreşte o competiţie la acest concurs”

L-am contactat pe acesta, care ne-a confirmat că şi-a depus dosarul şi planul managerial, dar a precizat că nu ştie dacă se va prezenta la probele următoare.

„Nu ştiu dacă se doreşte o competiţie la acest concurs sau nu, eu m-am înscris şi la solicitările colegilor. E firesc să există o anumită reţinere vizavi de faptul că un fost manager vrea să candideze din nou. Vom vedea”, a declarat dr. Mihai Glod.

Pe 29 noiembrie candidaţii vor susţine un test grilă de verificare a cunoştinţelor, proiectul de management va fi susţinut pe 7 decembrie.

Interviul de selecţie va avea locpe 11 decembrie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 14 decembrie.

Citește și:Toți cei 23 de polițiști de la Frontiera Calafat au fost arestați

Practic, spitalul va avea un manager plin pentru câteva săptămâni, pentru că sursele noastre au confirmat că Ministerul Transporturilor este aşteptat să semneze cedarea unităţii medicale către UMF Iaşi în ianuarie 2024.

Premieră în anunţul de angajare al concursului: nu se mai cer studii în management sanitar

O altă problemă legată de anunţul de concurs ţine de faptul că a fost scos un amendament esenţial, prezent în toate concursurile organizate în Iaşi până acum, indiferent că spitalul este în subordinea Primăriei sau a Ministerului Sănătăţii.

Continuarea, în Ziarul de Iași

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.
1 COMENTARIU
  1. Din pacate situatia actuala de la Spitalul CF Iasi, nu este una roz. Actuala managera e disperata sa obtina functia. Si-a achizitionat bronhoscop, dar in organigrama nu exista specialitatea Pneumologie. Angajarile se fac dupa cum vrea ea. A incercat sa obtina autorizatii pt mutarea sectiilor asa cum si-a dorit, dar nu a reusit. ISU nu a semnat.
    Achizitiile medicamentelor si a materialelor sanitare se fac cu intarziere pentru ca doamna …nu semneaza.
    Examenul a fost organizat asa cum si-a dorit ea si se pare ca….insista. Legea se aplica cum doreste doamna. Abuzurile si hartuirea personalului continua. Sunt si procese in acest sens.
    Toate proiectele cu care se lauda doamna, sunt de fapt proiectele incepute de fostul manager.
    Pe site-ul spitalului si-a publicat Planul de Management….ca si cum ar fi castigat deja concursul .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related