Cu tricolorul pe munții de gunoaie

Data:

O călătorie cu mașina pe văile care străbat câmpiile, dealurile și munții noștri este o ocazie perfectă pentru a descoperi dezastrul ecologic pe care l-am produs ca societate în ultimele decenii.

Pe sute de kilometri, albia râurilor este „decorată” abundent cu tone de gunoaie, de la pungile și cârpele atârnând de rădăcinile sau crengile care mărginesc apa, trecând prin barajele de peturi și doze de bere, până la deversările masive de gunoaie de tot felul pe malurile râurilor: pneuri, carcase de mașini, cărucioare de copii, resturi din construcții, nelipsitele scutece folosite, leșuri de animale, conserve, tuburi de vopsea, sticle, țevi, orice. Este un peisaj nu doar dezolant din punct de vedere estetic, ci și îngrijorător în privința viitorului nostru.

Am călătorit de sărbători în nordul țării. Am trecut prin sate frumoase, dezvoltate, îngrijite. Casele oamenilor arată tot mai bine, mașinile din curțile lor sunt tot mai scumpe, drumurile din sate sunt asfaltate, iluminatul public e adeseori cu leduri, există canalizare, fibră optică, servicii de curierat, supermarketuri și magazine de orice fel (mai puțin librării, se înțelege).

Citește și: Președinta CNA despre derapajele RTV: Consiliul nu este responsabil. Nu putem opri subiecte

De sărbători, oamenii își pun hainele cele scumpe și se adună cu toții la biserică pentru a celebra împreună momentele sacre ale comunității.

Biserica, dotată cu instalație de sonorizare, cu gard nou, decorată elegant, se află la două sute de metri de cursul râului, în care acești oameni cuviincioși și-au deversat cu câteva zile înainte toate gunoaiele și resturile de prin gospodării.

Iar între cele două atitudini (cea a omului gospodar, cu casa lui curată, îmbrăcat curat și scump și cea a omului care umple râurile, câmpurile și munții României de gunoaie) nu e niciun fel de șoc, de contradicție sau de tensiune.

Coexistă perfect, fără urma vreunei remușcări sau vinovății. În mintea oamenilor, cele două trăiesc în pace de multă vreme și pentru mult timp de acum înainte.

Cum am ajuns aici? Să încercăm câteva explicații improvizate, fără pretenții de exhaustivitate.

Pentru că râul, câmpul sau muntele sunt ale nimănui. Pentru că, așa cum spunea cineva, dacă arunci ceva în Iza, din Iza ajunge în Tisa, din Tisa în Dunăre și apoi în mare.

Și după ce a trecut de casa ta oricum nu mai e problema ta.

Pentru că problemele tale țin exact cât ține gardul casei tale sau ceea ce te afectează în jurul lui (stâlpul de electricitate, canalizarea, trotuarul). În rest, dincolo de asta nu mai există nimic. Se întinde deșertul, este un pustiu fără margini în care nu există reguli, nu există autoritate, nu există lege și pedeapsă.

Pentru că dezvoltarea materială spasmodică din ultimii să zicem douăzeci de ani nu s-a însoțit niciunde în societate de un progres al responsabilității sociale și morale.

Nu am învățat și nu am fost învățați cum să ne purtăm cu tot ce ne înconjoară.

Ca societate, ne-am spus că este de ajuns să avem bani, casă și mașină și am intrat în rândul lumii moderne. Iar asta se poate doar într-o societate care a devenit câmp de luptă între indivizi egoiști în care „șmecherii” înving mereu în fața „papagalilor”.

Pentru că din mitologia „codrului frate cu românul” nu a mai rămas nimic. Același român, care nu are frați, nu are nici empatie și nici responsabilitate, nu e frate cu nimeni și cu nimic, cu atât mai puțin cu natura.

Frăția cu codrul, cu râul și cu ramul s-a rupt în timp, dacă va fi existat vreodată altundeva decât în imaginație: poate că ruptura a început în comunism, dar sigur s-a desăvârșit în anii de după, într-o anarhie generală.

Același român a pus la pământ fără ezitare, de dragul banilor, sute de mii de hectare de codru; același român arde tone de gunoaie toxice pentru că, nu-i așa, fumul gros și otrăvitor nu-l privește pe el, se duce la alții. Același român nu are nicio treabă cu sănătatea concetățenilor lui, așa cum am putut vedea atât de dramatic în pandemie.

Pentru că nu există în conștiința colectivă niciun fel de responsabilitate pentru generațiile viitoare. Desigur, fiecare se gândește la binele lui și al copilului lui, dar binele viitor al celorlalți nu e treaba nimănui. Nici a oamenilor de rând, nici a autorităților locale, nici a guvernanților.

Niciuna din marile provocări ale anilor ce vin (de la dezechilibrele climatice la inteligența artificială, de la sărăcie la migrația economică) nu face obiectul vreunei preocupări publice, iar provocarea ecologistă este chiar una din ultimele griji ale agendei publice.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului este doar o altă instituție complet paralizată politic și făcută inutilă, incapabilă de vreo acțiune cu vocație națională sau cel puțin locală. Iar administrațiile locale sunt pur și simplu lipsite de interes pentru ecologizarea râurilor sau câmpurilor pe care le păstoresc.

Și aceste administrații sunt până la urmă formate tot din oameni ai locului, care se comportă precum semenii lor.

Citește și: RTV sau când haznaua refulează și mirosul devine insuportabil

Nu a existat în ultimii ani nici măcar o campanie la nivel național de sensibilizare la acest dezastru ecologic pe care semenii noștri continuă să-l producă. O asemenea campanie ar fi trebuit lansată de la vârful statului și desfășurată vreme de mai mulți ani, pentru a induce în mintea fiecărui român rușinea că-și batjocorește țara în felul în care o face. Inițiativele demne de toată admirația ale unor ONG-uri, ale unor locuitori de ici și colo sau ale unor școli nu reușesc să limiteze efectele catastrofice ale poluării, care se întind chiar în timp ce scriu și citiți.

Patriotismul bombastic cultivat de tot felul de creaturi politice din fruntea statului valorează fix cât o ceapă degerată dacă turmele de patrioți care își apără țara din vorbe și meme pe facebook continuă să o distrugă zi de zi prin munții de gunoaie pe care îi produc.

Pentru că acești munți de gunoaie nu au apărut din vina străinilor, ci noi, românii, le-am produs. Noi vecinii noștri, rudele noastre, „frații noștri români”, țărani și orășeni, moroșeni, olteni sau moldoveni, noi disprețuim tot ce e dincolo de ușa casei noastre, dincolo de curtea bisericii sau de gardul vecinului. Noi ne strângem gunoiul și-l ascundem după ușă sau îl aruncăm în râu să-l ducă apa. Noi și frații noștri români am ridicat egoismul la rang de stil suprem de viață într-o totală nepăsare pentru moștenirea pe care o lăsăm celor ce vin după noi.

Dacă nu ne trezim măcar în ultimul ceas, vom intra în istorie drept cei care, singuri și nesiliți de nimeni,  au transformat România într-o uriașă pubelă în care patrioții înfig din când în când tricolorul îmbâcsit de fumul deșeurilor care nu încetează să ardă mocnit, mistuind astfel chiar viitorul copiilor noștri.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali
Ciprian Mihali predă filosofia contemporană la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.Din anul 2000 este doctor în filosofie al Universităților din Cluj și din Strasbourg. Între 2012 și 2016 a fost ambasador al României în Senegal și în alte șapte state din Africa de Vest.Din 2016 până în 2020 a lucrat în domeniul cooperării internaționale la Bruxelles.Ciprian Mihali este simpatizant al partidului Reper.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru reabilitarea Filarmonicii Iași

S-a semnat contractul pentru reabilitarea Filarmonicii Iași. Proiectul a...

Dragoș Ciobotaru va fi președinte interimar la PNL Vrancea, Valentin Resmeriță va conduce PNL Focșani

Dragoș Ciobotaru va fi președinte interimar la PNL Vrancea....

Ceasuri care spun o poveste. Steve McQueen și Tag Heuer

Steve McQueen și Tag Heuer. Anii 1960 au fost...

Ceasuri care spun o poveste: Le Corbusier și Girarad Perregaux

Ceasuri care spun o poveste. Girard-Perregaux, una dintre mărcile...