RTV sau când haznaua refulează și mirosul devine insuportabil

Data:

O societate civilizată nu-și abandonează și nu-și izolează membrii vulnerabili. Totodată, o societate cu reguli bine puse la punct îi pedepsește pe agresori. Uneori, foarte dur, spre descurajarea celorlalți.

România TV este de mult o infecție purulentă în corpul bolnav al presei românești. Între timp a devenit și agresor: agresează memoria unei jurnaliste excepționale și nevinovate, ne agresează pe noi, ceilalți, care credem că presa poate fi făcută fără a minți și manipula publicul, îi agresează pe telespectatorii lor, care în final sunt tot niște victime.

De aceea cred că a trecut vremea nuanțelor în cazul RTV. Acest canal tv – cât de potrivit cuvântul aici – trebuie sancționat drastic, mergând până la retragerea licenței de emisie.

Nu sunt adeptul interzicerii unei instituții de presă, pentru că asta deschide o cutie periculoasă, care se poate întoarce, în regimuri anapoda, și împotriva celor care sunt incomozi, dar corecți.

Însă România TV nu este o instituție de presă. Acolo nu se face presă. Este doar o hazna care a dat pe afară și care pute îngrozitor. Mânjirea memoriei Iuliei Marin este doar apogeul a ceea ce se întâmplă acolo.

RTV ne otrăvește de ani de zile bunicii și părinții, RTV este un canal de propagandă putinistă clară, un canal antieuropean și retrograd.

Indivizii care lucrează acolo – nu sunt jurnaliști, nu-i pot numi așa – și invitații lor, mulți condamnați, mulți cu probleme penale și de moralitate, iau apărarea tuturor infractorilor, și-ar dori ca România să rămână într-o zonă tulbure în care patroni fugari precum Sebastian Ghiță să o fure liber, manipulează conștient, știind că fac rău.

Citește și: APEL: Peste 300 de redacții, asociații medicale, ONG-uri și personalități civice protestează față de discursul urii de la România TV, în cazul morții ziaristei Iulia Marin

Chiar și în Vinerea Mare – că tot se pretind indivizii de acolo și invitații lor că sunt apărătorii creștinismului ortodox – au comis o manipulare mizerabilă, prezentând o nevinovată întâlnire religioasă de pe Arena Națională ca o „dovadă că sexo-marxismul nu prinde în România”.

Am scris pe contul meu de Facebook și pun și aici, să fie clar:

Pe mine cel mai tare mă întristează la RTV când văd că tinerii care lucrează acolo nu au nici o problemă cu mocirla în care se află.

Tinerețea este acel moment în viață când te revoltă nedreptățile, când visezi la o lume mai bună, când îți dai demisia la cel mai mic derapaj, când vrei să schimbi totul și când crezi că poți să schimbi totul. Când nu te interesează mașini, case, salarii, ci doar ideile.

Citește și: Președinta CNA despre derapajele RTV: Consiliul nu este responsabil. Nu putem opri subiecte

Cu trecerea timpului, revolta se mai domolește, rațiunea prinde teren, intervine frica pentru ziua de mâine, căci apar rate, familie, casă, probleme, aduni și tu frustrări, aduni și tu dezamăgiri.

Dacă îți începi cariera într-o mizerie cum este RTV, ce speranțe să ai de la viitor decât să te adâncești în mizerie și mai mult.

Eu, de exemplu, nu aș angaja niciodată pe cineva care are în CV că a lucrat la RTV în perioada 2017-prezent. Îmi pare rău, dar în anumite aspecte nu există nuanțe.

De la Ciutacu nu am așteptări. E subom, mi se face lehamite când îl văd și nimic mai mult. Dar tinerii de acolo mă întristează teribil. Și când îi văd că mai sunt și entuziaști, nu mai am nimic de spus.

Oricum, nu rezist pe acest canal decât câteva minute din când în când, mai mult dintr-o curiozitate profesională. Apoi, schimb repede.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță este redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Masivă scurgere de date despre operațiunile secrete ale Chinei | Aktual24

Masivă scurgere de date despre operațiunile secrete ale Chinei....

Mama lui Aleksei Navalnîi și-a văzut fiul. Dar Kremlinul vrea o înmormânare secretă

Mama lui Aleksei Navalnîi și-a văzut fiul decedat într-un...

Medicii tineri „fug” din cel mai mare spital din Moldova

Medicii tineri "fug" din cel mai mare spital din...