Cum a sifonat Firea banii STB, pe final de mandat, către o companie înființată chiar de ea

Data:

Cum a sifonat Firea banii STB, pe final de mandat, către o companie înființată chiar de ea. Club Feroviar prezintă documente care arată că fostul primar general al Bucureștiului a transferat aproape un milion de euro din bugetul Societății de Transport București în contul unei companii municipale dintre multele înființate chiar de ea.

În primăvara anului 2020, fostul edil se temea că bucureștenii nu-i vor mai acorda votul pentru încă un mandat la conducerea Primăriei Capitalei.

Ulterior, pe 27 septembrie, când au avut loc alegerile locale în toată România, s-a dovedit că temerea ei fusese justificată, deoarece a pierdut fotoliul de primar în favoarea lui Nicușor Dan.

În încercarea disperată de a câștiga alegerile care se apropiau, Gabriela Firea s-a gândit că acest lucru se poate face cel mai simplu dând bani.

Nu ar fi fost nicio problemă dacă acest lucru s-ar fi făcut din fondurile sale personale sau ale partidului pe care-l reprezenta (PSD), sub formă de publicitate electorală.

Citește și Miliardarul Beny Steinmetz, condamnat definitiv în dosarul Ferma Băneasa la 5 ani de închisoare, reținut în Cipru

Însă de ce să dai din propriul buzunar sau din vistieria partidului, când ai la îndemână, în vârful pixului, o vacă de muls, și anume Societatea de Transport București?

Și mai ai și o companie municipală care se ocupă de publicitate. Zis și făcut. La data de 31 martie 2020, STB semnează cu Compania Municipală Publicitate și Afișaj (una dintre multele companii municipale înființate de fostul edil pentru clientela politică a PSD, cu precădere cea din Voluntari, unde actualul său soț, Florentin Pandele, este primar de peste două decenii) contractul nr. 4733/C, cu o valoare de 2.594.109 lei.

Banii au fost folosiți ilegal pentru a fi promovate proiectele STB

”Obiectul contractului îl constituie prestarea de <Servicii de promovare și difuzare spot de promovare a transportului public de suprafață din Municipiul București>”, se arată în document.

Mai pe românește, STB îi plătea companiei municipale menționate suma respectivă, iar compania realiza un spot video sau audio pe care mai apoi îl publica în presă, contra cost.

De parcă bucureștenii ar fi avut nevoie de o reclamă pentru a merge cu tramvaiul, troleibuzul sau autobuzul.

Dacă transportul public este de calitate, vehiculele sunt confortabile și vin la timp, fără a rămâne blocate în trafic, oamenii se vor îndrepta către acesta, în caz contrar alegând deplasarea cu mașina personală.

Mai multe citiți în Clubferoviar.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Sebastian Oancea
Sebastian Oancea
În prezent, redactor-șef la publicația Vrancea24, corespondent G4 Media și editor la PRESShub, cu o experiență de peste 20 de ani în presa scrisă, radio și televiziune. Sebastian Oancea și-a început ucenicia la Ziarul de Vrancea. A fost corespondent la mai multe publicații și televiziuni naționale. Este singurul ziarist român menționat de două ori în Raportul de Stat al Statelor Unite ale Americii, în anii 2006, respectiv 2020, la capitolul Libertatea de exprimare. A fost cercetat de DIICOT pentru că a refuzat să dezvăluie sursa unor scurgeri de informații din NATO - MApN și a câștigat 5 procese intentate de fostul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Campanie electorală în Mehedinți

Soția se luptă cu soțul ei pentru primărie. Primarul...

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa | Deutsche Welle 

O altfel de cenzură: propaganda, partidele și presa. Credibilitatea...

Cum au pus rușii bazele Securității în România. „Gayaneh“ și Pacepa | Aktual24

Cum au pus rușii bazele Securității în România. „Gayaneh“...