România rămâne impredictibilă, criza politică erodează partidele tradiționale și îi avantajează pe populiști, încrederea în instituții scade, economia suferă iar țara e vulnerabilă din punct de vedere al securității.
Înaintea căderii guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care în final a fost votat de 182 de parlamentari dintr-un minim necesar de 233, Antena 3 cita surse din zona prezidențială, potrivit cărora Nicușor Dan „va face nominalizări până va trece una dintre ele”. Altfel spus, șeful statului ar exclude alegerile anticipate, iar blocajul va continua, printr-o gripare instituțională în creștere.
Deocamdată, George Simion a declarat în ședința comună a camerelor reunite ale parlamentului că AUR nu va vota niciun guvern, câtă vreme Călin Georgescu se află în arest preventiv. Naționalist-populiștii de la AUR mizează pe anticipate, fiindcă scorul lor e în jur 35%, cu ajustări spre 40% în funcție de casa de sondare și de perioadă. În schimb, celelalte partide stagnează sau scad: PSD e cotat între 22-25%, PNL între 16-18%, USR între 8-9%, UDMR 4-5%.
Cu această aritmetică, PSD și UDMR se opun anticipatelor, argumentând că matematica parlamentară nu se va schimba, dar în subsidiar există la ambele formațiuni temerea că vor obține un scor modest, mai slab decât cel din 2024. PNL și USR ar vrea anticipate cu o filosofie neasumată oficial, dar folosită în discuții de liderii celor două formațiuni: „să vină PSD cu AUR la guvernare, să se lămurească odată lumea că nu sunt în stare rezolve marile probleme țării”.
Această filosofie are însă două tăișuri, fiindcă AUR și PSD, dacă ar face împreună guvernul, ar schimba echilibrul față de susținerea Ucrainei la nivel european, iar România ar trece în tabăra în care Slovacia și Bulgaria sunt tot mai sceptice în ce privește Kievul și privesc cu tot mai multă îngăduință și admirație spre Moscova. O astfel de piruetă e riscantă pentru România, mai ales că dronele rusești ajung tot mai des deasupra țării, traversând spații importante și fără legătură cu granița ucraineană, cu scopul clar de a stârni temeri în rândul electoratului.
Spre deosebire de Polonia, de statele baltice și de cele nordice, care se pregătesc de război de câțiva ani, România pare mai puțin interesată, aici oamenii nu știu ce să facă în cazul în care apare un atac: țara nu are adăposturi funcționale, nu are o populație civilă instruită și nici o armată suficient de dotată, după cum se plângea chiar șeful Statului Major General. În plus, armele defensive abia fac față dronelor aleatorii care ajung în proximitatea țării: de cel puțin două ori, drone marine rusești au pătruns în Zona Economică Exclusivă a țării, în proximitatea platformei de forare Neptun Deep, cea mai mare investiție a statului român – drone care au fost semnalate de vase comerciale care treceau prin preajmă, nu de radarele militare.
Continuarea, în Deutsche Welle
Citește și: Premierul interimar Ilie Bolojan, la DNA Iaşi
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)



