Cum ajung banii rusești să influențeze alegerile din SUA

Data:

spot_img

Procurorii din Statele Unite au pus sub acuzare doi indivizi ce aparțin publicației Russia Today (RT) pentru folosirea ”influencerilor” americani conservatori pentru a-și promova agenda proprie. Kostiantyn Kalashnikov și Elena Afanasyeva au fost acuzați de conspirație pentru spălare de bani și conspirație pentru încălcarea Legii privind Înregistrarea Agenților Străini. Astfel ei urmăreau ca banii rusești să influențeze direct desfășurarea alegerilor din SUA.

Aceștia sunt acuzați că au direcționat aproape 10 milioane de dolari către o companie din Tennessee, Tenet Media, lucru confirmat independent de CNN, numele companiei fiind cenzurat în anchetă.

Acest scandal vine fix în momentul în care Avril Haines, directoarea National Intelligence, recunoaște că există temeri cu privire la influența străină în desfășurarea corectă a alegerilor din SUA. Ea a menționat că Rusia este cea mai mare amenințare la adresa scrutinului de pe 5 noiembrie. Aceasta a mai spus că aceștia au ca obiective erodarea încrederii în instituțiile democratice din SUA, exacerbarea diviziunilor socio-politice și diminuarea sprijinului occidental pentru Ucraina, scrie NPR.

Ce este Tenet

Tenet este o companie americană fondată de Lauren Chen și soțul ei Liam Donovan, companie care se descrie drept: ”O rețea de comentatori heterodocși (care se îndepărtează de la o doctrină sau de un punct de vedere) care se concentrează pe probleme politice și culturale din Occident.” Lauren Chen avea un show pe Glenn Beck Blaze TV (o emisiune conservatoare care aflarea acuzațiilor a concediat-o) și mai contribuie și la Turning Point USA – un ONG american ultra-conservator fondant de conspiraționistul republican Charlie Kirk. Aceasta a mai scris opinii și pentru Russia Today în 2021 și 2022, conform NPR. Un mesaj privat între cei doi din mai 2021 spunea: „Deci, facturăm rușii prin corporație, nu-i așa?” Două săptămâni mai târziu, un alt mesaj spunea: „De asemenea, rușii au plătit. Așa că, cred că suntem ok să-i facturăm pentru luna următoare” detaliază documentele legale, citate de CNN.

Tenet a reușit să atragă câteva figuri conservatoare importante. Fostul candidat prezidențial Vivek Ramaswamy și președinta Comitetului Național Republican Lara Trump au apărut amândoi la „In the Arena,” un show finanțat de Tenet și prezentat de Johnson.

Cine sunt comentatorii

Benny Johnson, în vârstă de 37 de ani, activează de peste un deceniu în presa conservatoare. Cariera sa include perioade la TheBlaze, National Review, Buzzfeed și Independent Review Journal—ultimele două acuzându-l de plagiat în timpul colaborării sale. Johnson a promovat teorii ale conspirației legate de alegerile din 2024, inclusiv afirmația că Taylor Swift, care nu a susținut niciun candidat, ar fi folosită de democrați într-o „operațiune psihologică de interferență electorală”. În prezent, Johnson este directorul creativ al organizației Turning Point USA, care promovează „valorile tradiționale americane, precum patriotismul, respectul pentru viață, libertatea, familia și responsabilitatea fiscală” în licee și universități. Acesta are peste 6,6 milioane de urmăritori pe YouTube, X și Instagram și a fost descris de Washington Post în 2015 drept „regele știrilor politice virale”. Miercuri, el a declarat că este o „victimă” în orice presupusă schemă pusă la cale de ruși pentru a influența alegerile.

Tim Pool, care are peste 1,3 milioane de abonați pe YouTube, a fost identificat ca fiind cel mai probabil „Comentatorul-2” menționat în rechizitoriul Departamentului de Justiție, conform Forbes. Acesta ar fi declarat pentru Tenet Media că „ar fi nevoie de 100.000 de dolari per episod săptămânal” pentru ca aderarea la companie să fie „rentabilă” pentru el. Rechizitoriul precizează că „Comentatorul-2” nu era conștient că acordurile sale cu Tenet erau finanțate de Rusia. Pool a devenit cunoscut pentru transmisiunile live ale mișcării Occupy Wall Street, înainte de a-și construi propria marcă de comentariu conservator. În vârstă de 38 de ani, Pool l-a intervievat pe Trump în podcastul său la începutul acestui an și a fost criticat în trecut pentru faptul că a oferit o platformă unor invitați precum Proud Boys și antisemiților.

Dave Rubin, un comentator gay, s-a identificat inițial cu politica libertariană, înainte de a se declara conservator în alegerile din 2020, când a anunțat că va vota pentru Trump. Rubin lucrează ca comentator din 2012, când a creat „Rubin Report”, inițial ca un talk show, iar apoi ca un canal de YouTube. În vârstă de 48 de ani, Rubin a fost criticat pentru că a oferit o platformă extremiștilor politici, în special pentru un interviu cu naționalistul alb Stefan Molyneux. Ca reacție la anunțul privind investigația legată de Rusia, Rubin a declarat pe X că nu „știa absolut nimic despre această activitate frauduloasă. Punct.”

Printre alți comentatori din rețea se mai numără Lauren Southern, numită de The Atlantic drept cea mai influentă femeie de extremă dreapta din SUA, Tayler Hansen și Matt Christiansen, scrie Forbes. În total aceștia însumau aproximativ 6 milioane de abonați doar pe Youtube.

Cum răspund aceștia acuzațiilor

Majoritatea personalităților menționate au anunțat că nu știau că banii lor veneau din Rusia, mai puțin Lauren Southern. Procurorii susțin că RT i-a păcălit pe influenceri folosind un nume fals, al unui belgian numit Eduard Grigoriann. Știrea că unii dintre cei mai mari staruri online de dreapta au primit, aparent fără să știe, milioane de la Kremlin a provocat un val de plăcere din partea criticilor lor.

Pe X, scriitorul conservator anti-Trump Christian Vanderbrouk a comentat ironic că starurile Tenet reușeau să vadă teorii ale conspirației peste tot — dar nu și-au pus niciodată întrebarea de ce un belgian misterios îi plătea să promoveze un canal de YouTube cu vizionări reduse, scrie Washington Post.

Toate personalitățile menționate anterior îl susțin pe Donald Trump în cursa prezidențială. 

spot_imgspot_img
Mihai Preda
Mihai Preda
Ziarist tânăr, pasionat de politică externă, filosofie și probleme sociale. A colaborat cu ziare, cu mediul politic și cel non-profit. Este student în anul III la Științe politice și Istorie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ciolacu susține că este necesară o amplă reformă a CCR după hotărârea în cazul Șoșoacă

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni seara că...

BREAKING Nicolae Ciucă anunță ruperea coaliției cu PSD. Liberalii rămân în Guvern | VIDEO

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat luni ruperea coaliției...

Hackerii ucraineni au piratat posturile TV mari din Rusia de ziua lui Putin | Aktual24

„Cadou” de ziua lui Putin. Hackerii ucraineni au efectuat...