Cum mimează Primăria Bistrița consultarea publică pe buget

Data:

Primăria Municipiului Bistrița a publicat în data de 06 ianuarie a.c., pe site-ul oficial, proiectul de buget pentru anul 2023 cu precizarea că proiectul este în dezbatere publică și conform legii nr. 273/2006 cetățenii pot depune contestații până pe data de 21 ianuarie 2023 (15 zile).

Din documentele prezentate pe site rezultă că au fost publicate doar anexele la buget, pentru că un proiect de buget trebuie să conțină și o parte descriptivă în care sunt explicate succint toate cifrele din acele tabele. Tot conform legii, odată cu proiectul de buget trebuie pus în dezbatere publică și un raport al ordonatorului delegat, lucru pe care Primăria Bistrița a omis să-l publice pe site.

Legea nr.273/2006, articolul 8 prevede: Principiul transparentei și publicității: Procesul bugetar este deschis și transparent, acesta realizându-se prin:a) publicarea în presa locală, pe pagina de internet a instituției publice, sau afișarea la sediul autorității administrației publice locale respective a proiectului de buget local și a contului anual de execuție a acestuia;b) dezbaterea publică a proiectului de buget local, cu prilejul aprobării acestuia;c) prezentarea contului anual de execuție a bugetului local în ședință publică.

Pentru cetățeni, care se presupune că nu sunt familiarizați cu analiza și evaluarea bugetelor, partea descriptivă a proiectului de buget este esențială pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă cu banii publici și care sunt prioritățile administrației pentru anul în curs. Dacă în alți ani, proiectul de buget pus în dezbaterea publică avea un simulacru de descriere, anul acesta lipsește cu desăvârșire această componentă explicativă.

În plus, pentru prelucrarea, analiza și evaluarea bugetelor se folosesc fișiere în format excel care permit anumite prelucrări și filtrarea datelor, prin publicarea bugetului în format pdf Primăria Bistrița face mai dificilă tocmai această evaluare. Adică, prezentarea unor tabele pdf nu ajută cetățenii deloc și mai mult îi încurcă pe cei care sunt interesați și chiar știu cum să evalueze astfel de documente.

Din analiza preliminară realizată de noi au fost identificate investiții discutabile dar despre care nu știm nimic decât o denumire și niște sume alocate, respectiv proveniența fondurilor (buget local, național, fonduri UE). Astfel, este prevăzută achiziția unui sistem smart de parcare biciclete la un cost de 500.000 de lei. Sisteme similare au fost montate la Iași cu 250 de mii de lei și la Cluj-Napoca cu un milion de lei. O altă investiție ciudată este sania de vară care va înghiți nu mai puțin de 225 000 lei, iar pentru skate-park se alocă peste 200.000 lei. La fel, regenerarea urbană lac MHC are alocată o sumă de 266.000 lei. Cea mai importantă alocare bugetară despre care nu știm mai nimic este cea privind amenajarea unui parc în cadrul Comptexului sportiv și de agrement Unirea -Wonderland investiție prevăzută cu 2.533.000 lei.

Cum se mențin discrepanțele între cartierele Bistriței, satele abandonate din jurul orașului?

La Ghinda sunt prevăzuți 21.000 lei pentru reabilitarea Căminului Cultural și un P.U.Z Parc fotovoltaic Ghinda cu 50.000 lei care nu îi ajută pe cetățenii din Ghinda cu nimic, dimpotrivă vor pierde din pășunea actuală. Trebuie precizat că Ghinda, ca și celelalte localități componente, a avut o zestre însemnată de terenuri rămase de la sași dar care au trecut odată cu localitatea în administrarea Bistriței și locuitorii din zonă nu au avut niciun fel de beneficii. Ghinda a fost nefinanțată ani la rând pentru că era considerată fieful PNL, acum nu primește nici atât. Personal am depus pe bugetarea participativă un proiect pentru amenajarea terenului de fotbal încă din anul 2021 și chiar dacă a fost acceptat și aprobat proiectul, terenul e în aceeași stare și acum. Ghinda are așadar cei mai puțini bani alocați din bugetul Bistriței. Analiza completă poate fi citită pe Săptămâna Online.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene Săptămâna online. Ofițer în rezervă, analist de intelligence și jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și vrea să contribuie la dezvoltarea spiritului civic prin lansarea acestui săptămânal și alte proiecte civice interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un profesor simpatizant PNL a folosit elevii în campania electorală | Reporter24

Un profesor simpatizant PNL a folosit elevii în campania...

Pitești Half Marathon s-a încheiat. Ce urmează în 2025 | Argeș Sport

Pitești Half Marathon s-a încheiat. Ce urmează în 2025,...

Aglomeraţiile periurbane, o alternativă tot mai căutată | Banatul Azi

Aglomeraţiile periurbane, o alternativă tot mai căutată. Tendința a...

Drama unei familii din județul Olt. Indiferența autorităților | Reporter24

Drama unei familii din județul Olt. Indiferența autorităților din...