Decizie definitivă: Tribunalul Constanţa a respins apelul lui ÎPS Teodosie pentru anularea deciziei de carantinare

Data:

Tribunalul Constanţa a respins apelul Arhiepiscopului Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, în legătură cu anularea deciziei de carantinare, iar hotărârea este definitivă. Carantina este valabilă până sâmbătă, inclusiv.

Tribunalul Constanţa a judecat, vineri seara, apelul lui ÎPS Teodosie la decizia Judecătoriei Constanţa, care a respins cererea de ridicare a carantinei. Instanţa a menţinut decizia primei instanţe, iar hotărârea este definitivă.

Judecătoria Constanţa a decis, joi, să respingă ca neîntemeiată cererea Arhiepiscopului Tomisului privind decizia de carantinare emisă de Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti. Decizia instanţei a fost atacată cu apel.

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că, în 25 ianuarie, a fost depusă la Judecătoria Constanţa acţiunea de contestare a Deciziei DSP Bucureşti de confirmare a carantinării ÎPS Teodosie, solicitându-se, pe de o parte, suspendarea efectelor, pe de altă parte, anularea hotărârii.

Arhiepiscopia Tomisului a menţionat că un motiv pentru contestarea acestei decizii este faptul că documentul nu este semnat.

Articolul complet poate fi citit pe site-ul G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Un profesor simpatizant PNL a folosit elevii în campania electorală | Reporter24

Un profesor simpatizant PNL a folosit elevii în campania...

Pitești Half Marathon s-a încheiat. Ce urmează în 2025 | Argeș Sport

Pitești Half Marathon s-a încheiat. Ce urmează în 2025,...

Aglomeraţiile periurbane, o alternativă tot mai căutată | Banatul Azi

Aglomeraţiile periurbane, o alternativă tot mai căutată. Tendința a...

Drama unei familii din județul Olt. Indiferența autorităților | Reporter24

Drama unei familii din județul Olt. Indiferența autorităților din...