Deputatul USR Emanuel Ungureanu cere DIICOT și DNA explicații în cazul Nordis

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Deputatul USR Emanuel Ungureanu solicită DIICOT și DNA să comunice, în limitele impuse de protejarea urmăririi penale, stadiul dosarului Nordis, respectiv dacă au fost înregistrate și analizate sesizările privind posibile fapte de corupție, a anunțat miercuri USR, într-un comunicat de presă.

Cererea USR, formulată într-o conferință de presă susținută alături de păgubiți Nordis, vine în contextul în care persoane prejudiciate din dosar reclamă întârzieri în anchete și cer ca toate suspiciunile prezentate procurorilor să fie verificate, indiferent de funcțiile publice ale celor menționați.

„Cei care spun că și-au pierdut economiile au dreptul la răspunsuri, nu la ani de incertitudine. Cerem DIICOT și DNA să trateze cu maximă seriozitate sesizările păgubiților. Nimeni nu trebuie să fie mai presus de lege. Pentru cine a uitat, vorbim de peste 1.700 de păgubiți și un prejudiciu de peste 195 de milioane de euro. Oameni de bună-credință au fost păcăliți de o firmă de golani susținuți de oameni politici. Când ne vor prezenta liderii PSD Simonis și Grindeanu facturile pe care pretind că le-au plătit pentru zborurile de lux Nordis?”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, care a depus plângere penală împotriva Nordis în 30 decembrie 2024.

USR solicită DIICOT să comunice, în limitele impuse de protejarea urmăririi penale, stadiul dosarului și măsurile generale adoptate pentru protejarea intereselor persoanelor prejudiciate. Totodată, solicită DNA să clarifice dacă sesizările privind posibile fapte de corupție au fost înregistrate și analizate și care este stadiul procedural ce poate fi făcut public.

Citește și: Primarul PSD din Slănic Moldova, acuzat că a luat 21.000 de euro mită pentru un contract de 1,46 milioane de lei

USR a solicitat și înființarea unei comisii parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Prima cerere depusă de grupul USR din Camera Deputaților a fost blocată de PSD în Biroul Permanent. A doua cerere a fost depusă luni, iar USR subliniază obligația conducerii PSD a Camerei Deputaților de a trimite solicitarea USR direct către plen, spre dezbatere și vot.

Potrivit USR, într-o plângere penală adresată DNA de patru păgubiți, sunt invocate posibile fapte de corupție și presupuse legături între reprezentanți ai grupului Nordis și persoane influente din politică. Documentul îi menționează, între alții, pe Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis și Laura Vicol.

Potrivit plângerii, aproximativ 1.700 de clienți ar fi achitat, în perioada 2019-2023, circa 195 de milioane de euro pentru proiecte imobiliare, iar numeroși cumpărători reclamă că nu au primit proprietățile promise. Aceste cifre și susțineri sunt prezentate de petenți și trebuie verificate de autoritățile competente, susține USR.

Petenții solicită inclusiv verificarea unor posibile intervenții sau omisiuni ale autorităților de control, a relațiilor dintre reprezentanții companiei și persoane care au ocupat funcții publice, precum și a împrejurărilor în care au avut loc anumite deplasări cu aeronave private.

Citește și: Pensie și salariu în paralel la CCR. Plenul schimbă regulile pentru magistrații-asistenți care au cerut pensionarea

În document este indicat dosarul DIICOT nr. 1854D/P/2022. Raportat la anul 2026, vechimea acestui dosar ridică întrebări legitime privind progresul anchetei și măsurile luate pentru identificarea și recuperarea eventualelor prejudicii, potrivit USR.

„Noi considerăm că politicienii au ajutat foarte mult grupul infracțional Nordis, știm că au profitat de mulți bani – plimbări cu jeturi private, mese, cadouri. Se pare acum că și DNA este în insolvență, chiar în faliment, asemenea societăților Nordis, pentru că de mai bine de 15 luni nu au fost invitați la audieri nici martorii indicați de noi, nici politicienii, deși am depus la dosar probe suficiente în acest sens”, a declarat Marius Dragu, păgubit Nordis cu 125.000 euro.

„Am investit în anul 2020 economiile de o viață, banii familiei și ai copiilor. Sunt, așadar, șase ani de când trăim această dramă. Nordis nu este doar problema celor 1.700 de păgubiți, ci este problema întregii societăți românești, pentru că escrocheria a fost posibilă și cu ajutorul instituțiilor statului, al unor politicieni de la vârful statului, care au protejat-o, beneficiind de favoruri de la grupul Nordis”, a spus Daniel Costescu, păgubit Nordis.

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related