Despăgubire uriașă pentru urmașii unui ieșean care a avut moară și fabrică unde s-a construit CUG-ul | Ziarul de Iași

Data:

Despăgubire uriașă pentru urmașii unui ieșean. După ani lungi de procese pentru a-și recâștiga drepturile, foștii proprietari mai au de trecut încă un hop pus în calea lor de instituțiile statului, până să-și primească măcar despăgubirile. Funcționarii Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor și-au făcut un obicei din a considera terenurile din oraș drept arabile sau virane, urmarea fiind înjumătățirea drepturilor petenților. Singura cale de soluționare a problemei rămâne tot instanța.

În perioada interbelică, un țăran înstărit deținuse în fostul târgușor Nicolina, pe actuala șosea omonimă, un teren de un hectar și o altă proprietate, de 7.000 mp, ceva mai spre oraș. Aici, construise o casă cu șase odăi. Apoi, o moară de porumb din cărămidă și o făbricuță de mezeluri. Iar apoi, pe tancurile sovietice, au venit comuniștii.

Citește și: Dușmanul și preferatul lui Dan Voiculescu și-a închiriat casa din Balotești cu 6.500 de euro/lună

Fabrica și moara au fost naționalizate în 1948. Hectarul de pământ a fost luat de Cooperativa Agricolă de Producție Uricani. Rămăsese doar casa, dar nici de aceea familia nu s-a putut bucura. Fiica vechiului proprietar a fost la rându-i dată afară, iar casa a fost expropriată în 1979. Zona urma să facă parte din platforma Combinatului de Utilaj Greu.

Din 2001, când legea a permis în sfârșit ca foștii proprietari să-și ceară înapoi casele și terenurile din zona urbană, cele trei nepoate au cerut restituirea casei și a terenului aferent. Din 7.001 mp, li s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra a doar 1.130 mp, restul fiind ocupat de stradă, trotuar, spațiu verde și CUG. Au contestat decizia în instanță, pentru că în jur mai exista teren liber.

Au reușit să obțină până la urmă, abia în 2019, încă 2.633 mp. Pentru restul terenului, ca și pentru construcțiile demolate, s-a propus acordarea de despăgubiri. Calculele făcute de CNCI au avut ca rezultat o valoare a despăgubirilor de 1,6 milioane lei.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Piedone și-a majorat salariul cu 50% în prima zi când s-a întors din închisoare la primărie
Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Liceeni din Olanda, voluntari în Bihor. Au ajutat bolnavi, orfani și oameni sărmani | Bihoreanul

Liceeni din Olanda, voluntari în Bihor. Elevii olandezi au...

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă | De Brăila

Un adolescent din Brăila, tăiat cu o macetă. Tânărul...