Diana Șoșoacă, anchetată de Parchetul General pentru declarațiile antisemite de după respingerea candidaturii (surse)

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Parchetul General s-a autosesizat, luni, și o anchetează pe Diana Șoșoacă pentru promovarea de simboluri legionare și antisemite, au confirmat sursele EuroNews.

Potrivit surselor EuroNews România, Parchetul General a deschis un dosar penal și s-a autosesizat, după ce a fost vizionat un clip, o transmisiune în direct pe Youtube, pe care Diana Șoșoacă a făcut-o imediat după ce a aflat că judecătorii CCR i-au respins candidatura la prezidențiale.

Prin discursul său din clipul respectiv, Șoșoacă ar fi încalcat prevederile articolului 5, din OUG 31/2002.

Acest articol prevede că: “Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.”

Citește și: CCR a transmis oficial că a invalidat candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Citește și: Cine sunt judecătorii care au exclus-o pe Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni

Citește și: BEC a respins a doua candidatură a Dianei Șoșoacă

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: RADU TUTA / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

​Nicușor Dan curtează electoratul AUR?

Președintele Nicușor Dan a spus că are „toată simpatia”...

Europa vrea să-și exploateze propriile rezerve miniere: independența are un preț

Mina Sakatti din nordul Finlandei este genul de proiect...

Controale fictive și vieți pierdute în pădurile exploatate de IKEA. Investigație Agent Green

IKEA se prezintă în fața consumatorilor globali drept un...