Diana Șoșoacă la „Davos-ul lui Putin”, la Sankt Petersburg

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Participarea eurodeputatei Diana Șoșoacă la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, principalul eveniment de imagine al Kremlinului, a atras atenția nu doar prin mesajele sale, ci și prin compania în care s-a aflat.

Lidera SOS România a apărut pe aceeași scenă cu Marina Tauber, fosta vicepreședintă a partidului „Șor” din Republica Moldova, condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare și dată în urmărire internațională, relatează publicația Newsmaker, din R. Moldova.

Cele două au participat la un panel dedicat inteligenței artificiale și războiului informațional, unde au criticat autoritățile de la București și Chișinău și au susținut necesitatea unor relații mai apropiate cu Rusia.

Șoșoacă a ajuns la Sankt Petersburg la invitația Administrației Prezidențiale a Federației Ruse și și-a explicat participarea drept un demers de „pace și dialog”. Ea a declarat că România nu trebuie să lipsească de la dezbaterile internaționale și că actuala conducere de la București a ales calea confruntării cu Moscova, în timp ce ea încearcă să mențină deschise canalele de comunicare.

„Am venit aici pentru că România trebuie să fie prezentă acolo unde se discută viitorul lumii. Nu putem lipsi de la masa marilor dezbateri internaționale și apoi să pretindem că ne apărăm interesele naționale”, a afirmat eurodeputata.

Pe aceeași scenă s-a aflat Marina Tauber, una dintre cele mai controversate figuri ale politicii moldovenești, apropiată de oligarhul fugar Ilan Șor. Tauber a susținut că inteligența artificială și algoritmii marilor platforme digitale sunt folosiți pentru a limita vizibilitatea opoziției și a propus chiar crearea unei „Alianțe Tehnologice Eurasiatice”.

Forumul de la Sankt Petersburg, folosit de Kremlin pentru a demonstra că Rusia nu este izolată internațional, a reunit și alți politicieni din Republica Moldova cunoscuți pentru pozițiile lor favorabile Moscovei. Printre participanți s-au numărat fostul președinte moldovean Igor Dodon, fostul premier Vasile Tarlev, ambasadorul agreat al Rusiei la Chișinău Oleg Ozerov și lidera partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună.

Dodon a folosit forumul pentru a cere anularea sancțiunilor impuse Rusiei, reluarea negocierilor cu Gazprom și redeschiderea curselor aeriene directe dintre Republica Moldova și Rusia. Propunerile au fost respinse de guvernul de la Chișinău, care a amintit că Moscova a folosit în trecut dependența energetică a Republicii Moldova ca instrument de presiune politică.

Reacția cea mai dură a venit din partea președintelui Parlamentului moldovean, Igor Grosu, care a calificat declarațiile lui Dodon drept „jalnice”.

Prezența Dianei Șoșoacă la eveniment este semnificativă și prin contextul politic. Forumul de la Sankt Petersburg a devenit, după invazia Ucrainei, unul dintre principalele instrumente prin care Kremlinul încearcă să demonstreze că încă are parteneri și susținători politici în Europa.

Citește și: După 8 ani, Statele Unite revin la „Davos-ul lui Putin” de la Sankt Petersburg

„Rusia 2050” – programul ultra-ortodocșilor

Dacă Statele Unite au „Project 2025”, elaborat de think tank-ul ultraconservator The Heritage Foundation pentru administrația Trump 2.0 si mișcarea MAGA, Rusia are acum „Rusia 2050”, lansat la Formul Economic de la Sankt Petersburg.

Raportul a fost lansat de omul de afaceri Konstantin Malofeev – numit de unii „oligarhul Domnului”, pentru preocupările sale intense în domeniul ortodoxiei, pe lângă cele economice și de sprijinire a regimului președintelui rus Vladimir Putin. Este fondatorul rețelei media ultraconservatoare Țargrad și finanțator sancționat de SUA pentru implicarea sa în operațiunile rusești din Donbas în 2014.

Potrivit publicației ruse Agentstvo, citată de Euromaidanpress, raportul descrie trei posibile evoluții pentru Rusia până în 2050.

Scenariul considerat „pozitiv” pentru Rusia ar include folosirea armelor nucleare, anexarea unor mari orașe ucrainene, dezintegrarea Uniunii Europene și victoria Moscovei în ceea ce autorii numesc „războiul ideologic”.

Există și alternativa numită „inerțială”, care ar duce la dominarea Rusiei de către SUA și China.

Scenariul „negativ” ar presupune pierderea războiului și transformarea Rusiei într-o țară „colonizată” până în 2050.

Pe scenă, la Forumul de la Sankt Petersburg, alături de Malofeev s-a aflat și Aleksandr Dughin, filosoful ultranaționalist asociat cel mai des cu ideologia „lumii ruse” (russkiy mir) și coautor al raportului.

Dughin a afirmat la forum că raportul, care nu a fost publicat integral, a fost deja prezentat la Academia Statului Major General al Ministerului rus al Apărării. El a susținut că necesitatea unei ideologii oficiale pentru Rusia este discutată constant și în cadrul Administrației Prezidențiale de la Kremlin.

(FOTO: AGERPRES FOTO / EPA)

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

De la Cannes la TIFF:25: ce filme de pe croazetă se văd la Cluj

La doar câteva săptămâni după încheierea Festivalului de Film...

Ce s-a mai întâmplat la Erevan până pe 7 iunie?

Duminică, pe 7 iunie, armenii votează pentru un parlament....