DinoGarden, proiectul din Geoparcul Țara Hațegului care face legătura dintre dinozauri și permacultură

Data:

DinoGarden, proiectul din Geoparcul Țara Hațegului care face legătura dintre dinozauri și permacultură. Un spațiu amenajat pe principii de permacultură este noua propunere adresată turiștilor care vor vizita expoziția „Balauri, dragoni, dinozauri” de la Casa Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Lucrările sunt realizate în cadrul proiectului  „DinoGarden – permacultură la muzeu” cu scopul de a crea un loc în care vizitatorii pot afla cum să lucrăm cu natura și nu împotriva ei.

“Permacultura este o modalitate de proiectare și design a așezărilor umane și sistemelor agricole perene, bazată pe imitarea relațiilor ce există în ecosistemele naturale. În cadrul proiectului, au avut loc ateliere teoretice și practice, la care a fost invitat Cantemir Păcurar, designer în permacultură. În partea teoretică, participanții au aflat informații despre ce este permacultura, care sunt etica și principiile care o guvernează și au făcut cunoștință cu metode de design în permacultură, având ca exemplu chiar spațiul în curs de amenajare de la Casa Geoparcului din orașul Hațeg. Partea practică a constat în realizarea a trei instalații pentru straturi înălțate dedicate cultivării legumelor și a unor lăzi pentru compostul rezultat din amenajarea grădinii. Cei prezenți au aflat cât de importantă este calitatea compostului pentru a obține plante sănătoase, dar și care sunt avantajele cultivării folosind straturi înălțate”, a explicat Adina Popa, specialist Comunicare la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Pe lângă activitățile de permacultură, spațiul de la Casa Geoparcului a avut nevoie și de lucrări ample de amenajare la care au participat și voluntarii pentru Geoparc. „Înainte de acest atelier, împreună cu voluntarii am transformat o construcție mai veche, care nu mai era folosită, într-un foișor mult mai mare decât planificaserăm inițial. Am constatat, atunci când am început demolarea construcției, că structura acesteia este bună și se potrivește cu foișorul pe care doream să îl facem de la zero. Am făcut structura pentru plante cățărătoare, am refăcut potecile cu piatră și am folosit ca bordură cărămida de la aleile din grădină. Ne-am propus și am reușit să reutilizăm în mare măsură materialele pe care le aveam deja la dispoziție din amenajarea anterioară astfel încât să facem structuri rezistente, durabile și sustenabile”, a declarat Maria Crețescu, coordonatoarea proiectului.

(Sursa foto: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului)

Citește și: Sarajevo după 25 de ani de la război. Trăiește. Și asta este vestea cea mai bună

Ateliere de grădinărit și zi a recoltei

Noul spațiu amenajat pe principiile permaculturii va avea și o importantă componentă educațională. Cei mici dar și cei mari vor putea descoperi permacultura și importanța ei prin intermediul jocurilor ce vor face parte dintr-un program educativ.

În perioada următoare vor fi organizate alte două ateliere de grădinărit despre nevoile plantelor anuale și cum se fac fertilizări cu macerate din plante precum și despre importanța microbiologiei solului. În toamnă va fi organizată o zi a recoltei în cadrul căreia va avea loc și un târg la care participanții vor putea face schimb de semințe tradiționale, obținute de ei.

Proiectul „DinoGarden – permacultură la muzeu” este derulat de Asociația Drag de Hațeg și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Universitatea din București. Partenerii în proiect sunt Asociația Femeilor din Santamaria Orlea, Școala Gimnazială din Sîntămăria Orlea și AccentMedia. Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România în urma câștigării unui concurs național de proiecte.

(Sursa foto: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului)

Citește și: Barajul distrus în Ucraina a schimbat Marea Neagră. Efecte ecologice importante

Informații despre Geoparc

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațeguluiși are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internaţional pentru Geoştiinţeşi Geoparcuri, care reuneşte 195 de teritorii din 48 de ţări incluse în Reţeaua Globalăa Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecţieşi validare. Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizatăde Universitatea din Bucureşti. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale şi culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc săparticipe la renaşterea unor comunităţişi este tărâmul de întâlnire ce îi reuneşte pe toţi cei care se simt ataşaţi de valorile tradiţionale, fie căsunt locuitori reali sau virtuali. Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiţiîn Ţara Hațegului sunt unici în lume, importanța științificăși atractivitatea lor fiind sporităprin descoperirile de cuiburi cu ouăși pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

(Sursa foto: Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului)

Citește și: Iulian Gherguţ, românul răpit în urmă cu 8 ani în Burkina Faso, a fost eliberat şi adus în România

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

În căutarea planetelor locuibile. Au început lucrările la cel mai mare telescop din lume | Aktual24

Marea Britanie este pregătită să construiască cel mai mare...

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, în apropierea Retezatului, la o nouă ediţie

Festivalul Narciselor va avea loc, sâmbătă şi duminică, în...

Procurorul Onea se întoarce la DNA

Instanța supremă a anulat ordinul fostului procuror șef al...

Dator la Fisc cu 55 milioane de euro, primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței

Primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței...