Dosar penal pentru un candidat PNL Slatina. Ce acuzații i se aduc | Reporter24

Data:

spot_img

Dosar penal pentru un candidat PNL Slatina. Ce acuzații i se aduc lui Mario De Mezzo, fostul prefect de Olt?

Candidatul PNL Slatina este cercetat penal şi a fost amendat cu 1.000 lei pentru că a distrus Esplanada din centrul oraşului în ca să organizeze o întâlnire electorală.

Poliţişti au fost sesizaţi, duminică, după ce mai mulţi membri ai PNL Slatina au lipit materiale textile în culorile partidului, pe mobilierul stradal de pe Esplanada Slatina.

Citește și: Sentința prin care a fost condamnat Dan Voiculescu, suspendată de instanță. Mogulul ar putea scăpa și de plata prejudiciului

Dosar penal și amendă pentru distrugere

Oamenii legii au deschis un dosar penal şi l-au amendat pe candidatul PNL, Mario De Mezzo.

„În cauză, pentru lipirea de materiale pe mobilerul stradal, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Citește și: Camelia Bogdan, reacție după suspendarea recuperării prejudiciului în dosarul lui Dan Voiculescu: „România îşi răscumpără infractorii”

De asemenea, pentru afișarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit pevederilor legale, polițiștii au sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Slatina, conform Legii nr. 115/2015”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție (IPJ) Olt, Claudiu Şerban.

Continuarea în Reporter24

Cine este Mario De Mezzo?

Liberalul Mario De Mezzo a fost Prefectul Județului Olt începând cu august 2023, când l-a înlocuit în funcție pe Florin Homorean. A demisionat în 2024 pentru a candida la funcția de primar al Municipiului Slatina din partea Partidului Național Liberal.

Conform CV-ului său, de pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Olt, Mario De Mezzo a fost Director General în cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, dar și Vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Cetățenie.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Citește și: De ce nu se vede Moldova de la București? Cum explică politicienii și societatea civilă

(sursa foto: reporter24.ro)

spot_imgspot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care am acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care am văzut tot ce se putea vedea. Am bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentez ce înseamnă realizarea de emisiuni TV, la un post local şi pe site-ul reporter24.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Drumuri județene modernizate pentru legătura la autostrada Curtea de Argeș-Râmnicu-Vâlcea | Argeșul Online

Consiliul Județean Argeș a adoptat, ieri, trei hotărâri menite...

Experiență unică pentru tineri din șapte județe, în Tabăra Militară Airsoft Agafton | Monitorul de Botoșani

Tabăra Militară Airsoft Agafton oferă tinerilor o experiență unică,...

SculptFest, la a treia ediție. Ateliere, concerte și activități outdoor | Ebihoreanul.ro

Vineri începe cea de-a treia ediție a SculptFest (26-28...