Două loturi ale Autostrăzii Transilvania, DEBLOCATE – „Undă verde” pentru semnarea contractelor, în lipsa contestațiilor

Data:

Două loturi ale Autostrăzii Transilvania, DEBLOCATE – „Undă verde” pentru semnarea contractelor, în lipsa contestațiilor. Contractele pentru loturile Chiribiș – Biharia și Suplacu de Barcău – Chiribiș pot fi semnate.

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș – Biharia, în lungime de 28,55 km, va putea fi semnat cu asocierea condusă de firma Precon, declarată câștigătoare, după ce nu au mai fost depuse contestații, potrivit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu. „Într-un final, cred că s-a finalizat și acea poveste cu Chiribiș – Biharia, care ieri cred că avea termen de depunere contestații (în instanță – n.r.). Informațiile pe care le avem până acum este că nu s-au depus contestații, ceea ce înseamnă că în perioada următoare vom solicita documentele și vom semna contractul pe Chiribiș – Biharia, ceea ce e un lucru foarte bun. E o companie românească”, a spus șeful Transporturilor, aflat în vizită pe șantiere.

Termenul pentru construcția celor 28,55 de kilometri de pe subsecţiunea Chiribiş – Biharia este de 24 de luni (6 luni proiectare şi 18 luni execuţie lucrări), anunța pe 8 iunie 2023 ministrul Transporturilor, iar valoarea contractului este de 785,21 milioane de lei (fără TVA).

Citește și Anchetă a Corpului de Control al ministrului de Interne, după accidentul de la 2 Mai

În iunie, directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, a anunţat că asocierea de constructori şi proiectanţi români Precon Transilvania S.R.L. – Citadina 98 S.A. a fost desemnată câştigătoare pe acest lot, procedura fiind contestată ulterior, însă Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a respins contestația, titrează Monitorul de Cluj.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Monitorul de Cluj
Monitorul de Clujhttp://monitorulcj.ro
Monitorul de Cluj este cel mai important cotidian local din judetul Cluj, care apare in format tiparit si online din 1998. Ziarul tiparit apare in format standard 12 pagini, din care 4 color (luni-joi), si o editie de weekend (vineri-duminica). Continutul este preponderent comunitar (stiri si analize din domeniile administratie publica, sanatate, educatie), precum si pagini tematice (economie, mapamond, sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de 487.000 de euro | Reporter de Iași

Fostul fotbalist Cip Paraschiv a executat Poli Iași de...

Cultura anihilării: comunismul și „anularea“ elitelor | Aktual24

Cultura anihilării: comunismul și „anularea“ elitelor. „Cancel culture“, aceasta...

Situl Natura 2000: Poiana narciselor de la Mogoșeni | Săptămâna Online

Situl Natura 2000: Poiana narciselor de la Mogoșeni. Un...