„Înfrângerea trumpismului” de Guy Verhofstadt, la București. Dacă Donald Trump pierde alegerile înseamnă că dispar și condițiile care l-au adus la putere?
La 6 noiembrie 2024, a doua zi după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale americane, Guy Verhofstadt începea să scrie o carte. Pentru fostul prim-ministru belgian, unul dintre cei mai cunoscuți reprezentanți ai liberalismului european, revenirea lui Trump la Casa Albă nu era doar un accident electoral sau rezultatul unei campanii politice neobișnuite. Era semnul unei crize profunde a democrației liberale, al cărei declin devenise imposibil de ignorat.
Victoria democraților în alegerile americane pentru Congres readuce în actualitate întrebarea: poate fi învins trumpismul doar la urne?
În cartea „Înfrângerea trumpismului” care urmează să fie lansată vineri 13 noiembrie, la Hilton Garden Inn Old Town, strada Doamnei nr 12, București, fostul premier belgian Guy Verhofstadt susține că salvarea democrației presupune ceva mult mai radical: reconstruirea liberalismului însuși.
În noiembrie 2026, când cartea apare și în România, peisajul politic american oferă o perspectivă aparent diferită. Democrații tocmai au câștigat controlul ambelor camere ale Congresului, într-un scrutin care reprezintă un recul sever pentru Donald Trump și Partidul Republican. Dar tocmai aici se află una dintre întrebările fundamentale ridicate de volumul Înfrângerea trumpismului. Viitorul politicii și al democrației liberale, publicat de Presa Universitară Clujeană: dacă un lider populist poate pierde alegerile, înseamnă oare că au dispărut și condițiile care l-au adus la putere?
Pentru Verhofstadt, răspunsul este negativ. Trumpismul nu este doar produsul personalității lui Donald Trump. Este expresia unor transformări economice, politice și culturale care afectează aproape toate democrațiile occidentale. Iar responsabilitatea pentru această situație nu aparține exclusiv populiștilor, naționaliștilor sau adversarilor declarați ai ordinii liberale. O parte importantă a problemei se găsește chiar în interiorul sistemului pe care aceștia îl contestă.
Cum a ajuns liberalismul să-și piardă alegătorii. Populismul
Una dintre ideile centrale ale cărții este că ascensiunea populismului nu poate fi explicată numai prin manipulare, propagandă sau charisma unor lideri politici. Există o nemulțumire autentică a unor categorii largi de cetățeni, care simt că și-au pierdut controlul asupra propriilor vieți.
Oamenii votează, dar au impresia că votul lor nu schimbă nimic esențial. Muncesc, dar prosperitatea promisă de economia de piață pare tot mai inaccesibilă. Privesc spre instituțiile democratice și descoperă o clasă politică din ce în ce mai îndepărtată de preocupările lor. În același timp, transformările tehnologice, migrația și globalizarea alimentează sentimentul că deciziile importante sunt luate undeva, departe de ei.
Populismul exploatează această neputință, oferind explicații simple și vinovați ușor de identificat. Promite recuperarea controlului prin întărirea frontierelor, revenirea la suveranitatea națională și confruntarea cu elitele. Numai că, observă Guy Verhofstadt, problemele care provoacă insecuritatea cetățenilor sunt adesea globale, iar retragerea în interiorul statului național nu le poate rezolva.
Mai mult, autorul consideră că democrațiile contemporane au devenit vulnerabile pentru că au tolerat concentrarea puterii economice și politice. Capitalismul, care trebuia să ofere oportunități și prosperitate generală, produce câștiguri disproporționate pentru grupuri tot mai restrânse. Instituțiile politice continuă să funcționeze după regulile democrației reprezentative, dar influența reală a cetățenilor asupra deciziilor se diminuează.
În interpretarea sa, liberalismul a ajuns astfel să-și submineze propriile promisiuni: libertatea, egalitatea șanselor și autonomia individului.
Un liberal împotriva propriului trecut
Poate cel mai interesant aspect al cărții este că această critică vine din partea unui politician care, în tinerețe, a fost unul dintre promotorii entuziaști ai revoluției neoliberale europene.
În paginile autobiografice, Verhofstadt povestește fascinația sa pentru ideile lui Friedrich Hayek, Milton Friedman, James Buchanan și ale altor gânditori care au inspirat transformările economice din epoca Reagan-Thatcher. Convins că extinderea libertății economice reprezenta soluția marilor probleme sociale, tânărul politician belgian susținea reducerea intervenției statului, de-reglementarea și inițiativa privată.
Nu este o simplă amintire de tinerețe. Această experiență explică dimensiunea provocatoare a concluziilor sale actuale.
După decenii petrecute în politica belgiană și europeană, Guy Verhofstadt, fără a abandona liberalismul și fără a îmbrățișa socialismul, ajunge la concluzia că liberalismul contemporan are nevoie de o reconstrucție radicală. Vechea încredere în capacitatea pieței de a răspândi automat prosperitatea nu mai este suficientă.
Soluția pe care o propune nu constă prioritar în creșterea impozitelor și redistribuirea veniturilor prin intermediul statului. Verhofstadt vrea să intervină asupra unei probleme mai profunde: distribuția proprietății asupra capitalului.
În modelul său de „capitalism popular”, oamenii ar trebui să participe într-o măsură mult mai mare la beneficiile economiei în calitate de proprietari, nu exclusiv de salariați. Accesul la acțiuni, participarea angajaților la capitalul întreprinderilor și extinderea proprietății ar urma să reducă decalajul dintre cei care trăiesc din muncă și cei care obțin venituri din capital.
Este o încercare de a salva capitalismul de propriile sale dezechilibre, fără a renunța la economia de piață.
Desigur, propunerea ridică întrebări. O distribuție mai largă a acțiunilor nu garantează automat reducerea inegalităților, după cum transformarea salariaților în mici investitori nu îi protejează neapărat împotriva riscurilor economice. Dar meritul lui Verhofstadt este că nu se mulțumește cu apeluri la moralitate sau responsabilitate socială. Încearcă să identifice mecanisme instituționale prin care prosperitatea să fie distribuită diferit încă din momentul producerii ei.
Cine controlează voturile, capitalul și datele?
Această întrebare, formulată în esență încă din prologul volumului, constituie firul care leagă cele peste 400 de pagini ale cărții.
Pentru Verhofstadt, criza democratică are trei dimensiuni inseparabile: controlul politic, proprietatea economică și puterea informațională.
În plan politic, el consideră insuficientă democrația reprezentativă în forma sa actuală. Cetățenii sunt chemați periodic la urne, dar participarea lor la guvernare rămâne limitată. De aici propunerea unei „democrații binare”, în care reprezentarea prin aleși ar fi completată de mecanisme permanente de participare directă.
Referendumurile, drepturile constituționale de participare, reformarea sistemelor electorale și reducerea dependenței partidelor de marii finanțatori fac parte din acest proiect.
În plan economic, cetățenii ar trebui să recapete o parte din controlul asupra capitalului.
În plan informațional, miza este poate și mai mare. Internetul, care promitea odinioară democratizarea cunoașterii și a comunicării, a devenit un spațiu dominat de câteva corporații tehnologice. Acestea controlează platformele, colectează datele, stabilesc regulile vizibilității și influențează felul în care circulă informația.
Verhofstadt, autorul cărții, vede în această concentrare a puterii digitale o amenințare directă la adresa democrației. Rețelele sociale au contribuit la fragmentarea spațiului public în comunități închise, la amplificarea polarizării și la transformarea dezbaterii politice într-o confruntare permanentă între tabere ostile.
Dar autorul nu propune pur și simplu restricționarea libertății de exprimare, el pledează pentru combaterea monopolurilor, creșterea concurenței între platforme și recuperarea controlului asupra datelor personale. Merge chiar mai departe, explorând ideea unor organizații colective capabile să negocieze utilizarea și valoarea economică a datelor produse de cetățeni.
Este una dintre cele mai actuale direcții ale cărții, într-o perioadă în care inteligența artificială sporește importanța economică și politică a informației.
Dar și aici se naște o întrebare dificilă: în ce măsură transformarea datelor personale într-un bun negociabil consolidează autonomia individului și în ce măsură riscă să transforme viața privată într-o nouă marfă?
Citește și: Atitudinea față de migranți: fenomen nou și îngrijorător în România!
O democrație care trebuie reinventată
Ambiția proiectului lui Verhofstadt depășește economia și tehnologia. Autorul propune reconsiderarea instituțiilor democratice, a relațiilor dintre state și chiar a modului în care este organizată ordinea internațională.
În viziunea sa, secolul XXI nu va mai fi dominat de concurența tradițională dintre numeroase state naționale, ci de competiția unor mari centre de putere. Democrațiile sunt amenințate nu doar de propriile slăbiciuni, ci și de regimurile autoritare care încearcă să le submineze din exterior.
Răspunsul ar trebui să includă o cooperare mult mai strânsă între statele democratice, consolidarea integrării europene și dezvoltarea unor structuri supranaționale capabile să gestioneze provocările globale.
Guy Verhofstadt vorbește despre o Alianță Democratică și despre necesitatea unei perspective planetare asupra politicii. În cele din urmă, proiectul său capătă proporțiile unei noi doctrine, pe care o numește „cetățenism” sau „civism”: un liberalism reconstruit în jurul cetățeanului și al capacității acestuia de a controla instituțiile, economia și informația.
Este probabil partea cea mai îndrăzneață, dar și cea mai discutabilă a lucrării. Nu este deloc evident că instituții internaționale mai puternice ar deveni automat mai democratice. Dimpotrivă, creșterea distanței dintre cetățeni și centrele de decizie poate accentua tocmai sentimentul de neputință pe care Verhofstadt încearcă să-l combată.
Iar extinderea participării directe nu garantează, în sine, o deliberare mai bine informată sau o reprezentare mai echitabilă.
Aceste dificultăți nu anulează importanța propunerilor, dar arată că proiectul este mai degrabă începutul unei dezbateri decât un inventar de soluții deja demonstrate.
Citește și: AUR: o „șaorma cu de toate”, o farsă a tragediei care a fost fascismul
O carte despre Trump care vorbește despre mult mai mult decît Trump
Pentru cititorul român, actualitatea lucrării este evidentă, chiar dacă trumpismul american nu poate fi confundat cu toate formele populismului local.
Neîncrederea în instituții, sentimentul că partidele tradiționale nu mai reprezintă societatea, radicalizarea discursului public și influența tot mai mare a platformelor digitale sunt fenomene familiare și în România.
În cartea sa, Verhofstadt invită la o schimbare a perspectivei. În loc să privim exclusiv spre liderii populiști și să ne întrebăm cum pot fi opriți, ar trebui să examinăm și condițiile care le permit să câștige adeziunea unui număr atât de mare de cetățeni.
Tocmai de aceea, Înfrângerea trumpismului este mai interesantă ca invitație la reflecție critică decât ca manifest politic care ar trebui acceptat integral.
Apărută în traducerea Simonei Gugiuman, la Presa Universitară Clujeană, cartea are meritul de a nu se limita la apărarea ordinii existente împotriva celor care o contestă. Verhofstadt admite că această ordine are probleme fundamentale și că restaurarea trecutului nu mai reprezintă o soluție.
Victoria democraților în alegerile americane din noiembrie 2026 dovedește că mecanismele electorale pot încă produce schimbări majore și pot limita puterea unui președinte. Dar nu demonstrează că neîncrederea în instituții, polarizarea societății sau concentrarea puterii economice și informaționale au dispărut.
Poate că aceasta este cea mai importantă idee cu care cititorul rămâne după parcurgerea volumului: democrația nu poate fi apărată doar prin înfrângerea adversarilor ei. Trebuie să redevină credibilă pentru propriii cetățeni.
Iar întrebarea pe care o lasă deschisă Guy Verhofstadt este dacă liberalismul mai are capacitatea de a se reinventa înainte ca alții să decidă, în locul lui, cum va arăta lumea de mâine.
Guy Verhofstadt, „Înfrângerea trumpismului. Viitorul politicii și al democrației liberale”, traducere de Simona Gugiuman, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2026, ISBN 978-606-37-3174-7.
