La o săptămână după ce mama lui Ionel Arsene a fost audiată ca martor în dosarul de avere al fostului președinte al CJ Neamț, condamnat definitiv și fugit în Italia, acesta s-a întâlnit cu fostul premier Marcel Ciolacu, pe terasa unei vile de lux de pe malul lacului Garda. Fotografiile cu cei doi au fost prezentate de Hotnews și au produs un cutremur în tabăra social-democrată.
În mai 2022, Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța că a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 43.519 de euro între averea dobândită și veniturile realizate de către Ionel Arsene, împreună cu familia, în perioada exercitării mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț din partea PSD. „ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Bacău, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către Arsene Ionel”, se arăta într-un comunicat al instituției.
Sesizare clasată, instanța redeschide cazul
Comisia de cercetare a averilor a clasat sesizarea ANI câteva luni mai târziu. Agenția a atacat soluția de clasare și, în 2023, un judecător trimitea cauza la Comisia de Cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Bacău „în vederea reluării cercetării”. Ionel și Gabriela Arsene au făcut recurs la instanța supremă, care l-a respins ca nefondat în august 2023. În 2026, dosarul a fost înregistrat, în rejudecare, la Curtea de Apel Bacău, unde continuă cercetările și astăzi.
Din cronologia cazului aflăm că magistrații din Comisia de verificare a averilor de la Curtea de Apel Bacău au descoperit că fiul lui Arsene, Ionuț Alexandru, deține două apartamente în Capitală, așa că „trebuie lămurite aspecte legate de veniturile fiului major, precum şi de împrumuturile pe care le-a utilizat la achiziţionarea celor două apartamente din Bucureşti”.
Arsene Jr. ar fi cumpărat în 2015 și 2016 două apartamente în București, iar Comisia de la Bacău vrea să știe de unde a avut bani pentru achiziționarea lor. În plus, magistrații doresc să știe de unde a avut bani tânărul Arsene pentru creditarea a două societăți unde este acționar. Un alt aspect care rezultă din anchetă este că toți membrii familiei Arsene — mama, tata și fiul — au rezidența în străinătate, în Italia.
La un moment dat, Ionel Arsene și soția au susținut în fața inspectorilor ANI că aveau în locuință 150.000 de euro, bani împrumutați în 2007. În acest sens, au cerut să fie audiat cumnatul său, Mihai Dominte, pentru a confirma varianta sa. „De asemenea, în vederea probării existenţei în locuinţă a sumei de 150.000 euro, aşa cum s-a pus în vedere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pârâţii solicită încuviinţarea probei cu audierea unui martor, care este cumnatul său, teza probatorie fiind deţinerea în locuinţă a sumei provenite din credit”, se arată în documentele cazului.
Expertiza care dă dureri de cap
Pe 20 mai 2026, Comisia de la Curtea de Apel Bacău a încuviinţat efectuarea unei expertize, specialitatea contabilitate, şi a trasat o serie de obiective:
- stabilirea disponibilului bănesc existent în patrimoniul persoanei cercetate şi al familiei sale la debutul perioadei de evaluare (04.07.2016);
- stabilirea balanţei de venituri şi cheltuieli încasate/efectuate de persoana cercetată şi familia sa în perioada evaluată (04.07.2016 – 31.12.2019), defalcat pe fiecare an în parte, cu luarea în considerare a eventualului sold pozitiv existent la începutul anului analizat;
- să se stabilească, pe baza materialului documentar disponibil şi prin raportare la legislaţia fiscală care stabileşte modalitatea de impozitare a veniturilor din salarii şi activităţi independente desfăşurate de persoane fizice, care au fost veniturile nete cumulate realizate de Ionel și Gabriela Arsene (venituri) după natura acestora, precum şi utilizarea dată acestor venituri (averea) pentru fiecare din anii fiscali din intervalul 2016-2019;
- să se determine dacă din suma de 150.000 EUR, deţinută cash de persoana fizică, şi din împrumuturile de la persoane fizice, precum şi din veniturile obţinute, s-au transferat sume în patrimoniul societăţilor începând cu anul 2015 cu titlu de împrumut, diminuând astfel disponibilităţile băneşti în numerar ale persoanei fizice;
- să se stabilească dacă, în condiţiile în care împrumuturile au rămas imobilizate în societate, veniturile curente încasate de persoana fizică (salarii, indemnizaţii etc.) au fost suficiente pentru acoperirea cheltuielilor de trai şi a achiziţiilor efectuate, fără a genera un deficit de numerar.
Comisia a mai dorit să afle de la nevasta fostului președinte al CJ Neamț dacă a primit bani de la socri pentru a deschide un magazin tip boutique cu haine în Capitală. „Să răspundeți dacă suma primită cu titlu de împrumut de la socrii dumneavoastră a fost utilizată în vederea deschiderii unui magazin de haine în Bucureşti, precum şi dacă între acest magazin de haine şi societăţile creditate există vreo legătură”, este una dintre cerințele instanței. Vorbim aici de societatea Consacre SRL, azi inactivă fiscal.
Martorul nedorit
Pe 21 mai 2026, Curtea de Apel Bacău a emis un mandat de aducere pe numele unui martor care a tot susținut în timpul procesului că nu are cum să ajungă la instanță pentru a fi audiat, deoarece trebuie să aibă grijă de soțul bolnav. Din succesiunea termenelor de judecată rezultă că este vorba chiar de mama lui Arsene.
La termenul din 17 iunie, brusc, avocatul fostului președinte al CJ Neamț a cerut recuzarea celor trei membri ai Comisiei pentru cercetarea averilor, constituită din doi judecători și un procuror, și a invocat faptul că „judecătorul este incompatibil de a judeca atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa”. Avocatul lui Arsene a cerut să se consemneze faptul că, „atunci când este depusă cererea de recuzare, completul de judecată nu mai poate face alte acte de procedură, respectiv să audieze martorul”.
Magistrații nu l-au ascultat și au audiat femeia. Mai mult, i-au cerut să vină cu date suplimentare: „Instanța pune în vedere martorului Arsene Elena, domiciliată în Grumăzești, județul Neamț, să depună la dosar înscrisurile care au legătură cu vânzarea moştenirii la care a făcut referire în declaraţie, respectiv copia contractului prin care a dobândit casa şi terenul de la unchiul său, copia contractului prin care a vândut mai departe aceste imobile sau le-a dat în arendă, în măsura în care deţine aceste înscrisuri, şi să precizeze numele persoanei căreia i-a vândut casa şi terenul respectiv, dacă îşi va aduce aminte acest nume”, se mai arată în încheierea de ședință a instanței.
Avocatul urmăritului internațional a cerut să se consemneze că, la momentul în care s-a pus în discuție din oficiu audierea Elenei Arsene, „care a avut loc astăzi, instanța cunoştea gradul de rudenie dintre părţi şi, mai mult decât atât, nu a existat niciodată un acord din partea pârâţilor cu privire la audierea acesteia, ceea ce echivalează cu o opoziţie, neexistând sub nicio formă un acord tacit”.
Următorul termen a fost stabilit pentru 14 octombrie, dată până la care urmează a efectua şi a depune la dosar raportul de expertiză.
Întâlnirea întâmplătoare
Potrivit Hotnews, la o săptămână de la termenul procesului de la Bacău, pe 25 iunie 2026, fostul premier Marcel Ciolacu se întâlnea cu Ionel Arsene în Italia, pe terasa unei vile de pe malul lacului Garda din nordul Italiei. Potrivit sursei citate, cei doi au petrecut câteva zile împreună.
Conform sursei citate, pe platforma de rezervări booking.com, prețurile pentru o cameră la Villa Cortine Palace încep de la 800 de euro în timpul sezonului de vară. Pot urca până la 1.600 de euro, în funcție de camera aleasă – vedere, spațiu.
În 2023, Arsene a fost condamnat la șase ani și opt luni de închisoare după ce a primit o mită de 100.000 de euro. Chiar înainte de sentință, Arsene a fugit în Italia, iar cererea de extrădare făcută de România a fost refuzată de judecătorii italieni, fiind invocate problemele medicale ale condamnatului. Arsene figurează ca fugar pe site-ul Poliției Române.
L-am întrebat pe Ciolacu dacă a discutat cu Arsene despre verificarea averii fostului președinte de CJ Neamț. Vom publica răspunsul acestuia imediat ce ne va fi transmis.



