Numirea guvernului Luca Niculescu dovedește încă o dată că Nicușor Dan copiază procedeele lui Carol al II-lea.
Acesta și-a manifestat înclinațiile autoritar încă din 1930.
O dovadă în acest sens este guvernul de ”uniune națională” Iorga-Argetoianu, în perioada aprilie 1931 – iunie 1932.
Acest guvern a avut ca membri trei politicieni (Nicolae Iorga, Constantin Argetoianu și Gheorghe Tașcă), 12 tehnicieni (tehnocrați) și doi militari.
Suveranul a dorit mereu ca guvernul să răspundă în fața lui, nu a Parlamentului, așa cum impuneau practicile democratice.
În acest scop, a alimentat conflictele din interiorul partidelor politice pentru a le compromite în fața opiniei publice.
Era adeptul unei conduceri autoritare, peste partide.
Concomitent, dificultățile economice și sociale apărute în urma Marii Crize au dus la diminuarea încrederii populației în instituțiile democratice.
Cu toate că votul universal pentru bărbații de peste 21 de ani fusese introdus prin Constituția din 1923, cetățenii nu exercitau o influență politică efectivă, puterea reală fiind concentrată în continuare în mâinile elitei politice.
Din cauza acestui fapt, mulți oameni au fost atrași de extrema dreaptă, mai ales de legionari.
Un rol important l-a avut cultul personalității lui Carol al II-lea, prin care acesta era prezentat drept o personalitate cu însușiri excepționale și inițiatorul unei mișcări de renaștere națională.
Propaganda a avut un rol deosebit de important în întărirea regimului autoritar și în promovarea cultului personalității regelui.
Deși nu se poate vorbi despre o propagandă de amploarea celei din Germania nazistă sau din Uniunea Sovietică, și în România a funcționat un aparat propagandistic spre sfârșitul deceniului patru.
Pot fi distinse mai multe teme fundamentale ale propagandei.
În primul rând, era criticat vechiul sistem democratic, considerat inferior în raport cu noua organizare politică.
Se insista asupra solidarității și armoniei sociale ca mijloace de depășire a diviziunilor.
În cele din urmă, era promovată ideea renașterii naționale și a refacerii morale a poporului român, sub conducerea monarhului.
Seamănă cu naționalismul sănătos și criticarea partidelor de către actualul președinte (patriarh – suveran).
La 10 februarie 1938, Carol a devenit rege dictator.
Regimul autoritar a devenit oficial zece zile mai târziu, prin adoptarea unei noi Constituṭii.
Unul dintre exemplele cele mai elocvente ale subminării partidelor este acela în care Carol al II-lea l-a numit pe Gheorghe Tătărescu în fruntea guvernului de șase ori.
Cutuma era aceea că era desemnat liderul partidului, adică Dinu Brătianu.
Aceasta a dus la scindarea partidului în două facțiuni, cea loială regelui și cea tradițională.
Copia xerox a fost conflictul Bolojan – Veștea.
Un partid divizat poate fi controlat mai ușor.
Cu toată campania propagandistică, dictatura regală nu a reușit să obțină sprijinul pe care îl aștepta. Ideologia susținută de rege și de adepții săi era lipsită de coerență, iar noul regim părea rezultatul unei improvizații.
Parcă ar fi acum.
Ulterior Tătărescu a colaborat și cu comuniștii, care l-au sacrificat când nu a mai fost util.
Este un episod care merită să fie reamintit.
Un rol important în instaurarea dictaturii regale a fost girul pe care patriarhul Miron Cristea l-a dat guvernului și regelui în calitate de prim-ministru.
Dacă ne gândim la zilele noastre, avem ceva similar, când unii reprezentanți ai bisericii fac propagandă pentru Călin Georgescu, George Simion și pentru Rusia.
La fel ca și Carol, actualul președinte nu se orientează prea bine nici în politica externă.
Pe lângă faptul că este indecis, pariază pe doi cai morți, Donald Trump și Emanuel Macron.
La Trump îl fascinează înclinațiile lui autoritare.
Dar a luat de la acesta și alte apucături, cum ar fi promovarea rudelor și a prietenilor.
Președintele american și-a propulsat în funcții importante ginerele și cuscrul, care a fost condamnat.
Din acest motiv, probabil, domnul președinte a acceptat în guvern un condamnat penal, chiar dacă cu suspendare.
La noi, verișoara partenerei președintelui este procuror-general, iar fostul șef de la o companie româno-franceză a fost numit recent consilier prezidențial.
Ca să nu mai pomenim și soția unui fost coleg de școală generală, și ea consilier prezidențial.
După cum spunea Pristanda, „famelie mare, renumerație mică, după buget”.
Desemnarea lui Luca Niculescu ca prim-ministru, probabil, are ca scop atragerea simpatiei din partea Franței și a lui Emanuel Macron.
Dar acesta va ieși din scenă după aprilie 2027.
Iar Donald Trump va fi pus în dificultate după „midterms”.
Nu poți pune bază pe un astfel de om, care își schimbă des opiniile și se comportă la Casa Albă ca pe propria moșie.
Slugărnicia guvernului față de președinte și guvernele de uniune națională sunt creația lui Klaus Johannis.
În istoria noastră am avut opt guverne de uniune națională (independente).
Au fost șase pe timpul lui Carol al II-lea (guvernul Iorga – Argetoianu și cele cinci din perioada dictaturii regale), iar după 1989, guvernele Stolojan și Cioloș.
Numai că acum noul prim-ministru va fi controlat nu de către președinte, ci de către PSD.
Măcar fostul suveran era un personaj inteligent și cultivat.
Actualul șef al statului pare confuz, încăpățânat și dominat de rămășițe de comportament provincial și fanatism religios.
Ceea ce devine foarte evident la domnia sa în ultima perioadă este perfidia.
Ca să fii din nou președinte merită să îți trădezi electoratul.
Foarte rar copiile seamănă cu originalul.
Mai ales dacă te crezi Mesia, Căpitan, Domnitor sau Rege.
”Să interzici criticarea preşedintelui, sau să obligi solidarizarea cu el, indiferent dacă are sau nu dreptate, este nu numai nepatriotic şi servil, dar reprezintă trădarea morală a publicului american. Despre preşedinte sau oricine altcineva trebuie să se spună doar adevărul. Dar este mai important ca adevărul, chiar neplăcut, să se spună despre el, decât despre oricine altcineva.” – Theodore Roosevelt
”Blestemați fie dictatorii care au crezut că nu sunt dictatori.” – Stanislaw Jerzy Lec
”Dictatorii se eliberează pe ei înşişi, dar îşi încătuşează poporul.” – Charlie Chaplin
”Sunt dictatorial, dar cu un puternic impact democratic.” – Konrad Adenauer
”Dictatorii călăresc încoace şi-ncolo tigri de pe care nu îndrăznesc să descalece. Iar tigrii încep să fie înfometaţi.” – Winston Churchill



