Presa publică din Franța ar putea înceta să existe dacă partidul de extremă dreaptă Rassemblement National își va pune în aplicare planul de privatizare, avertizează Delphine Ernotte, directoarea generală a France Télévisions, într-un interviu acordat Politico. Declarația vine după ce lidera formațiunii, Marine Le Pen (foto) a confirmat că va candida anul viitor, în pofida faptului că este condamnată.
„În Franța există un partid politic care a spus foarte clar ce intenționează să facă cu serviciul public de televiziune: să îl privatizeze, ceea ce în realitate înseamnă să îl desființeze”, a declarat Ernotte.
Marine Le Pen și aliații săi susțin de mai mulți ani că statul francez folosește banii contribuabililor pentru a finanța programe de știri și producții culturale care promovează o agendă progresistă, evident de stânga.
În condițiile în care sondajele o plasează printre favoriții cursei prezidențiale din 2027, planurile Rassemblement National de a privatiza sau chiar desființa instituțiile media finanțate de stat ar putea deveni realitate.
„În regimurile populiste, libertatea presei este percepută ca o amenințare. De aceea încearcă să controleze serviciile publice prin diferite metode. În Italia numesc oameni apropiați în funcțiile de conducere, iar în Cehia reduc finanțarea”, a spus Ernotte, făcând referire la acuzațiile de ingerință politică în conducerea televiziunii publice italiene RAI și la inițiativele autorităților cehe de eliminare a taxei care finanțează radioul și televiziunea publică.
Delphine Ernotte conduce France Télévisions din 2015. În această perioadă, grupul public s-a transformat într-o platformă multimedia cu aproximativ 45 de milioane de utilizatori unici pe lună, atât prin televiziune, cât și prin serviciile de streaming. Instituția a produs succese internaționale precum serialul „Dix pour cent” („Call My Agent”) și susține că principalul său jurnal de seară rămâne cel mai credibil buletin de știri din Franța.
Totuși, France Télévisions se confruntă cu o concurență tot mai puternică atât din partea televiziunilor private, cât și a platformelor de streaming, iar dificultățile financiare s-au accentuat odată cu schimbările rapide din industria media. Curtea de Conturi a Franței avertiza anul trecut că modelul economic al instituției este „nesustenabil pe termen lung”.
Însă, într-un moment în care Franța se confruntă cu un deficit bugetar ridicat și caută resurse pentru finanțarea apărării și a tranziției verzi, mass-media publice au devenit o țintă pentru cei care cer reducerea cheltuielilor statului.
„Eu plătesc, eu comand muzica”
Încă de la începutul celui de al doilea mandat prezidențial, Donald Trump s-a grăbit să termine ceea ce încercase să facă în ultimele luni ale primului său mandat (ianuarie 2017- ianuarie 2021), și anume să aducă sub controlul administrației concernul multimediat pentru străinătate, finanțat de Congresul american
Pe 14 martie 2025, Donald Trump a emis un ordin executiv privind reducerea aparatului federal, iar administrația a folosit acest instrument pentru a restructura drastic USAGM (U.S. Agency for Global Media), agenția care coordonează Vocea Americii (VOA); Europa Liberă/Libertatea (RFE/RL); Radio Asia Liberă (Radio Free Asia); biroul media pentru Cuba (Office of Cuba Broadcasting) și emisiunile pentru Orientul MIjlociul (Middle East Broadcasting Networks).
Pe 15 martie 2025, USAGM a anunțat punerea în aplicare a ordinului, reducerea personalului și a activității agenției la minimul, considerate obligatorii prin lege.
În aceeași perioadă, administrația a trecut la suspendarea activității jurnaliștilor VOA și la reorganizarea conducerii agenției. A început totodată, reducerea drastică a activității RFE/RL, cu sediul la Praga (care s-a terminat, pentru publicul din Romania, cu închiderea biroului de la București al Europei Libere, în martie 2026).
„Contribuabilii americani nu trebuie să finanțeze presă părtinitoare”
Argumentul central al administrației Trump a fost că posturile finanțate public ar fi devenit „partizane” și ar promova o agendă politică opusă administrației.
Casa Albă a susținut că finanțarea federală pentru media publică este „învechită și inutilă” într-un peisaj media unde există numeroase surse alternative de informație.
„America trebuie să aibă un mesaj mai favorabil intereselor sale”
Administrația Trump a criticat mai ales Vocea Americii pentru ceea ce a considerat o abordare prea critică față de politica americană. Casa Albă a acuzat postul că ar fi difuzat „propagandă radicală”, dar criticii deciziei au contestat această caracterizare, argumentând că VOA fusese creat tocmai pentru a se diferenția de propaganda statelor autoritare prin independență editorială.
Fără credibilitate, nu mai ai nimic
Iată ce scria recent Patsy Widakuswara, fosta corespondentă VOA la Casa Albă, cu ocazia implinirii a 50 de ani de la adoptarea Chartei Vocii Americii: „Odată ce publicul ajunge să creadă că VOA servește administrația, nu adevărul, va fi mai puțin dispus să aibă încredere în relatările sale despre orice alt subiect: războiul din Ucraina, conflictul din Gaza, răspunsul la cutremure sau chiar informații aparent neutre, precum rezultatele Campionatului Mondial de fotbal.
Această încredere poate fi menținută doar dacă VOA continuă să producă jurnalism, nu propagandă.
Spre deosebire de presa de stat rusă sau chineză, care transmit narațiuni politice constante ale propriilor guverne, un post american care repetă mesajele administrației riscă să-și schimbe linia editorială la fiecare patru ani, pierzând credibilitate cu fiecare schimbare politică”, mai scrie Patsy Widakuswara, una dintre jurnalistele care a coordonat apărarea în justiție a intereselor VOA.
Democrațiile liberale (câte mai sunt) și mediile publice
Într-o democrație liberală există o diferență fundamentală între finanțare publică
și control editorial guvernamental.
Modelul occidental tradițional pentru media publică este că statul finanțează, dar nu controlează conținutul.
De aceea, Carta VOA adoptată în 1976 stabilește explicit că postul trebuie să fie o sursă „constant credibilă și autorizată de informații”; independent de interesele unui partid sau ale unei administrații; și capabil să prezinte politicile SUA, dar și dezbaterile și criticile acestora.
Modelul Putin?
Există o asemănare de logică între abordarea administrației americane, ceea ce s-ar putea întâmpla de anul viitor într-o Franță „Le Pen”-istă și Rusia putinistă. Și anume „cine plătește, dictează și mesajul sau politica editorială”.
În Rusia lui Vladimir Putin, principalele televiziuni naționale și marile instituții media sunt controlate direct sau indirect de stat. Ele funcționează ca instrumente de transmitere a mesajelor Kremlinului, mai ales în probleme de politică externă și război. Cercetătorii descriu acest sistem ca unul în care mass-media devine parte a aparatului de influență al statului.
Posturi precum Russia Today (RT) sau Sputnik sunt finanțate de stat și promovează narațiuni conforme cu interesele Kremlinului.
De ce atacă naționaliștii și dreapta populistă mass-media publice?
Argumentul „plătim, deci decidem” sau contestarea legitimității finanțării publice este una dintre cele mai frecvente critici.
În SUA, acest argument apare în special în discursul conservator privind National Public Radio, PBS și USAGM. Criticii susțin că banii contribuabililor nu trebuie folosiți pentru organizații considerate „partizane”.
Problema este că acest raționament schimbă definiția serviciului public: de la o instituție finanțată de stat pentru interesul public, la o instituție care trebuie să reflecte preferințele politice ale guvernului aflat la putere.
Partidele naționaliste tind să privească instituțiile publice și ca pe niște instrumente ale identității naționale. Mai mult, partidele populiste consideră deseori pluralismul editorial drept „părtinire ideologică”.
Cercetările Reuters Institute arată că politicienii populiști folosesc tot mai mult canale media alternative și platforme apropiate ideologic pentru a evita presa tradițională, pe care o acuză că este ostilă.
La care se adaugă, natural aproape, faptul că media publică este percepută ca parte a „establishmentului”
În multe democrații occidentale, instituțiile publice – universități, administrație, justiție, mass-media – au devenit ținte ale mișcărilor populiste, fiind considerate instrumente ale „elitelor”.
În cele din urmă, adevărata miză nu este supraviețuirea unor instituții media, ci păstrarea unui principiu esențial al democrațiilor liberale: faptul că jurnalismul finanțat din bani publici trebuie să fie responsabil în fața cetățenilor, nu obedient față de puterea politică.
(FOTO: AGERPRES FOTO / EPA)
