Finanțare pentru lucrările la Autostrada Moldova

Data:

Finanțare pentru lucrările la Autostrada Moldova. Guvernul a aprobat, în ultima ședință, proiectul de lege care vizează aprobarea Contractului de finanţare – Autostrada A7 dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 600 milioane de euro. Implementarea sa va fi asigurată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin CNAIR.

Este vorba despre o cofinanţare aferentă Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Contractul a fost semnat la Bucureşti, pe 12 iunie 2023, şi la Luxemburg, pe 14 iunie 2023, şi se estimează că proiectul se va finaliza în 2025. Data finală de disponibilizare a împrumutului este de până la 48 de luni de la data semnării contractului de finanţare. Valoarea totală estimată a proiectului este de 6,7 miliarde de euro (cu TVA), alocarea aferentă din PNRR fiind în sumă de 1,949 miliarde de euro. Diferenţa, până la concurenţa valorii totale, urmează a fi acoperită de la bugetul de stat, împrumutul în valoare de 600 milioane de euro vizând acoperirea parţială a acestei contribuţii a bugetului de stat.

Citește și Percheziții într-un caz de proxenetism: mire luat la audieri cu tot cu Mercedes

„Obiectivul principal al Proiectului este reprezentat de construcția unei autostrazi cu o lungime de 319 km, profil 2×2 benzi de circulație, între Ploiesti si Pascani. Pentru facilitarea implementării, proiectul a fost divizat în 4 sectiuni, după cum urmează:
– Ploiești – Buzău, cu o lungime de 63,25 km;
– Buzău – Focșani, cu o lungime de 82,44 km;
– Focșani – Bacău, cu o lungime de 95,9 km;
– Bacău – Pașcani, cu o lungime de 77,39 km

Se estimează că Proiectul se va finaliza în 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de până la 48 de luni de la data semnării Contractului de finanțare. Conform prevederilor Contractului de finanțare, împrumutul poate fi tras în maxim 20 tranșe, valoarea minimă a unei tranșe fiind de 30 milioane euro. Împrumutul acoperă până la 50% din costul total al Proiectului. Nu sunt eligibile cheltuielile cu TVA și cele privind exproprierile. Termenii financiari aferenți împrumutului, respectiv maturitatea, modalitatea de rambursare, tipul de dobândă (fixă sau variabilă), frecvența și termenele de plată a serviciului datoriei publice vor fi stabilite pentru fiecare tranșă în parte cu ocazia tragerii, cu luarea în considerare a termenilor și condițiilor standard ale BEI, așa cum sunt prevăzute în Contractul de finanțare, respectiv: maturitatea de până la 25 ani de la data tragerii, pentru fiecare tranșă în parte, pentru opțiunea de rambursare în mai multe rate și de până la 16 ani de la data tragerii tranșei, pentru opțiunea de rambursare într-o singură tranșă”, se arată în motivarea actului normativ, titrează Vrancea24.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Vrancea 24
Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei alunecări de teren

O stradă din Cluj-Napoca s-a prăbușit din cauza unei...

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, la Moscova | Bihoreanul

Preotul regizor Ciprian Mega s-a întâlnit cu Putin, fiind...

Un nou lot din Autostrada Unirii, pregătit pentru licitație | Ziarul de Iași

Documentația lotului Leghin/Tg. Neamț-Pipirig, parte din A8, Autostrada Unirii,...