Un primar din România vrea să scape de Consiliul Local cu ajutorul judecătorilor

Data:

Un primar din România vrea să scape de Consiliul Local cu ajutorul judecătorilor. El a cerut instanţei să constate dizolvarea de drept a deliberativului, care nu a reuşit să mai adopte nicio hotărâre de la sfârşitul lunii martie.

„Am depus pe rolul Tribunalului Iaşi o cerere de chemare în judecată a Consiliului Local al Comunei Rediu, solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate dizolvarea de drept a autorităţii publice locale pârâte”, a anunţat primarul comunei, Ciprian Grosu. Edilul îşi bazează acţiunea pe Codul administrativ (OUG 57/2019), care precizează în cuprinsul alin. (2) al art. 143 că primarul sau oricare persoană interesată poate să sesizeze instanţa de contencios administrativ în acest sens. În cazul CL Rediu, motivul acţiunii este faptul că nu a fost adoptată nicio hotărâre pe parcursul a trei şedinţe ţinute pe durata a patru luni consecutive. Ultima şedinţă s-a ţinut pe 31 iulie şi a fost suspendată nelegal, susţine primarul, înainte să fie adoptat primul proiect al ordinii de zi.

Citește și Cine sunt bugetarii gălățeni cu cele mai mari salarii 

Acelaşi articol 143 din Codul administrativ menţionează că „instanţa analizează situaţia de fapt şi se pronunţă cu privire la dizolvarea consiliului local. Hotărârea instanţei este definitivă şi se comunică prefectului”. Primarul Grosu explică în anunţul făcut că „celeritatea aplicării acestei măsuri se justifică prin necesitatea restabilirii unui echilibru funcţional la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale”. El acuză „comportamentul iresponsabil al consilierilor locali (…), aleşii demostrând un exerciţiu al interesului personal-politic şi nu unul care să vizeze grija faţă de comunitatea din care fac parte”. De altfel, cu doar o zi înainte de iniţierea acţiunii, primarul a publicat textul jurământului pe care îl fac aleşii locali la preluarea mandatului.

Pentru demiterea sau suspendarea din funcţie a primarului, legea prevede un termen de minim 6 luni înainte de data alegerilor. În cazul unui consiliu local, nu există o asemenea limită. Totuşi, Legea administraţiei publice locale (215/2001) menţionează la art. 55 că „stabilirea datei pentru organizarea alegerii noului consiliu local se face de Guvern, la propunerea prefectului. Alegerile se organizează în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului”. O procedură suficient de complicată ca să mai vedem un consiliu local nou la Rediu până la următoarele alegeri locale. Din actualul mandat au mai rămas 14 luni. Chiar şi aşa, dacă legislativul local de la Rediu va fi dizolvat, primarul este cel care rămâne să conducă comuna prin dispoziţii (care sunt supuse controlului de legalitate al prefectului). Legea conţine referiri şi la situaţii rare: dacă primarul nu poate să facă asta, atunci secretarul comunei va prelua această sarcină, iar, dacă funcţia de secretar e vacantă, prefectul va detaşa o persoană din instituţia pe care o conduce. Mai multe, în Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

„România regală, un răstimp de progres”, conferință dedicată Reginei Maria a României | Bihoreanul

„România regală, un răstimp de progres", conferință dedicată Reginei...

Un crâmpei din trecut: satul și Noaptea de Înviere | Ziarul de Iași

Un crâmpei din trecut: satul și Noaptea de Înviere....

Impresionanta poveste a lui Alex Craiu: în scaun cu rotile, voluntar în Ucraina | Info sud-est

Impresionanta poveste a lui Alex Craiu: în scaun cu...