FITS 2026 | Regizorul Cristian Mungiu avertizează asupra radicalizării societăţii: „Următorul pas este să ne apucăm de gât”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Regizorul Cristian Mungiu, dublu laureat al premiului Palme d’Or, a avertizat joi, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), că societatea traversează o perioadă de radicalizare şi violenţă, iar singura soluţie este dialogul bazat pe răbdare şi înţelepciune, scrie Agerpres.

„Societatea s-a radicalizat şi mai mult. (…) Încerc să spun o poveste care relatează o întâmplare în care valorile valorile sunt foarte diferite şi s-o spun cu îndemnul acesta, cum ieşim din această criză a radicalizării, pentru că la nivelul acesta de violenţă socială pe care îl avem noi, următorul pas este să ne apucăm de gât de-a dreptul şi să ne târâim unul pe altul de pe pod, în apă. Trăim într-o lume destul de violentă şi în care răbdarea e cam la limită şi vedem în cât de multe locuri cedează acest rest de răbdare şi ies la iveală conflictele. Ideal ar fi să încercăm înainte să fi ieşit la iveală, să vedem dacă găsim mici resurse de înţelepciune şi nişte resurse de răbdare, pentru că dialogul implică răbdare şi dialogul implică să nu fii sigur că ştii adevărul şi că îţi aparţine doar ţie şi toţi ceilalţi nu au cum să fie decât de partea greşită a lucrurilor”, a afirmat Mungiu.

În opinia regizorului, România se confruntă şi cu o criză morală, iar apelurile frecvente la „interesul naţional” sunt lipsite de conţinut dacă nu sunt susţinute de integritatea celor care le invocă.

„Dacă ne uităm ce se întâmplă inclusiv zilele astea în România, o să vedem că nivelul nostru de moralitate e (…) foarte discutabil şi foarte interpretabil. Când aud această expresie mult folosită zilele astea şi golită de orice conţinut, numită interes naţional, mai interesant pentru mine e să îmi pun problema dacă persoana care iese la ştiri seara şi vorbeşte despre interesul naţional, asta e mai interesant pentru mine, mă interesează dacă persoana aceea, seara când ajunge acasă se poate uita în oglindă şi s-a păcălit pe sine însăşi atât de mult încât să creadă că face o treabă bună sau şi-a pus masca alături şi admite că e şi ăla un mecanism de supravieţuire”, a spus cineastul.

Citește și: Actorul Marcel Iureș, la conferințele FITS 2026: „Limba română e ca respirația / E limba la care mă întorc mereu”

Cristian Mungiu a mărturisit că este preocupat de ce fel de societate lăsăm moştenire generaţiilor viitoare.

„Nu e chiar corect, pentru că le pasăm acum o societate care să zicem că pluteşte, se mai ţine, dar nu e ceea ce ar fi trebuit lăsat. Adică nu are structură, nu are organizare, nu are viziune”, a adăugat Cristian Mungiu.

Regizorul a participat joi la o conferinţă specială în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS).

Pe 23 mai, Cristian Mungiu a câştigat cel de-al doilea Palme d’Or din carieră, devenind al zecelea regizor din istorie care atinge această performanţă, alăturându-se unor cineaşti precum Francis Ford Coppola, Emir Kusturica, fraţii Dardenne sau Michael Haneke.

FITS reuneşte până în 29 iunie peste 5.000 de artişti din 83 de ţări şi oferă publicului 848 de evenimente, cu opt mai multe decât la ediţia precedentă, potrivit preşedintelui festivalului, actorul Constantin Chiriac.

(FOTO: Isabela Paulescu / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related