Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată: Sunt nevinovată, dar nu mai candidez

Data:

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată. Flavia Boghiu a anunţat, miercuri, că este acuzată că ar fi permis unei asociaţii să folosească imobilul „Catacombe” din Brașov fără aprobarea Consiliului Local.

Flavia Boghiu susține că este nevinovată, iar această anchetă face parte „dintr-o vânătoare politică”.

Cu câteva zile înainte de intrarea în campania electorală, am aflat (din presă, din păcate) că dosarul Muzeului Asociaţiei Amural din grotele de după ziduri, dosar în care sunt inculpată, a fost trimis în judecată.

Având în vedere această nouă încadrare, vă anunţ următoarele: sunt nevinovată. Oricât ar încerca să mintă, în faţa procurorilor, PNL-iştii care au fost audiaţi, adevărul se va dovedi în instanţă şi voi fi achitată.

Acest dosar face parte dintr-o vânătoare politică, plângerea penală fiind făcută de viceprimarul PNL Sebastian Rusu, alături de mafiotul imobiliar Garbis Vicenţiu Kehayian, acelaşi care a declarat în presă că a pierdut 40 de milioane de euro pentru că nu i-am mai permis să distrugă dealurile din Schei cu mii de apartamente”, a transmis Flavia Boghiu, pe Facebook.

Citește și: Averea impresionantă a lui Gheorghe Piperea, avocatul trimis de AUR în Parlamentul European

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată. Care sunt acuzațiile

De asemenea, viceprimarul USR a anunţat că nu va mai candida la alegerile locale.

„Aleg să nu mai candidez în aceste alegeri locale – decizie personală pe care am luat-o în baza situaţiei medicale, având în vedere că sunt însărcinată şi este o sarcină cu risc. Legat de funcţia publică: în acest moment raporturile de muncă din Primăria Braşov sunt suspendate şi nu mai exercit atribuţii publice”, a precizat Flavia Boghiu.

Citește și: De ce luptă Azota Popescu pentru schimbarea adopțiilor din România și câți președinți de țară s-au obosit să îi răspundă

Flavia Boghiu, viceprimarul USR din Braşov, şi şeful Serviciului Administrarea Patrimoniului din Primăria Brașov sunt urmăriți penal de DNA pentru abuz în serviciu.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectele: Boghiu Flavia-Ramona, viceprimar al municipiului Braşov, şi Manolache Cristine, şef al Serviciului Administrarea Patrimoniului şi Urbanism Comercial (SAPUC) din cadrul Primăriei municipiului Braşov, pentru săvârşirea a câte unei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, anunţa DNA – Serviciul Teritorial Braşov.

Potrivit DNA, în perioada aprilie – august 2021, cele două suspecte, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi fără aprobarea autorităţii publice deliberative (consiliul local), ar fi permis, în mod nelegal şi cu titlu gratuit, unei asociaţii să folosească imobilul denumit „Catacombe Braşov”, aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Braşov, pentru organizarea unor evenimente.

Procurorii anticorupție susțin că prejudiciul produs Primăriei Braşov este de 304.010 lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru asociaţia respectivă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Flavia Boghiu / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

A fost inaugurat noul terminal de pasageri al Aeroportului Oradea, investiţie de 40 milioane de euro

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Oradea, investiţie de...

Peste 300.000 de persoane, la pelerinajul de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc

Credincioşi din întreaga lume s-au adunat, sâmbătă, la pelerinajul...

Protest pro-Palestina la București. Manifestanții condamnă masacrul din Gaza

Protest pro-Palestina la București, sâmbătă, după ce manifestări similare...