Fostul vicepreședinte al Gazprombank Avaev și membrii familiei sale, morți în apartamentul lor din Moscova

Data:

Fostul vicepreședinte al Gazprombank, Vladislav Avaev, și-ar fi ucis soția și fiica în apartamentul lor din Moscova, după care s-a sinucis, anunță TASS, care citează surse apropiate anchetei.

„Conform versiunii preliminare, Avaev și-a ucis soția și fiica, iar apoi s-a sinucis”, a spus sursa. Se precizează că ar fi fost vorba de o ceartă în familie.

Anterior, s-a raportat că trei persoane, inclusiv o fată, au fost găsite ucise într-un bloc de apartamente de pe Universitetsky Prospekt din Moscova, deschizându-se un dosar penal pentru omor.

O rudă apropiată familiei a a descoperit cadavrele, după ce a aflat de la șoferul familiei și de la bonă că nu puteau să-i găsească la telefon și să intre în apartament, iar ușa era închisă din interior, titrează G4 MEDIA.

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă din Olt | Reporter24

Focar de pestă porcină africană, confirmat la o fermă...

„Un mesaj pentru nepotul meu. Și pentru restul Europei” | Gazeta de Stâlpeni

„Un mesaj pentru nepotul meu. Și pentru restul Europei”,...

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi achiziționate din Kazahstan | Aktual24

Planurile americanilor cu cele 81 de avioane rusești vechi...

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă | Reporter24

Candidatura unui condamnat susținut de AUR a fost respinsă....