Guvernul a pus în dezbatere publică proiectul care modifică pensiile magistraților

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Guvernul a pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Muncii proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Propunerile, sugestiile şi opiniile cu privire la acest proiect pot fi transmise la adresa de e-mail dezbateri@mmuncii.gov.ro în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site (14.08.2025 până la data de 23.08.2025).

Principalele prevederi:

• (1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, respectiv magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor pentru care au fost reţinute contribuţii de asigurare socială realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

• (3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, respectiv magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care între 20 și 25 de ani realizată numai în aceste funcţii. În acest caz cuantumul pensiei este micșorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește din vechimea de 25 de ani în aceste funcţii. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

• (3¹) Persoanele care au o vechime de cel puţin 35 de ani realizată numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona indiferent de vârstă, în acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 2% din baza de calcul pentru fiecare an care lipsește până la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii. Cuantumul pensiei de serviciu astfel stabilit este recalculat anual, prin raportare la perioada de timp rămasă de la momentul recalculării până la împlinirea vârstei standard de pensionare.

• (4) Persoanele care au o vechime totală în muncă de cel puţin 35 de ani, dintre care cel puţin 25 de ani realizată numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de legislaţia care reglementează sistemul public de pensii și pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare și a sporurilor realizate în ultimele 60 de luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime și grad profesional. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 70% din venitul net aferent venitului brut din ultima lună de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime și grad profesional. Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și persoanelor prevăzute de prezentul alineat.

• (4¹) În baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale aferente altei perioade decât cea avută în considerare la stabilirea dreptului de pensie, diurne sau oricare alte drepturi care nu au un caracter permanent sau pentru care nu au fost reţinute contribuţii de asigurări sociale.

Puteți consulta AICI proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și expunerea de motive pentru emiterea acestui act normativ.

Citește și: Declic solicită în instanţă anularea numirii Liei Savonea în funcţia de preşedinte al ÎCCJ

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUBhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Alertele de drone din cauza conflictului din Ucraina alungă turiștii din Delta Dunării

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, susține că apropierea de...

Procurori, avocați și politicieni în ancheta de corupție de la Constanța. Rețeaua lui Gigi și Niță

Începând cu noiembrie 2025, când a început urmărirea penală...

Finanțare de 17 milioane de lei din fonduri europene pentru Planul Național de Restaurare pentru Natură

Proiectul de elaborare a Planului Național de Restaurare pentru...