Guvernul a schimbat regulile de intrare în grevă chiar în timpul protestului profesorilor

Data:

spot_img

O ordonanță de urgență emisă de Guvernul Ciucă pe 25 mai, prin care modifică condițiile pentru declanșarea acestui unei greve, la trei zile după ce cadrele didactice au oprit lucru și cer salarii mai mari, a creat îngrijorare în rândul profesorilor. Mulți se gândesc să nu mai participe la protestele anunțatate de sindicatele din învățământ pentru luni.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat că, în condițiile în care reprezentanții protestatarilor nu au fost chemați de Guvern la negocieri, greva profesorilor continuă şi că angajaţii din sistemul de învăţământ menţin solicitările privind majorări salariale cu 25%, transmite News.ro.

Cu ce sunt speriate cadrele didactice

„Pe 25 mai (joi) a fost dată OUG 42/2023 care schimbă condițiile în care un angajat poate să intre în grevă. În noile condiții, fiecare angajat trebuie să notifice angajatorul și să ceară suspendarea contractului individual de muncă, dreptul la sănătate este SINGURUL drept care îi rămâne angajatului.

În condițiile astea, luni profesorii nu mai pot face grevă, fiindcă ar trebui să notifice angajatorul cu 24 de ore înainte. Ca să continue greva, trebuie să facă notificări individuale/cerere de suspendare a contractului individual de muncă. Drepturi, libertăți… Singura soluție…”, acesta este unul dintre mesajele care circulă pe rețelele sociale după ce Guvernul Ciucă a schimbat regulile privind condițiile în cate se desfășoară o grevă.

Citește și: Bookfest 2023. Reduceri de până la 70% la cărți, întâlniri cu scriitorii, dezbateri interesante

Modificarea care îi îngrijorează pe profesori

Într-adevăr, pe 25 mai, Guvernul a emis o ordonanță prin care modifică atât Legea dialogului social, cât și Codul Muncii. Articolele care îngrijorează cadrele didactice sunt 129, care menționează faptul că „cu minimum 10 zile anterior declarării grevei, organizaţiile sindicale organizatoare au obligaţia de a notifica Guvernul cu privire la declanşarea grevei. Guvernul invită reprezentanţii organizaţiilor sindicale organizatoare la negocieri”, dar și 160, care prevede că „pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului se suspendă la iniţiativa angajatului. Pe perioada suspendării se menţin doar drepturile de asigurări de sănătate”.

Mai mult, pentru a determina cadrele didactice să renunțe la proteste, în spațiul public a apărut informația că zilele libere dintre 1 și 5 iunie, acordate legal, nu vor fi plătite pentru cei care se află în grevă.

Cum răspund sindicatele: OUG nu se aplică actualei greve

Federația Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” a transmis o adresă în care menționează că prevederile ordonanței emise de Guvern pe 25 mai se aplică doar pentru viitor. Cum greva profesorilor a început pe 22 mai, nu ar fi afectată de noul act normativ.

„Precizăm următoarele: potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României «legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.»

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: «(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă», iar conform alin. (5): «Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite DUPĂ INTRAREA SA ÎN VIGOARE, precum şi situaţiilor juridice născute DUPĂ INTRAREA SA ÎN VIGOARE.» (…)

Este evident că prevederile art. I pct. 54 din O.U.G.nr. 42/2023, care modifică prevederile art. 160 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social NU produc efecte asupra situației salariaților din învățământ care sunt în grevă începând din data de 22 mai (întrucât declanșarea grevei s-a realizat conform dispozițiilor legale în vigoare la acel moment), ci doar celor care intră în grevă după data de 25 mai 2023 (data intrării în vigoare a OUG nr. 42/2023)”, se menționează în adresa FSE, citată de Edupedu.

Sindicaliștii menționeacă că obligația înregistrării în REVISAL a suspendării contractului individual de muncă revine, într-adevăr, angajatorului, dar, în absența unei dispoziții legale exprese referitoare la momentul în care se înregistrează în REVISAL suspendarea contractului individual de muncă pe durata grevei poate fi operată astăzi pentru ziua următoare.

Citește și: Judecătoarea care i-a eliberat pe Dragnea și pe Sile Cămătaru a decis rejudecarea dosarului afaceristului Puiu Popoviciu

„Însă, angajatorul trebuie să analizeze cum ar putea să procedeze la o asemenea înregistrare, în condițiile în care nu se știe cu exactitate dacă salariații care astăzi se află în grevă, se vor afla și mâine, cu atât mai mult cu cât, salariații pot renunța, în scris, la grevă (potrivit art. 153 din Legea nr. 367/2022) sau pot să intre în grevă (potrivit art. 156 din același act normativ).

În fapt, este practic imposibil să se opereze corect în REVISAL suspendarea contractului individual de muncă pe durata grevei, deoarece este aproape imposibil de determinat cât timp un salariat va participa la grevă. Totodată, dacă persoana abilitată să opereze în REVISAL este în grevă, nu are cine să facă înregistrările”, se mai arată în document.

Zilele libere trebuie plătite chiar și greviștilor

„În ultimele ore am fost sesizați că, la nivelul unităților de învățământ, se exercită presiuni asupra salariaților greviști, în sensul că nu vor beneficia de zilele libere plătite din perioada 1 iunie – 5 iunie 2023, dacă nu vor depune notificare de ieșire din grevă.

În aceste condiții, facem următoarele precizări:

  • zilele libere plătite din 1 iunie și din 5 iunie (a doua zi de Rusalii) sunt acordate tuturor salariaților, conform art. 139 alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • ziua de 2 iunie este stabilită ca zi liberă potrivit art. 1 din H.G. nr. 1555/2022 și urmează a se recupera până la data de 30 iunie 2023;
  • fiind zile libere plătite, în care salariații nu prestează activitate, dar sunt remunerați, de acestea beneficiază toți salariații, prin efectul legii, indiferent dacă participă sau nu la grevă;
  • așa cum este definită greva, în Legea nr. 367/2022, aceasta presupune încetarea lucrului și se desfășoară în incinta unității; în consecință, în zilele în care nu se desfășoară activitate la sediul unității (zilele de repaus săptămânal, zilele libere plătite etc.) nu este îndeplinită condiția încetării lucrului și nici cea referitoare la prezența în incinta unității (…)

În concluzie, zilele libere plătite din perioada 01.06.2023 – 05.06.2023 trebuie acordate și plătite tuturor salariaților din unitățile de învățământ, neavând importanță dacă participă sau nu la grevă”, scriu sindicatele în adresă.

În fine, FSE menționează că Obținerea gradelor didactice pentru profesori nu va fi afectată de perioada de grevă, pentru că se consideră vechime în muncă, atrag atenția mai multe filiale ale federațiilor sindicale din educație, în documente cu explicații consultate de Edupedu.ro.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

BEC a respins a doua candidatură a Dianei Șoșoacă

Biroul Electoral Central (BEC) a respins a doua candidatură...

O experiență școlară inedită: transformarea unor texte despre Holocaust în benzi desenate

Dacă treci acum prin Piața Unirii din Timișoara, vezi...

Cine sunt judecătorii care au exclus-o pe Șoșoacă din cursa pentru Cotroceni

Într-o ședință de sâmbătă seară, Curtea Constituțională a stabilit...