Hidroelectrica își taie drastic din profitul estimat pe acest an, pe fondul lipsei de apă, și a creșterii achizițiilor de energie scumpă din piață făcute mai ales pentru acoperirea consumului propriilor clienți, potrivit propunerii de buget rectificat care urmează să fie aprobat de acționari, informează Economedia.net.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie electrică din țară și furnizor pentru peste 1,3 milioane de clienți casnici.
Pofitul net rectificat al Hidroelectrica pentru anul în curs coboară la 3 miliarde de lei, în scădere cu 16% față de cel bugetat inițial, pe fondul unor venituri în scădere cu 4% și a unor cheltuieli în creștere cu 4%. Producția de energie electrică este estimată să scadă cu 18%, până la 11,2 TWh, dar volumele cumpărate din piață cresc cu 26%, până la 3,2 Twh, potrivit datelor Economica.net.
“Începând cu luna iunie 2026, activitatea de producere a energiei hidroelectrice a fost afectată de deteriorarea semnificativă a condițiilor hidrologice din România, pe fondul unui regim pluviometric deficitar și al reducerii debitelor principalelor cursuri de apă. Conform datelor INHGA, în perioada iulie – septembrie 2026 regimul hidrologic pe numeroase râuri din România s-a situat la valori de numai 30–50% din mediile multianuale, cu perspective reduse și pentru lunile următoare.
O situație deosebit de nefavorabilă s-a înregistrat pe Dunăre. În luna august 2026, debitul la intrarea în țară a coborât la aproximativ 1.500 mc/s, față de media multianuală de 3.900 mc/s pentru această lună, respectiv la circa o treime din valoarea medie multianuală”, arată compania, în condițiile în care datele au arătat și mai rău apoi, cu un debit al Dunării la un minim istoric, de sub 1.300 mc/s la început de octombrie”, arată compania.
Citește mai multe în Economica.net
(FOTO: Inquam Photos / Ovidiu Micsik)



