Iaşi: Care-i diferenţa dintre cânepa obişnuită şi cannabis? Apogeul unui proces de trafic de droguri

Data:

Dosarul de trafic de droguri al activistului Cristian Dide va fi judecat şi de Curtea Constituţională. Magistraţii Tribunalului au admis vineri cererea lui Dide privind sesizarea CCR în privinţa unor articole din Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 

În plângerea sa, Dide a invocat faptul că actuala legislaţie permite condamnarea ca traficant şi a unui simplu cultivator de cânepă industrială, care de altfel beneficiază legal de subvenţii pentru cultura înfiinţată.

O eventuală decizie favorabilă ar putea fi exploatată însă şi de traficanţii de droguri, care ar putea invoca în favoarea lor faptul că procurorii nu au demonstrat că „iarba” găsită asupra lor conţine o cantitate suficientă de substanţă psihoactivă pentru a fi considerată drog.

Citește și: Lucrările la Sala Polivalentă din Constanța abia au trecut de jumătate, deși proiectul trebuia finalizat în iunie 2021

Preşedintele Asociaţiei „Evoluţie în instituţie”, Cristian Dide a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc după ce a trimis pe adresa DIICOT două colete cuprinzând diverse produse, ceaiuri, uleiuri, pe bază de cânepă, cumpărate din străinătate.

La percheziţii, au fost găsite la domiciliul lui Dide şi alte produse similare, adăugate şi ele în rechizitoriu. În timpul procesului, apărătorul lui Dide a cerut sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea chiar a definiţiei noţiunii de drog din Legea 143.

Continuare în Ziarul de Iași!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: ziaruldeiasi.ro)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cât mai costă să îți faci o casă? Exemple concrete de calcule

Prețul pe metru pătrat la construcția de locuinţe individuale...

Primele proiecte contractate prin Programul Regional Vest- fonduri nerambursabile de 62,7 milioane euro

Primele proiecte contractate în Regiunea Vest prin Programul Regional...

Cetățeni străni prinși în flagrant vânzând ecstasy, ketamină și cocaină în Mamaia

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa împreună...

Un tânăr jandarm din Oradea a devenit campion european la arte marţiale | Bihoreanul

Un tânăr jandarm din Oradea a fost desemnat campion european...