Incinta I a Cetății Deva s-a redeschis pentru public. Monumentul poate fi vizitat integral | FOTO

Data:

Incinta I a Cetăţii Deva s-a redeschis, joi, pentru public, după o perioadă de trei ani în care acest spaţiu, situat în partea centrală a monumentului istoric, a fost supus unui proces de reabilitare şi refuncţionalizare în baza unei finanţări nerambursabile de 5 milioane de euro câştigată de Primărie, astfel că acum locul poate fi vizitat în integralitatea sa.

Proiectul de refuncţionalizare prevede ca în Incinta I să fie organizate mai multe spaţii în care să fie organizate evenimente culturale şi în care să fie expuse litografii de epocă şi alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme din epocile istorice prin care a trecut monumentul istoric.

Lucrările exterioare au vizat curtea mare, care este dedicată evenimentelor culturale, curtea mică şi zona de legătură dintre cele două acestea.

Citește și: Dominic Fritz: „Trebuie să fim sinceri cu oamenii că nu putem face magie, nu putem promite orice” | INTERVIU

„În Incinta I vor fi expuse litografii de epocă şi alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea. Deasupra magaziei de arme, Platforma Belvedere Est – cel mai spectaculos loc din Incinta I- va găzdui evenimente cu specific istoric şi va fi, în acelaşi timp, un pol de atracţie major în circuitul de vizitare a Cetăţii, având în vedere că de aici poate fi admirat atât oraşul, cât şi toată Valea Mureşului”, a explicat primarul municipiului Deva, Florin Oancea, citat de Agerpres.

În Pivniţa Mare a fost creată o „scenă din viaţa zilnică a garnizoanei”, iar Pivniţa Mică s-a transformat într-o încăpere memorială, dedicată călugărului David Ferencz – fondatorul şi primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat şi a murit în Cetatea Deva.

Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra oraşului, au fost amplasate mai multe binocluri.

O sală multimedia a fost amenajată în locul fostei pivniţe de vinuri a garnizoanei Cetăţii, spaţiul fiind dotat cu monitoare, o instalaţie audio performantă, panouri interactive cu touchscreen şi dispozitive de proiecţie pentru holograme. Această sală va putea fi folosită pentru simpozioane, conferinţe sau ca loc pentru lecţii deschise de istorie.

În corpul de gardă şi în arest sunt expuse elemente de piatră sculptată descoperite în săpătura arheologică, iar fosta temniţă găzduieşte obiecte specifice acestei funcţiuni, între care o masă de tortură şi dispozitive de schingiuire specifice epocii.

Citește și: Luptăm pentru pace și alte bazaconii de la extrema dreaptă

Totodată, în spaţiul cetăţii au fost amenajate şi grupuri sanitare, prevăzute cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi.

„Refuncţionalizarea Incintei I şi reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II şi III, care sunt deja reabilitate, va determina implicit dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei şi tradiţiilor zonei şi implicit creşterea numărului de turişti. Este un proiect care pune în valoare frumuseţea Cetăţii noastre – simbolul municipiului Deva”, a conchis primarul Oancea.

În medie, Cetatea Deva este vizitată de 170.000 de turişti pe sezon.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa fotografiilor: Primăria municipiului Deva)

[td_block_11 custom_title="Related Article" limit="1" post_ids="328426"]
spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Focar de tuberculoză la o grădiniţă din Iași

Un focar de tuberculoză a fost identificat de medicii...

Alexandru Mazăre, fratele fostului primar al Constanței, eliberat condiționat. Decizia nu este definitivă

Judecătoria Medgidia a decis, joi, ca Alexandru Mazăre, fratele...

Florian Coldea, fostul număr 2 în SRI, spune că patronul RTV face jocurile Moscovei

Florian Coldea, fostul număr 2 în SRI, are o...

Firmele care distrug pădurile din România: IKEA nu e singura | Deutsche Welle

Firmele care distrug pădurile din România. Ines Gavriluț se...