Inundații în Hunedoara. Peste 200 de persoane, blocate de aluviuni în zona Câmpul lui Neag. 7 mașini cu turiști, blocate pe drumul spre Sarmizegetusa Regia

Data:

UPDATE 22.11. Circa 200 de oameni cu 100 de maşini au rămas blocaţi, marţi după-amiază, pe drumul care trece prin Valea Cernei din vestul Văii Jiului, de la Câmpu lui Neag spre Băile Herculane, în judeţul Caraş-Severin, după ce mai mulţi bolovani au ajuns pe carosabil din cauza unei ploi puternice.

„Grupul este blocat în Pasul Jiul-Cerna şi intenţiona să treacă din judeţul Hunedoara spre Herculane şi apoi spre aeroportul din Caransebeş, unde îşi propusese să înnopteze cu cortul. Coloana s-a blocat din cauza căderilor de pietre de pe versanţi, într-o zonă îngustă. La faţa locului au fost mobilizate două echipe ale Salvamont Hunedoara şi câte una de la Salvamont Caraş-Severin şi Salvamont Gorj”, a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Se apreciază că nu sunt victime, ci doar un blocaj al coloanei de maşini care, din primele estimări, s-ar întinde pe câţiva kilometri.

La faţa locului a fost trimis, în survol, şi un elicopter SMURD de la punctul de operare aeromedicală Caransebeş, a informat ISU Caraş-Severin.

„Pentru gestionarea misiunii, la locul indicat au fost trimise, în vederea acordării sprijinului de specialitate, echipe de intervenţie ale ISU Gorj, ISU Hunedoara şi ISU Caraş-Severin, Salvamont Gorj şi Hunedoara, dar şi echipe ale Jandarmeriei Române. Facem precizarea că zona este una fără semnal GSM, iar apelantul nu făcea parte din grupul persoanelor aflate în dificultate”, a precizat sursa citată.

În cursul serii, echipajele de intervenţie au ajuns la locul unde existau informaţii că grupul de autovehicule a rămas blocat, iar din informaţiile primite la acest moment, ocupanţii nu prezintă probleme medicale.

–––––––

ȘTIREA INIȚIALĂ

Un număr de 110 maşini în care se află peste 200 de persoane sunt blocate, marţi seară, în zona Câmplu lui Neag din judeţul Hunedoara, în urma ploilor abundente din ultimele ore care au adus depuneri de pe versanți și au blocat o porțiune de drum întrerupând coloana de mașini, a anunta Salvamont România.

“Cel mai ciudat caz primit vreodată de echipele Salvamont. 

Salvamontiștii din județele Gorj si Caraș Severin au fost alertați cu privire la existenta unor mașini blocate pe șoseaua care trece prin Gorj , prin  Valea Cernei si care leagă Câmpul lui Neag -Hunedoara de Herculane – Caraș Severin.

Nimic spectaculos pana aici, au mai fost drumuri rupte de ploi  sau înzăpezite , au mai fost mașini și oameni blocați,  dar acum situația întrece orice închipuire,  este vorba de 110 mașini și peste 200 de persoane !!!.

Cei din mașini nu au probleme medicale,  dar , cu siguranță ploile din ultimele ore au adus ceva depuneri de pe versanți și au blocat o porțiune de drum întrerupând coloana de mașini.

Informațiile sunt încă incerte și, se pare ca, pietre căzute datorita ploii , au blocat drumul sau chiar au lovit mașini

Un echipaj Salvamont Gorj se va deplasa în zona , se va intersecta din lateral cu coloana de mașini ce se întinde pe  aproximativ 30  de km și va încerca să intervină în caz ca se anunta vreun eveniment cu victime .

Alte echipaje de salvamontisti vor pleca dinspre Herculane și dinspre Hunedoara”, a transmis Salvamont Rom\nia, pe pagina de Facebook.

(Sursa imagine: Salvamont România / Facebook)

Citește și: Cum a fost achitat un agresor recidivist. De ce ridicarea fustei unei femei și prinderea de fund nu sunt infracțiuni sexuale

Mașini cu turişti, blocate de ploile puternice pe drumul spre cetatea Sarmizegetusa Regia

Şapte autovehicule cu turişti, între care şi copii, au avut nevoie de sprijinul autorităţilor după ce, din cauza ploilor torenţiale, au rămas blocate, marţi după-amiază, pe drumul judeţean care duce spre cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştiei.

Potrivit Prefecturii Hunedoara, mai multe tronsoane de drum au fost afectate, la faţa locului intervenind autorităţile din comuna Orăştioara de Sus cu utilajele din dotarea proprie – un buldoexcavator şi un utilaj forestier, acţiunea desfăşurându-se sub coordonarea prefectului Călin Marian şi cu sprijinul Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, condus de primarul Vasile Inăşescu, informează Agerpres.

„Suntem operativi şi ne-am mobilizat într-un timp foarte scurt pentru a înlătura efectele imprevizibile ale fenomenelor meteo periculoase. Turiştii şi localnicii se află în siguranţă, echipajele de salvare continuând să intervină pentru a reduce pagubele”, a declarat prefectul Călin Marian.

La faţa locului vor sosi şi utilajele aflate sub coordonarea Consiliului Judeţean Hunedoara, pentru repararea şi consolidarea segmentelor de drum afectate.

Conform datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, din cauza fenomenelor meteo, în localitatea Orăştioara de Sus un copac a căzut pe carosabil, blocând drumul judeţean DJ 705. Pompierii au acţionat pentru segmentarea şi degajarea materialului lemnos de pe şosea, circulaţia fiind reluată.

De asemenea, în localitatea Costeşti au fost semnalate scurgeri de aluviuni de pe versanţi, pe mai multe porţiuni ale drumului judeţean DJ 705. La faţa locului s-au deplasat un echipaj operativ din cadrul Detaşamentului Orăştie şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Orăştioara.

În aceeaşi zonă, dar pe raza localităţii Grădiştea de Munte, un cablu de curent electric a fost desprins de pe stâlp. Pompierii au asigurat măsurile de siguranţă, fiind solicitată o echipă tehnică a furnizorului de electricitate pentru remedierea defecţiunii.

Citește și: VIDEO Sahara din România crește cu mii de hectare pe an. Cum poate fi oprit nisipul

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Consiliul Județean Hunedoara)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Executivul a aprobat acordul cu guvernul Ucrainei pentru construcția podului rutier de frontieră peste râul Tisa| Curierul Național

Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,...

Rusia, nemiloasă şi de Paştele ortodox: Atacă Ucraina cu drone şi rachete

Rusia a lansat drone şi rachete asupra Ucrainei, în...

Peste 5.000 de persoane din București și Ilfov au avut nevoie de asistență medicală de Paște

Peste 5.000 de persoane din regiunea București-Ilfov au avut...

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin, rudă cu moștenitorul lui Omar Hayssam | Aktual24

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin. Fostul primar...