Cea mai mare piață online de droguri, cu peste 11.000 de utilizatori, investigată VIDEO

Data:

Cea mai mare piață online de droguri, cu peste 11.000 de utilizatori, investigată de polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Sunt vizate două persoane, prima cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, iar cea de-a doua cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

YouTube video

Cea mai mare piață online de droguri

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că prima persoană ar fi deținut, în vederea comercializării, către consumatori din județul Constanța, diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal).

În acest scop, ar fi folosit o platformă de mesagerie online, în care utilizatorii și-ar fi asigurat conspirativitatea identificându-se prin nickname-uri și ar fi intrat în contact cu diverși consumatori stabilind detaliile tranzacțiilor.

Cu privire la cea de-a doua persoană, membră a aceleiași comunități online, s-a reținut faptul că aceasta ar fi deținut, fără drept, o armă confecționată artizanal și mai multe elemente de muniție, precum și droguri de risc, în vederea consumului propriu.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, în municipiul București și în județul Constanța, au fost descoperite și ridicate cantități de droguri de risc și mare risc (canabis, semințe de canabis, cristal și Euthylone), o armă de tip semiautomat confecționată artizanal, 46 de cartușe, grindere, diverse obiecte și ambalaje purtând urme de substanță, sume de bani în lei și euro, precum și alte mijloace de probă.

La data de 25 ianuarie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de prima persoană și măsura controlului judiciar, față de cea de-a doua.

Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.

Ce caută procurorii

Referitor la investigarea celei mai ample piețe online de droguri, Poliția Română reamintește că, în perioada mai 2022 – aprilie 2023, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au desfășurat activități complexe de documentare a unui grup infracțional organizat, ai căror membri ar fi distribuit droguri de risc și de mare risc pe o platformă criptată aparținând unei cunoscute rețele de socializare.

Citește și: Campanie de informare pentru alegători, lansată de Expert Forum. Cum ne pregătim pentru fiecare dintre cele 4 scrutine

Platforma era cea mai importantă din România, având aproape 11.000 de membri activi. Distribuția drogurilor ar fi fost îndreptată, cu predilecție, spre consumatorii tineri, elevi și studenți.

Astfel, la data de 10 aprilie 2023, au fost efectuate 17 percheziții domiciliare, în București, Ilfov, Mureș, Brăila, Galați și Dâmbovița.

„Mandatele de aducere și perchezițiile i-au vizat pe principalii distribuitori de droguri pe această platformă. Infracțiunile săvârșite de membrii grupării au privit traficul de droguri, complicitate la trafic de droguri, constituirea, aderarea și sprijinirea unui grup infracțional organizat și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive”, explică Poliția Română.

În urma perchezițiilor, au fost ridicați 17.500 de lei, 110 dolari, 100 de euro, 3,5 kilograme de cannabis, 20 de telefoane mobile, 2 cartușe de 9 mm, 20 de grame de substanță pulverulentă de culoare albă (NSP), 228 de comprimate de ecstasy și 48 de timbre LSD.

Drogurile ar fi fost destinate, în special, distribuției stradale.

Gruparea ar fi fost structurată pe paliere și nivele de acces și ar fi asigurat distribuția de droguri de risc și de mare risc, la nivel național, în majoritatea marilor orașe.

Cea mai mare piață online de droguri: ofertele , promovate pe platformă

Ca mod de operare, clienții, utilizatori ai unor terminale mobile, ar fi contactat distribuitorii pe această platformă, iar apoi, în urma negocierilor directe, ar fi fost îndrumați către cel mai apropiat dealer local, în funcție de localitate, tipul de drog solicitat și alte criterii.

Distribuitorii și-ar fi promovat ofertele de droguri pe această platformă și ar fi încercat să își împartă zonele de distribuție, astfel încât să acapareze cât mai mulți clienți.

Administratorul platformei ar fi moderat discuțiile și, de asemenea, ar fi fost implicat în selectarea membrilor grupului.

40.000 – 50.000 de mesaje zilnic

Pentru înțelegerea modalității de operare a membrilor grupării și a funcționalității platformei, polițiștii antidrog au monitorizat îndeaproape activitatea între membrii platformei, fiind identificați cei mai activi distribuitori.

Citește și: Șefa anticorupției de la Chișinau l-a pus la punct pe un jurnalist care spunea că nu știe românește: „Nici eu nu vorbesc limba rusă” (Aktual24)

Platforma de comunicare ar fi generat în jur de 40.000 – 50.000 de mesaje zilnic, majoritatea fiind legate despre modalitățile de distribuție a drogurilor, consum, zone de distribuție, dar și despre efectele drogurilor.

Modalitatea de investigare a reprezentat o premieră, la nivel european, fiind preluate și închise 3 piețe online folosite pentru distribuirea de droguri.

Astfel, la data de 10 aprilie 2023, polițiștii și procurorii au preluat controlul asupra canalelor de mesagerie criptată pe care se vindeau droguri și au oprit activitatea acestora.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

De asemenea, polițiștii antidrog au beneficiat și de suportul de specialitate al Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și al Brigăzii Speciale de Intervenției a Jandarmeriei.

Update știrea inițială: https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/update-masuri-de-investigare-a-celei-mai-ample-piete-online-de-distributie-de-droguri-de-risc-si-de-mare-risc-cu-peste-11-000-de-utilizatori-la-nivel-national

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
2 COMENTARII
  1. Felicitări și tot respectul pentru așa realizare
    Efortul depus merită să fie fie răsplătit .
    Bravo celor care și au făcut meseria din Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București și al Brigăzii Speciale de Intervenției a Jandarmeriei.
    Să trăiți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

A treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE este în România

A treia cea mai mică speranţă de viaţă din...

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin, rudă cu moștenitorul lui Omar Hayssam | Aktual24

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin. Fostul primar...

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: Doar PSD rămâne același partid infect

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: „Oamenii se...