IPJ Olt pierde poliţişti. Câţi oameni ai legii au părăsit sistemul din 2020 până în prezent

Data:

IPJ Olt pierde poliţişti. Peste 240 de poliţişti din judeţul Olt au părăsit sistemul, începând din anul 2020 şi până în prezent, potrivit unei situaţii transmise de IPJ la solicitarea Reporter 24.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi au părăsit sistemul anul trecut. Este vorba despre 72 de poliţişti care au ieşit la pensie. În 2020, 66 e poliţişti s-au pensionat, în timp ce doi au decedat. În 2021, 64 au ieşit la pensie, trei au decedat, iar un poliţişti a ieşit din sistem prin demisie.

De la începutul anului 2023 până în 30 august, 34 de poliţişti au ieşit din sistem. Din păcate, doi dintre aceştia au încetat in viaţă, în timp ce restul sunt tineri pensionari.

Doar 84 de poliţişti încadraţi în aproape patru ani

În contrast, din 2020 şi până în prezent, doar 84 de poliţişti au intrat în Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt. Chiar în 2020 au fost încadraţi cei mai mulţi, 28, toţi absolvenţi şcolilor din subordinea Ministerului de Interne.

În 2021, au intrat în sistem 25 de poliţişti, cei mai mulţi dintre ei fiind din sursă externă – 16.

26 de noi oameni ai legii au fost încadraţi în în rândurile IPJ Olt în anul 2022, 12 dintre ei venind din sursă externă.

De la începutul anului şi până în prezent, doar cinci poliţişti au mai fost încadraţi de Poliţia Olt.

Citește și: Refuzul steriletului. De ce nu mai vor ginecologii să-l monteze femeilor fără copii

Deficit de personal de peste 15%

Totodată, am dorit să aflăm care este, în prezent, deficitul de personal, la nivelul IPJ Olt, cu informaţii de detaliate pe servicii: Rutieră, Ordine Publică, Rural etc. Răspunsul oficial remis de Poliţie este că datele nu există „în forma solicitată”.

„La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt nu există datele în forma solicitată de către dumneavoastră, însă vă comunicăm faptul că există un deficit de personal de 15,6%”, transmite IPJ Olt.

Continuarea, în Reporter24!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Poliția Română

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related