Iulian Dumitrescu a demisionat din conducerea PNL

Data:

Iulian Dumitrescu a demisionat din conducerea PNL, a anunțat președintele Consiliului Județean. Decizia a venit după ce DNA a anunțat oficial că l-a pus sub acuzare pentru luare de mită.

„Având în vedere existența dosarului în care D.N.A. mi-a adus acuzațiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speță.

Așa cum am mai afirmat, am pus la dispoziţia procurorilor toate informaţiile şi datele solicitate.

Colaborez cu instituţiile statului pentru a se lămuri cauza și a se afla adevărul faptic. Conform legii, sunt în continuare beneficiarul prezumției de nevinovăție”, a anunțat Iulian Dumitrescu.

Iulian Dumitrescu a demisionat din conducerea PNL. Acuzat de luare de mită

Iulian Dumitrescu acuzat de luare de mită, a anunțat oficial DNA. A fost pus sub control judiciar, alături de o rudă și un apropiat.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 1 februarie 2024, a inculpaților:

1. DUMITRESCU IULIAN, președinte al Consiliului Județean Prahova, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și fals în declarații,
2. o persoană fizică, rudă cu Dumitrescu Iulian, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată,
3. o persoană fizică, afin cu Dumitrescu Iulian, pentru comiterea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și fals în declarații, arată DNA.

Citește și: Iulian Dumitrescu acuzat de luare de mită. Este sub control judiciar

Iulian Dumitrescu acuzat de luare de mită: 16 milioane de lei

Procurorii arată că există probe împotriva președintelui Consiliului Județean Prahova.

„Inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziționarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părților sociale deținute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată față de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca președinte de Consiliu Județean (CJ) Prahova și ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei.

Una dintre societățile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziționării societății comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.

Ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 2 ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societății tranzacționate care cuprindea mențiuni nereale privind soldul inițial al contului, rulaje și operațiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023.

Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situațiilor financiare aferente anului 2022 ale societății tranzacționate ar fi dat o declarație necorespunzătoare adevărului”, menționează DNA.

Citește și: Iulian Dumitrescu plătea 6.000 de euro chirie dintr-un salariu de 3.000 de euro. Averea oficială a președintelui CJ Prahova

Alte milioane de lei primite de Iulian Dumitrescu

Procurorii arată că cei doi complici, deși nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societății tranzacționate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Iulian Dumitrescu sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia.

„Totodată, inculpatul Dumitrescu Iulian ,în declarațiile de avere din datele de 08.06.2021, 19.04.2022 și 15.06.2023, după caz:
– ar fi menționat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soția sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 lei;
– nu ar fi menționat împrumuturi primite direct de la persoana menționată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 lei;
– nu ar fi menționat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline și 24.000 euro cheltuită în beneficiul său și al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menționată la pct. 2.

Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux etc.

În cauză procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpați, asupra unui bun imobil aparținând inculpatului Dumitrescu Iulian și asupra a 19 imobile aparținând celor 2 complici”, precizează DNA.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid

Foști judecători „apolitici”, candidați pe liste de partid. Printre...

Savantul din România cu șanse la Nobel. Este fizician

Savantul din România cu mari șanse la câștigarea Premiului...

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a...