Judeţul Maramureş s-a înfrăţit cu Administraţia de Stat Militară a regiunii Kiev, pentru a continua relaţia de colaborare reciprocă, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Amalia Babici Man, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, CJ a aprobat două proiecte de hotărâre privind consolidarea relaţiilor instituţionale şi sprijinul umanitar acordat regiunii Kiev din Ucraina.
„Primul proiect vizează înfrăţirea judeţului Maramureş cu Administraţia de Stat Militară a regiunii Kiev, una dintre cele mai mari regiuni administrative ale Ucrainei. Decizia vine în continuarea unor întâlniri şi discuţii purtate în ultimul an la Kiev de preşedintele CJ, Gabriel Zetea, unde au fost deja semnate acorduri de parteneriat. Al doilea proiect adoptat prevede încheierea unui protocol de sprijin umanitar pentru aceeaşi administraţie din regiunea Kiev, constând în donarea unor aeroterme achiziţionate anterior de Consiliul Judeţean Maramureş pentru sediul provizoriu din Baia Mare” a precizat Amalia Babici Man.
Potrivit aceleiaşi surse, aerotermele urmează a fi utilizate în centre de adăpost din Kiev, afectate de întreruperi de energie electrică în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice.
De asemenea, CJ Maramureş întreţine relaţii de bună colaborare cu administraţia regiunii Transcarpatia, pe teritoriul căreia locuiesc peste 400.000 de etnici români.
În luna iunie, CJ preconizează darea în exploatare a celui de-al doilea pod rutier dintre România şi Ucraina care traversează râul Tisa în vecinătatea municipiului Sighetu Marmaţiei, localitate situată în apropierea graniţei de stat româno-ucrainene.
(FOTO: Inquam Photos / Adel Al-Haddad)



