Lupta pentru Curtea Constituțională din Polonia: Comisia Europeană îi ține partea lui Tusk în conflictul cu președintele Poloniei

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Reforma justiției, chiar dacă se face în consens cu principiile și deciziile europene, ține până la urmă de voința politică. Un exemplu, poate la limita legalului, este Polonia si încercarea de a reforma Curtea Constituțională. Pentru moment,  Comisia Europeană a reafirmat că Parlamentul Poloniei trebuie să aibă dreptul de a numi noi judecători la Curtea Constituțional, susținând astfel poziția premierului Donald Tusk în conflictul tot mai tensionat privind controlul asupra instanței. 

„Numirea noilor judecători ține de competența Seimului”, a declarat pentru Politico comisarul european Michael McGrath. 

Despre ce este vorba 

Disputa are în centru încercarea actualei puteri de a reveni asupra reformelor judiciare introduse între 2015 și 2023 de guvernul ultra-naționalist Lege și Justiție (PiS). Aceste reforme au fost criticate de instanțele europene, care au semnalat riscuri pentru independența justiției. 

Nawrocki, ales în 2025 cu sprijinul PiS, a refuzat să accepte depunerea jurământului de cître judecători aleși de actuala majoritate parlamentară. În același timp, conducerea Curtea Constituțională, apropiată de PiS, le-a blocat accesul la activitate. 

Vineri seara târziu, Curtea Constituțională a anunțat că judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska, cea mai veche în funcție din cadrul instituției, l-a suspendat pe președintele Curții, Bogdan Święczkowski, numit în timpul guvernării precedente, și că ea preia conducerea instanței. 

Decizia a amplificat conflictul dintre Nawrocki și guvernul proeuropean condus de Tusk privind controlul asupra sistemului judiciar. 

Cu un gest dramatic, președintele Nawrocki și-a întors din drum avionul cu care se îndrepta spre Senegal, vineri seara, și s-a dus la sediul CC, în centrul Varșoviei, după suspendarea lui Święczkowski. 

Poliția păzește sediul instanței încă de vineri după-amiază. Câteva sute de protestatari s-au adunat în fața clădirii, cerând reinstalarea lui Święczkowski în funcție. 

„În această noapte, în Republica Polonă a avut loc o încălcare a ordinii publice și o preluare forțată a unei instituții constituționale”, a declarat Nawrocki într-un comunicat citit de un consilier al său în fața Tribunalului, în primele ore ale zilei de sâmbătă. 

Comitetul Helsinki pentru drepturile omului, una din cele mai vechi organizații ale societății civile, a avertizat si ea că modul cum a fost preluată conducerea Curții Constituționale este problematică, relatează The Guardian.  

Președintele a avut consultări cu liderii politici pe tot parcursul zilei de sâmbătă. Într-un mesaj publicat pe platforma X, Tusk a afirmat că guvernul său încearcă să restabilească statul de drept, despre care Uniunea Europeană a susținut că fusese subminat de fostele guvernări ale Partidului Lege și Justiție (PiS). 

„Acest proces este dificil, uneori chiar dureros, și presupune măsuri hotărâte. Nu există altă cale”, a scris premierul. 

Un conflict politic care durează de ani de zile 

Disputa politică de lungă durată privind Tribunalul Constituțional a blocat practic activitatea instituției. Guvernul proeuropean și președintele naționalist refuză să recunoască numirile făcute de tabăra adversă. 

Conflictul datează din 2015, când Partidul Lege și Justiție a încercat să numească judecători pe locuri care fuseseră deja ocupate prin numirile guvernului precedent, reamintește Reuters. 

Candidații susținuți de PiS au ajuns să dețină majoritatea la Curtea Constituțională. Criticii, atât din Polonia, cât și din străinătate, au susținut însă că instanța nu mai respectă standardele unei instituții independente și imparțiale, înființate potrivit legii. 

După ce coaliția lui Donald Tusk a preluat puterea, în 2023, guvernul a promis să restabilească statul de drept și să reformeze CC. Nawrocki, aliat al PiS, a încercat însă să blocheze aceste demersuri după ce a fost ales președinte, în 2025. 

La începutul acestui an, Nawrocki a refuzat să accepte depunerea jurământului din partea a trei dintre cei șase judecători propuși de Parlament. La rândul său, Święczkowski, fost ministru adjunct al justiției în guvernarea PiS, a refuzat să le permită să-și preia funcțiile judecătorilor aleși de actuala majoritate parlamentară. 

Luna trecută, Parlamentul l-a numit judecător CC pe Maciej Berek, un apropiat al premierului Tusk. Criticii au susținut că această numire subminează chiar obiectivul declarat al guvernului: restabilirea mecanismelor de control și echilibru între puterile statului. 

Poziția Bruxelles-ului 

Comisia Europeană a declarat că urmărește îndeaproape evoluțiile și, într-un răspuns formulat cu grijă pentru Politico, a dat de înțeles că susține poziția premierului Tusk. 

„Curtea Constituțională al Poloniei trebuie să poată funcționa în conformitate cu Constituția poloneză și cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene”, a declarat Michael McGrath, comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept. 

„Acest lucru contează pentru fiecare cetățean polonez, iar autoritățile Poloniei sunt cele care trebuie să se asigure că acest principiu este respectat”, a adăugat el. McGrath a amintit că „Comisia de la Veneția a fost clară: numirea noilor judecători intră în atribuțiile Seimului”, camera inferioară a Parlamentului polonez. 

Comisarul McGrath nu a mers însă până la a susține suspendarea de vineri a președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, Bartłomiej Sochański.  

Decizia a declanșat cea mai recentă escaladare a conflictului. 

Judecătoarea Anna Korwin-Piotrowska, care a preluat conducerea CC, a convocat pentru marți o reuniune a judecătorilor constituționali, care ar putea deschide un nou episod al confruntării privind controlul asupra instanței. 

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related