Intrarea a aproximativ 60.000 de migranți din Maroc în enclava spaniolă Ceuta nu ar trebui tratată ca o problemă exclusiv a Spaniei, ci ca un test pentru întreaga Uniune Europeană, susține European Council on Foreign Relations (ECFR).
Într-o analiză publicată după criza de la frontiera sudică a UE, centrul de reflecție avertizează că lipsa unui răspuns comun și criticile îndreptate împotriva Madridului reduc costul politic al folosirii migrației ca instrument de presiune și recomandă o poziție unitară față de Maroc, inclusiv posibilitatea suspendării negocierilor pentru aprofundarea parteneriatului UE–Rabat, dacă se va dovedi că autoritățile marocane au facilitat deliberat valul de migranți.
Criza migranților pe scurt
Între 30 și 31 iulie, zeci de mii de persoane au trecut din Maroc în Ceuta, teritoriu spaniol aflat pe coasta nord-africană și parte a frontierei externe a Uniunii Europene. Estimările publice plasează numărul celor care au intrat într-un interval de aproximativ 24 de ore între 50.000 și 60.000.
O parte a persoanelor a traversat înot, iar altele au trecut prin punctele în care controlul frontierei a fost depășit. Fluxul a fost echivalent cu o mare parte din populația orașului și a creat probleme imediate privind salvarea pe mare, ordinea publică, adăpostirea și înregistrarea celor sosiți.
Cel puțin câteva zeci de persoane au murit în timpul trecerilor și al aglomerației produse la frontieră. Bilanțurile publicate în primele zile au continuat să fie actualizate pe măsură ce autoritățile au recuperat victime din mare și au verificat decesele produse de ambele părți ale frontierei.
Majoritatea persoanelor care au intrat s-au întors ulterior în Maroc, unele în mod voluntar. Autoritățile spaniole au desfășurat forțe suplimentare, au consolidat controlul frontierei și au gestionat transferul ori întoarcerea persoanelor care nu au rămas în Ceuta.
Citește și: Pedro Sánchez, tot mai izolat după criza migrației din Ceuta
Cauza exactă a deplasării nu a fost stabilită public. Ministerul marocan de Interne a indicat răspândirea pe rețelele sociale a unor informații eronate și exploatarea acestora de către rețele implicate în traficul de migranți.
Informațiile ar fi fost legate de interpretarea unei hotărâri recente a instanței supreme spaniole privind returnarea automată a persoanelor interceptate în timp ce încearcă să ajungă pe mare în Ceuta sau Melilla. Potrivit explicației marocane, mesajele distribuite online au creat impresia că sosirea înot ar împiedica returnarea imediată.
Guvernul spaniol a indicat la rândul său rolul rețelelor care au încurajat deplasarea și au exploatat confuzia privind hotărârea instanței. Premierul Pedro Sánchez a calificat trecerea masivă drept o încălcare a suveranității spaniole și a apărat intervenția autorităților.
Ce rol ar fi putut juca Marocul?
Articolul publicat de European Council on Foreign Relations formulează o ipoteză diferită sau complementară. Autoarea, directoarea biroului ECFR din Madrid, Carla Hobbs, consideră că amploarea trecerilor ridică întrebări despre eficiența controalelor marocane și despre posibilitatea ca acestea să fi fost relaxate deliberat.
ECFR nu prezintă dovezi directe că guvernul marocan a ordonat deschiderea frontierei. Analiza se bazează pe dimensiunea neobișnuită a fluxului, momentul politic și precedentele din relațiile dintre Maroc și Spania.
Criza a izbucnit la aproximativ zece zile după o vizită a premierului spaniol în Algeria. Sánchez a anunțat atunci deschiderea unei noi etape în relațiile dintre cele două state.
Algeria și Marocul sunt rivali regionali și au relații diplomatice tensionate. Pozițiile lor diferă în special asupra Saharei Occidentale, teritoriu disputat asupra căruia Rabatul susține un plan de autonomie sub suveranitate marocană.
Analiza ECFR consideră că apropierea dintre Spania și Algeria poate fi relevantă pentru înțelegerea momentului crizei. Această legătură rămâne însă o interpretare, în absența unei confirmări că trecerile au fost organizate sau tolerate de autoritățile marocane în scop politic.
Reacția statelor europene a fost marcată de dispute asupra responsabilității. Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a criticat politica de migrație a guvernului Sánchez și a cerut măsuri privind participarea Spaniei la spațiul Schengen.
Italia a introdus temporar controale pentru anumite călătorii dinspre Spania, invocând riscuri pentru securitate și necesitatea gestionării deplasărilor secundare. Guvernul italian a prezentat măsura drept una limitată și compatibilă cu disponibilitatea de a sprijini Spania în controlul crizei.
Madridul a respins criticile și a convocat ambasadorul italian. Guvernul spaniol a acuzat Roma că folosește situația pentru o confruntare politică internă și europeană.
Ministra finlandeză de Interne, Mari Rantanen, a susținut ideea unor măsuri Schengen împotriva Spaniei. Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a cerut Comisiei să examineze responsabilitatea guvernului Sánchez pentru protejarea frontierei externe.
Franța a consolidat temporar controalele la frontiera cu Spania. Reacțiile franceze au inclus însă și apeluri la solidaritate europeană, iar pozițiile exprimate de guverne și partide nu au fost uniforme.
Solidaritatea ar fi mai eficientă
ECFR consideră că direcționarea principalelor critici către Spania transmite un mesaj greșit statelor din vecinătatea Uniunii. Potrivit analizei, un stat care ar permite folosirea migrației ca mijloc de presiune ar suporta un cost mai redus dacă membrii UE se acuză între ei în loc să formuleze un răspuns comun.
Centrul de analiză cere liderilor europeni să trateze presiunea migratorie asupra unui stat membru drept o problemă care afectează integritatea frontierei externe a întregii Uniuni.
Această abordare nu ar elimina obligația Spaniei de a administra frontiera și de a respecta normele privind azilul, migrația și returnarea. ECFR susține însă că evaluarea politicii spaniole trebuie separată de răspunsul la o eventuală utilizare intenționată a migrației de către un stat terț.
Prima recomandare este exprimarea publică a solidarității cu Spania. Uniunea ar trebui să transmită că un flux facilitat deliberat pentru obținerea unor concesii politice ar afecta relațiile Marocului cu toate cele 27 de state membre.
UE are mijloace de a limita astfel de incidente
A doua recomandare privește folosirea influenței economice europene. Aproximativ două treimi din exporturile Marocului sunt destinate pieței UE, iar Uniunea reprezintă principala sursă de investiții străine în această țară.
ECFR propune ca Bruxelles-ul să fie pregătit să suspende negocierile privind aprofundarea parteneriatului cu Rabatul. O asemenea măsură ar trebui să depindă de evaluarea faptelor și de decizia instituțiilor și statelor membre; centrul de analiză nu susține că suspendarea a fost deja decisă.
Parteneriatul UE–Maroc acoperă comerțul, investițiile, migrația, securitatea, energia și alte domenii. Cooperarea în controlul frontierelor reprezintă o componentă importantă a relației, iar autoritățile europene au finanțat capacități marocane de gestionare a migrației.
Această dependență reciprocă oferă Marocului un rol central în reducerea plecărilor către Spania. Ea creează și riscul ca politica europeană să depindă de decizii luate de autoritățile din statele de tranzit.
O relație UE-Maroc încă inexistentă
ECFR apreciază că relațiile europene cu Africa de Nord sunt organizate prea frecvent prin acorduri bilaterale. În lipsa unei politici comune, state precum Spania, Italia sau Grecia negociază separat cu țările de origine și tranzit.
Un acord bilateral poate produce cooperare rapidă și poate răspunde particularităților fiecărei rute. El poate lăsa însă statul membru expus atunci când partenerul extern condiționează controlul migrației de concesii în alte domenii.
Relația dintre Spania și Maroc oferă un precedent important. În mai 2021, aproximativ 6.000 de persoane au intrat în Ceuta într-o singură zi, pe fondul unei dispute diplomatice legate de Sahara Occidentală.
Criza a urmat primirii în Spania, pentru tratament medical, a liderului Frontului Polisario, mișcare care revendică independența Saharei Occidentale. Marocul a protestat față de decizia Madridului.
În 2022, guvernul spaniol a renunțat la neutralitatea sa tradițională și a susținut propunerea marocană de autonomie pentru Sahara Occidentală drept cea mai serioasă și realistă bază pentru soluționarea disputei.
Mai mulți analiști au legat schimbarea de criza din 2021 și de necesitatea restabilirii cooperării marocane în domeniul migrației. Guvernul spaniol a prezentat noua poziție drept parte a unei relații bilaterale mai stabile.
Actuala criză arată limitele acestei înțelegeri, potrivit ECFR. Chiar și după apropierea diplomatică, Ceuta rămâne vulnerabilă la variații rapide ale controlului exercitat pe partea marocană a frontierei.
Marocul respinge ideea că ar fi organizat trecerile din iulie 2026. Explicația oficială pune accentul pe dezinformare, rețele infracționale și numărul foarte mare de persoane mobilizate într-un interval scurt.
Evaluarea responsabilității trebuie să distingă între incapacitatea temporară de a controla mulțimea, relaxarea necoordonată a supravegherii și o decizie politică deliberată. Documentul ECFR ridică ultima posibilitate, dar nu o demonstrează.
Unde sunt oamenii??
Criza are și o dimensiune umanitară distinctă de disputa diplomatică. Persoanele care au încercat să treacă frontiera au fost expuse înecului, strivirii în mulțime, rănirii și condițiilor improprii după intrarea în Ceuta.
Minorii neînsoțiți trebuie identificați și protejați separat, iar orice procedură de returnare trebuie să respecte evaluarea individuală și interdicția expulzărilor colective.
Persoanele care solicită protecție internațională trebuie să poată avea acces la procedura de azil. Existența unei eventuale facilitări politice a deplasării nu elimină drepturile individuale ale celor care au trecut frontiera.
În același timp, organizarea ori încurajarea unei treceri masive poate expune direct viețile oamenilor. Răspunsul european trebuie să combine controlul frontierei, operațiunile de salvare, combaterea rețelelor de trafic și respectarea drepturilor fundamentale.
Documentul ECFR este un material de analiză și recomandare, nu o poziție oficială a Uniunii Europene. Organizația precizează că publicațiile sale exprimă opiniile autorilor și că nu adoptă poziții colective.
Ceuta este unul dintre cele două teritorii spaniole situate pe coasta Africii de Nord, alături de Melilla. Ambele fac parte din Uniunea Europeană și formează singurele frontiere terestre ale UE cu Africa.
Marocul revendică suveranitatea asupra celor două teritorii, în timp ce Spania le consideră părți integrante ale statului său. Disputa teritorială se suprapune cooperării economice, de securitate și de migrație dintre Madrid și Rabat.
Spațiul Schengen permite în mod normal circulația fără controale sistematice la frontierele interne. Statele pot reintroduce temporar controale atunci când identifică o amenințare gravă pentru ordinea publică sau securitatea internă, dar măsurile trebuie să fie necesare și proporționale.
Intrarea masivă în Ceuta nu suspendă automat Spania din Schengen. O asemenea sancțiune nu poate fi decisă unilateral de un alt stat prin simpla formulare a unei solicitări politice.
Materialul ECFR a fost publicat la 31 iulie, în timpul desfășurării crizei, înainte ca toate informațiile privind victimele, întoarcerile și explicațiile autorităților să fie disponibile. Unele cifre și evoluții au fost actualizate ulterior.
Noutatea analizei constă în recomandarea ca Uniunea să trateze eventualele acțiuni de presiune prin migrație drept o provocare europeană și să folosească relația economică și diplomatică comună cu Marocul, în loc să lase răspunsul exclusiv în sarcina Spaniei.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.)
(FOTO: AGERPRES FOTO / EPA)
