Marcel Ciolacu îi cere lui Ponta să se retragă din cursa pentru Cotroceni: „Ia măcar acum o decizie înțeleaptă”

Data:

Marcel Ciolacu îi cere lui Ponta, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, să se retragă din cursa pentru Cotroceni, în urma declarațiilor candidatului independent potrivit cărora a ales să inunde satele românești ca să salveze Belgradul.

„Victor, ia măcar acum o decizie înțeleaptă! Retrage-te din cursă”, a transmis premierul, explicând că o astfel de poziție în stat implică luarea unor decizii grele, care „nu trebuie ascunse niciodată de propriii cetățeni”

Citește și: Victor Ponta a relatat cum a inundat sate întregi din România ca să salveze Belgradul

„Să recunoști senin – după ani de zile! – că ai fost de acord, în calitate de prim-ministru al României, să inunzi sate românești pentru a salva orașe străine și să te lauzi că, drept recompensă, ai primit cetățenia altui stat, e clar că joaca de-a suveranismul nu mai ține”, a scris Marcel Ciolacu.

Mircea Dinescu neagă că ar fi primit despăgubiri

În cadrul unei emisiuni, întrebat de moderator câte cetățenii deține și cum a devenit cetățean sârb, Victor Ponta a explicat că în 2014 a luat o decizie care a dus la inundarea satelor românești în favoarea Belgradului, faptă pentru care acesta a fost răsplătit cu cetățenia sârbă.

„Băi, e Belgradul! (…) Cum să zic, da, mă, inundați Belgradul ca să salvăm cetatea lui Dinescu?”, a spus Ponta în emisiune, arată PRESShub. declarând că scriitorul Mircea Dinescu a primit despăgubiri pentru pagbele produse, „Da, dar i-am dat despăgubiri, stai liniștit că i-am dat mai mult decât făcea coșmelia lui de la Cetate”.

Mircea Dinescu, contactat de Hotnews, a negat categoric că ar fi primit despăgubiri, „Minte, pot să-l dau în judecată pentru calomnii, că mi-ar fi dat el bani pentru recompense. Nu mi-a dat. Eu cu mâna pe Biblie, pot să jur că n-am primit nimic”, arată Hotnews.

Mai mult, scriitorul a explicat situația dificilă din 2014 când „A crescut apa într-o zi, datorită acestei prostii de a se deschide Porțile de Fier peste noapte. A crescut cu cinci metri apa și am fost nevoiți să luăm o barcă”, a declarat Dinescu pentru Hotnews.

Citește și: Pedeapsa afaceristului Hideg a fost anulată de Curtea de Apel Cluj. Complicea lui a recunoscut faptele încă de acum 3 ani

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: Inquam Photos/ Malina Norocea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Magia în seara de Sfântul Nicolae. Magia unei chitare. Recital Maxim Belciug

Chitaristul Maxim Belciug va susține sâmbătă, 6 decembrie, în...

Alegeri pentru Primăria Capitalei | Portret de candidat. Cine este Daniel Băluță?

Deutsche Welle publică zilele acestea portretele principalilor candidați la...