Măsurile de reformă în Poliție, anunțate de chestorul Despescu, primite cu rezerve de polițiști

Data:

Măsurile de reformă în Poliție anunțate de chestorul Despescu au fost primite cu rezerve de polițiști, care și-au permis să corecteze spusele generalului.

Astfel, aceștia arată că niciodată ofițerii de la Direcția de Operațiuni Speciale (DOS) nu au participat la acțiunile polițiștilor antidrog și că multe structuri din MAI se „calcă pe picioare”, având atribuții similare, fără rezultate palpabile.

Astfel, Bogdan Despescu a anunțat că, în acțiunile recente, „pe lângă cei 300 de polițiști antidrog, și-au desfășurat activitatea alți 500 de polițiști de la Operațiuni speciale și analiza informațiilor, care au participat la documentarea grupărilor infracționale”.

„Am auzit că DOS sprijină în acțiunile antidrog de la Crima Organizata și DIICOT. Acest lucru este fals.

Cei de la DOS apar doar în cazurile de filaj, atunci când sunt solicitați. Atât. Interceptările le fac cei de la DIICOT Serviciul Tehnic și ofițerii de caz de la Crimă Organizată.

De cele mai multe ori sunt acțiuni de flagrant și acestea sunt făcute de Biroul de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) și Jandarmi”, ne-a declarat un polițist antidrog.

Citește și: Radu Hossu decorat de Zelenski pentru sprijinul acordat Ucrainei în război

Structuri dublate și fără rezultate

Bogdan Despescu a mai anunțat comasarea unor direcți și servicii din cadrul ministerului, structuri care își dublează activitatea. În acest caz, ofițerul arată cum se pot suplimenta efectivele de poliție prin reorganizarea mai multor structuri deja existente.

„Poliția Română are Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciul Antidrog, Serviciul Trafic de Persoane, Serviciul Trafic de Migranți și Serviciul de Infracțiuni Informatice, Poliția de Frontieră are și ea Direcția de Combatere a Infracțiunilor Tranfrontaliere condusă de chestorul Dan Tache, în cadrul căruia se află Serviciul de Combatere a Traficului de Migranți.

Ar trebui unite cele două Servicii la Crimă Organizată. Avem două Servicii de combatere a traficului de migranți, care de cele mai multe ori își distrug reciproc spețele pentru că nu colaborează și nu discută reciproc.

Astfel, între 40 și 50 de oameni pot fi aduși la Direcția de Combatere a Crimei Organizate pe linia antidrog”, susține un alt ofițer care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Fără dotări minime

Despescu a mai anunțat că forțele de poliție vor fi dotate cu toate cele necesare pentru a contracara traficanții de droguri. Un alt ofițer antidrog spune că în acest moment, dotarea polițiștilor este la pământ.

„În acțiunile de marți, când au fost făcute 250 de percheziții domiciliare la traficanții de droguri, polițiștii nu au avut nici măcar autocolante pentru sigilarea drogurilor.

Nu au fost saci sau plicuri pentru a ridica drogurile găsite.

Nu a fost suficiente foi indigo pentru întocmirea proceselor verbale de percheziție domiciliară, nu mai vorbesc de laptop sau imprimante portabile. Nu au fost veste antiglonț suficiente.

Cel mult 40% dintre cei care au participat au avut veste sau alte mijloace de protecție în ziua perchezițiilor”, mai susține polițistul care a participat la o parte dintre aceste descinderi.

Propunerile lui Despescu

Chestorul Bogdan Despescu a promis, miercuri, un pachet de măsuri legislative pentru combaterea drogurilor. Astfel, el a propus ca polițiștii să poate dispune urmărirea penală în anumite spețe, pedepse mai aspre pentru traficanți și consumatori dacă drogurile se consumă în școli sau la festivaluri și confiscarea autoturismului condus de un șofer beat sau drogat.

Citește și: Românul care a strâns 250.000 de euro pentru ucraineni. „Am trecut prin zeci de baraje de artilerie. Dar simt că fac ceva bun”

Despescu mai vrea modificarea statutului polițistului și obligarea polițistului la testarea pentru determinarea comportamentului simulat. Dacă nu se supun acestor testări, polițistul este suspendat, propunere care a stârnit deja critici virulente din partea lucrătorilor.

Chestorul a mai anunțat că va achiziționa echipamente pentru lupta antidrog și că va înființa două laboratoare de testare a substanțelor care se adaugă celor 5 care funcționează în toată țara în prezent.

Desprescu a mai anunțat că modificările legislative vor fi făcute prin ordonanță de urgență.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței...

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se regăsesc pe listele PSD din Sectorul 1

Doi oameni de bază ai fostului primar Tudorache se...

Noaptea muzeelor 2024: regal de evenimente la Muzeul Național al Literaturii Române

Noaptea muzeelor 2024: regal de evenimente la Muzeul Național...

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 1 și ce avere au

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 1: s-au înscris...