Midterms: Europa să nu creadă că Trump s-ar putea reapropia de aliații transatlantici 

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Europa nu ar trebui să spere la schimbări majore în politica transatlantică a Statelor Unite după alegerile de la jumătatea mandatului, au declarat pentru Politico oficiali de rang înalt din UE, NATO și administrația americană. 

Avertismentul vine în ziua în care americanii sunt chemați la urne, într-un scrutin care amenință controlul președintelui Donald Trump asupra ambelor camere ale Congresului – Camera Reprezentanților și Senatul – și care s-ar putea transforma într-un vot de blam la adresa conducerii sale. 

Chiar și o victorie a democraților nu va schimba decisiv strategia Washington-ului față de războiul dintre Rusia și Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu, disputele comerciale sau viitoarea participare a Statelor Unite la NATO. 

Mai mult, Trump s-ar putea îndepărta și mai mult de Europa dacă Partidul Republican va înregistra un rezultat slab la alegerile de la jumătatea mandatului, consideră Phil Gordon, fost consilier pentru securitate națională al fostului vicepreședinte Kamala Harris și fost secretar de stat adjunct pentru afaceri europene și eurasiatice în administrația fostului președinte Barack Obama. 

Trump s-ar putea concentra asupra domeniilor în care își poate exercita puterea prezidențială fără riscul de a fi blocat de Congres, în special asupra politicii externe, a spus Gordon. „Chiar și în cel mai favorabil scenariu, nu cred că ar trebui să ne așteptăm la schimbări majore în politica externă.” 

Trupe, bani și Ucraina 

La originea îngrijorărilor se află analiza privind dispozitivul militar american din Europa, care urmează să fie finalizată până în decembrie. Dacă Trump va fi împiedicat să-și promoveze agenda legislativă pe plan intern, ar putea decide să extindă considerabil retragerea trupelor americane din Europa, pentru a-și mobiliza baza electorală MAGA, au declarat trei dintre diplomați. 

Citește și: Analiză: Impactul alegerilor intermediare din SUA în România – PRESShub 

Președintele ar putea, de asemenea, să condiționeze menținerea prezenței militare americane pe continent de acceptarea de către europeni a unui acord de pace pentru Ucraina susținut de Washington, a declarat Oana Lungescu, fostă purtătoarea de cuvânt NATO, astăzi cercetătoare asociată la institutului britanic Royal United Services Institute. 

„Există riscul ca toate aceste chestiuni – analiza dispozitivului militar american, Ucraina, arhitectura de securitate europeană – să fie tratate cumva ca parte a unei înțelegeri mult mai ample cu Putin”, a spus ea pentru Politico. „Ceea ce ar crea o situație extrem de periculoasă pentru securitatea Europei.” 

Citește și: Ucraina: există o „linie roșie” și pentru atacuri cibernetice? Avertismente false privind atacuri nucleare și chimice – PRESShub 

spot_imgspot_img
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu
Ileana Giurchescu, fost redactor coordontor la Europa Liberă din 1987, când postul de radio mai avea sediul la München, în Germania. După sistarea emisiunilor pentru România, a rămas în redacția Europei Libere pentru Republica Moldova și ulterior a colaborat cu postul public Teleradio Moldova, ca editor de știri externe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

ZIARUL DE IAȘI: Noile reglementări fiscale la Iași, între creșterea impozitelor locale și dilema balcoanelor închise

Perspectivele fiscale locale și dezbaterea privind taxarea proprietăților generează...

Analiză: Impactul alegerilor intermediare din SUA în România

Dacă democrații ar controla Congresul după alegerile din 3...