Mihai Chirica ironic cu ieșenii nemulțumiți că orașul a rămas înzăpezit: Profitați de iarnă, bucurați-vă de ea

Data:

Mihai Chirica ironic cu ieșenii nemulțumiți că orașul a rămas înzăpezit, după viscolul care a răvășit Moldova luni și marți. „După ce ne maturizăm: intelectual, profesional, poate și politic, începem să ne stăpânim și să facem diferența între realitate și virtual”, a răspuns primarul unei persoane care i-a comentat pe pagina sa de Facebook.

Modul în care Primăria Iaşi a gestionat zăpada care a căzut luni și marți a stârnit revolta a numeroşi cetățni.

Oraşul a fost paralizat. Traficul rutier a fost blocat în multe zone, șoferii stând în trafic și trei ore pentru a parcurge distanțe care în mod normal se fac în 20 de minute. Nici transportul public nu a funcționat eficient, tramvaiele fiind de asemenea blocat pe linii.

Nici pietonii nu au avut o viaţă mai uşoară: pe trotuare s-a circulat cu mari greutăţi, iar, pe alocuri, deveniseră impracticabile. În faţa numeroaselor critici, Primăria a susţinut că a intervenit pentru deszăpezire, scria marți Ziarul de Iași.

Citește și: Votul profesorilor, mai toxic decât al blamaților „alegători PSD”

Mihai Chirica ironic: „Cere și ți se va da, dăruiește și vei dobândi”

Pe fondul nemulțumirilor ieșenilor, primarul Mihai Chirica și-a schimbat poza de copertă la pagina oficială de Facebook, postând un foc de artificii. De asemenea, i-a invitat pe cetățeni la „la una dintre cele mai importante expoziții organizate în ultimul secol în Moldova!”

Evident, postările primarului au stârnit și mai mult nemulțumirea ieșenilor, care au comentat ironic sau furios.

„Venim, venim, și aducem în dar și toată zăpada de prin oraș, pe care n-ați catadicsit s-o curățați! O punem la expoziție acolo, să fie frumos!” sau „Venim dacă putem să ieșim din cartier”.

Mihai Chirica ironic cu ieșenii nemulțumiți că orașul a rămas înzăpezit, după viscolul care a răvășit Moldova luni și marți.
Mihai Chirica ironic cu ieșenii nemulțumiți că orașul a rămas înzăpezit, după viscolul care a răvășit Moldova luni și marți.

O ieșeancă l-a întrebat dacă „se topește zăpada până luni?”, iar Mihai Chirica a dat un răspuns surprinzător:

„Depinde! Primarul nu este Dumnezeu! Este un om in slujba tuturor, și a celor care mă iubesc și a celorlalți!

Profitați de iarnă, bucurați-vă de ea. Viața nu este doar politică, ură, interese și ironii. Viața este simplă, dacă încerci să o vezi așa cum este ea!

După ce ne maturizăm: intelectual, profesional, poate și politic, începem să ne stăpânim și să facem diferența între realitate și virtual.

Viața este realitate, restul este o cursă cu tine, poate cu visele tale, dar ea se satisface prin muncă, sacrificii, uneori prin compromisuri, care pot duce undeva, în lumea pe care vrei să o construiești și prin propriile tale sacrificii.

Cere și ți se va da, dăruiește și vei dobândi”, a fost răspunsul primarului.

Citește și: Noua casă a primarului din Sinaia, între lipsa avizelor și acuzații de șicanare

Primăria Iași, criticată pentru intervenția slabă

„Să vă fie ruşine! Toate străzile sunt pline de zăpadă!”, „Ce minciuni, abia se circulă, peste tot sunt nămeţi”, „Eu nu ştiu pe unde aţi lucrat noaptea, că e jale peste tot!”, „Suntem un oraş captiv al unor incompetenţi. Nu s-a făcut nimic. Tot oraşul e blocat. Zăpadă de 20-30 cm pe o stradă din CUG”, „Alo, unde sunt utilajele din stradă?”, „O zi pe an avem iarnă şi nici atunci nu sunteţi în stare să curăţaţi zăpada!”, „Nici nu vreau să mă gândesc dacă ar fi ceva mai serios. Unde e primarul Panseluţă cu postările acum? Aşteptăm cu nerăbdare pozele cu superbele aranjamente florale pe 24 ianuarie”, „Şi iarăşi aţi fost luaţi prin surprindere…Iaşul nu curăţat, măcar străzile principale!”, „Nu am văzut nicio autospecială de deszăpezit!”, „157 de utilaje pe hârtie”, sunt doar câteva dintre sutele din mesajele ieşenilor transmise Primăriei, citate de Ziarul de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum arată vila unde fac arest fiii „vrăjitoarei” Sidonia, criminalii de la Padina

Acest imobil din Sectorul 5 este locul unde frații...

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 2 și ce avere au

Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 2: inițial cinci...

Povestea femeilor din Evul Mediu românesc, adusă în zilele noastre de „Muza înaripată” | Ziarul de Iași 

Trofeul „Muza înaripată” a ajuns ieri la marele câștigător...

Percheziții la un individ cercetat pentru trafic de droguri de mare risc. Bărbatul, care vindea cocaină a fost reținut VIDEO

Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună...