Cazul localnicilor din Recea Cristur care au atacat echipajul unei ambulanțe din județul Cluj după ce au văzut pe TikTok un clip despre o „ambulanță care fură copii” a șocat întreaga țară. A fost un exemplu despre cum o informație falsă răspândită pe rețelele sociale poate duce la violență în viața reală. Oamenii din ambulanță au fost victime nevinovate ale unei furii colective provocată de o minciună rostogolită în mediul virtual.
Mircea Șerdin, arhitect de sisteme AI și consultant IT, arată, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că povestea „ambulanței negre” este mai veche decât legenda din țările fostului bloc comunist, unde a îmbrăcat mai multe variante.
Potrivit lui Mircea Șerdin, cel mai bine documentat și timpuriu caz de „ambulanță neagră” a avut loc în Paris, în 1750.
Redăm mai jos postarea integrală a lui Mircea Șerdin cu acordul autorului pentru preluare.
„Ambulanța neagră nu a fost inventată nici pe TikTok și nici în blocul sovietic sub forma unei mașini Volga.
Cel mai bine documentat și timpuriu caz de „ambulanță neagră” a avut loc în Paris, în 1750. Acolo statul chiar a fost prins că lua copii de pe stradă.
Cum a început
Un edict regal din 1749 a dat poliției mână liberă să curețe străzile de vagabonzi. Arestări, închisoare, uneori muncă silnică. Măsurile s-au aplicat brutal, iar în curând au început zvonurile cum că poliția nu ridica doar vagabonzi. Că dispăreau și copii. Că unii părinți plătiseră deja răscumpărare ca să-i primească înapoi.
Pe 1 mai, în Faubourg Saint-Laurent, douăzeci de puști se jucau lângă rigole. Un sergent pe nume Sébastien le Blanc a arestat șase dintre ei, „ca să dea un exemplu”. Aveau între 13 și 15 ani. Niște soldați au sărit să oprească arestarea cu săbiile trase, publicul s-a alarmat, dar sergentul a reușit să bage tinerii într-o căruță spre închisoarea Châtelet.
Peste două săptămâni, avocatul Barbier nota în jurnalul lui:
”De o săptămână încoace, oamenii spun că niște constabili de poliție deghizați cutreieră diferite cartiere ale Parisului, răpind copii, băieți și fete de cinci sau șase ani până la zece ani sau chiar mai mari, și urcându-i în trăsuri pe care le țin pregătite în apropiere.”
În aceeași zi, pe rue des Nonnains d’Hyères, trecea o trăsură plină de agenți ai poliției.
„O femeie care ținea un copil de mână […] a strigat că ticăloșii aceia nu căutau decât un prilej să le răpească oamenilor copiii. Pe loc a izbucnit o revoltă și, cum oamenii de rând ai cartierului li s-au alăturat, s-au năpustit asupra arcașilor poliției și i-au atacat cu cea mai mare cruzime.”
Panica a cuprins apoi orașul:
„Întregul oraș era cuprins de teamă, iar oamenii continuau să se înarmeze împotriva răpitorilor. Pe ziduri au apărut afișe puse de învățători, care avertizau familiile să fie vigilente:
«Părinții sunt avertizați să nu-și lase copiii să meargă singuri la școală, ci să-i însoțească și să vină să-i ia, căci nu ne putem asuma răspunderea pentru urmări.»
La școala copiilor săraci din parohia Saint-Gervais, dintre cei 85 de elevi care veneau de obicei nu s-au mai prezentat decât 12, iar aceștia «tremurau de frică».
Patruzeci de ani mai târziu, geamgiul Ménétra își amintea încă faptul că tatăl lui venise să-l ia de la școală «cu șapte flăcăi dogari zdraveni, fiecare cu câte o rangă pe umăr».”
La 22 și 23 mai, revolta a explodat în mai multe cartiere simultan.
„Violența era gata să izbucnească pretutindeni, la cea mai mică provocare. […] La primul strigăt, oamenii erau gata să-și lase lucrul. Servitorii erau chemați la ferestre și îndemnați să coboare și să se alăture urmăririi, iar întreaga stradă devenea pe loc terenul unei vânători.
Dacă un «hoț» era prins, era atacat imediat cu pumnii, cu bâtele sau cu pietre.”
Pe 23 mai, un agent pe nume Labbé a încercat să ia un copil de unsprezece ani de pe Pont Marie. L-a văzut un toboșar, a dat alarma, mulțimea a venit și a luat copilul înapoi.
Labbé a fugit spre cartierul unde locuia, sperând că îl apără vecinii. A fost cea mai proastă decizie posibilă. L-au recunoscut imediat. A scăpat de două ori, apoi l-au încolțit într-o mansardă, unde s-a ascuns sub pat.
Poliția a ajuns exact la timp cât să-l salveze de la linșaj și l-a dus la comisarul de cartier, ca să-i ia declarația de arestare. Comisarul a ieșit în curte și a strigat cât să-l audă mulțimea: „Prieteni, voi face dreptate și îl voi trimite pe acest individ la închisoare.”
Mulțimea nu voia justiție, voia omul. Au spart porțile, au intrat în curte, au aruncat cu pietre, cineva a tras două focuri pe sub poartă. Când poliția l-a scos să-l ducă la închisoare, l-au smuls din mâinile lor. Labbé a apucat să se rupă din mulțime, dar l-au prins pe strada următoare și l-au omorât cu pietre.
Apoi i-au târât cadavrul până în fața casei lui Berryer, șeful poliției din Paris, omul căruia regele îi dăduse sarcina să scape orașul de vagabonzi. Berryer a fugit prin grădină. Seara, când l-au dus pe Labbé la morgă pe o scară, mulțimea i-a urmat pe tot drumul, în tăcere.
Ce merită ținut minte din 1750
Poliția chiar ridica copii de pe stradă, legal, iar unii ofițeri abuzau de puterile primite. Peste miezul ăla a crescut o mitologie întreagă, cu un prinț lepros care se vindeca îmbăindu-se în sânge de copil. Farge și Revel, autorii unei cărți pe subiect, arată că episodul a afectat relația dintre parizieni și monarhie, cu treizeci și nouă de ani înainte de revoluția din 1789.
De atunci firul se repetă, în forme diferite și în culturi diferite.
Africa colonială, 1920-1950. Cuvântul swahili pentru pompieri, wazimamoto, a ajuns să însemne vampir. Luise White a strâns sute de povestiri despre pompieri și ambulanțieri care răpeau oameni ca să le ia sângele.
Anii ’60 și ’70, blocul sovietic. Volga neagră, mașina nomenclaturii, care fură copii pentru sânge. La noi a devenit întâi Dacia neagră, iar acum ambulanța neagră.
Lima, noiembrie 1988. Doctori gringo cu dubițe prin cartierele sărace, care luau ochii copiilor pentru corneele vândute în Europa și America. Mii de părinți nu și-au mai trimis copiii la școală. Niște turiști au fost aproape linșați.
Guatemala, martie 1994. June Weinstock, jurnalistă americană din Alaska, bătută și înjunghiată de o mulțime și lăsată ca moartă, cu trei fracturi craniene, pentru că fotografia copii într-o procesiune. Copilul pe care ar fi trebuit să-l fi răpit a apărut nevătămat. Oficiul pentru Drepturile Omului al Arhiepiscopiei a concluzionat ulterior că zvonurile fuseseră instigate de armată.
Franța, martie 2019. Romi români și bulgari bătuți la periferia Parisului pentru o camionetă albă despre care se spunea că fură copii. Aceeași poveste, cu românii în rolul acuzatului.
România, 8 august 2026. Știți deja.
Vehiculul din mit e mereu cea mai nouă tehnologie prin care statul sau modernitatea intră în comunitate cu putere asupra corpurilor. Pentru că adevărata poveste este despre grupuri vulnerabile pe care Statul nu le-a convins că merită încrederea lor.
Link aici spre cartea lui Farge și Revel, se citește gratis pe Internet Archive, e o lectură de plajă foarte bună.”
Mircea Șerdin este arhitect de sisteme AI și consultant IT. Proiectează și construiește produse software cu inteligență artificială și coordonează proiecte IT pentru organizații europene din Bruxelles, potrivit prezentării de pe PressOne. Scrie regulat despre impactul inteligenței artificiale asupra societății, economiei și pieței muncii, iar seria sa #DistopIA explorează potențialele derapaje ale tehnologiei. Îl preocupă ce face această tehnologie cu mintea oamenilor care o folosesc. A fondat ErgoSums, o platformă de antrenament cognitiv, ca răspuns la cercetările recente privind atrofierea gândirii critice în era AI.
(Sursa foto: Dejeanul)
