Moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, furate din Capela Cotroceni

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un tânăr de 25 de ani a dat mai multe spargeri în biserici din București, de unde a furat bani din „cutia milei”, dar și bunuri de valoare. Conform Poliției, el a furat de la Capela Sfânta Elisabeta – Cotroceni moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, precum și obiecte din aur, potrivit HotNews.ro.

Poliţiştii de la Serviciul Investigaţii Criminale al Capitalei au pus în executare, joi, două mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Ilfov şi Călăraşi, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.

„Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că un bărbat, în vârstă de 25 de ani, pe parcursul acestui an, ar fi pătruns în mai multe lăcaşuri de cult din municipiul Bucureşti şi ar fi sustras diferite bunuri, susceptibile a face parte din patrimoniul cultural naţional”, informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, joi, Agerpres.

În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care obiecte de cult religios susceptibile a proveni din săvârşirea infracţiunilor.

„Bănuitul a fost depistat, urmând a fi condus la sediul Poliţiei Capitalei, în vederea continuării cercetărilor şi luării măsurilor legale ce se impun”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de furt calificat.

Vezi filmare realizată de Poliția Română AICI.

Citește și: CJUE: „Se pare că inspectorul șef al Inspecției Judiciare este strâns legat de puterea executivă sau legislativă”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related