Discursul susținut de Nicușor Dan de Ziua Europei, la Palatul Cotroceni, a readus în prim-plan una dintre cele mai sensibile teme ale ultimilor ani: relația energetică dintre Uniunea Europeană și Rusia și costurile strategice ale dependenței de gazul rusesc.
Președintele a afirmat că Europa „a făcut greșeli” atunci când a renunțat la energia nucleară și și-a construit securitatea energetică pe „gaz ieftin din Rusia”, într-un moment în care Uniunea Europeană încearcă să reducă definitiv dependența energetică de Moscova după invazia Ucrainei și sabotarea conductelor Nord Stream.
Uniunea Europeană încearcă acum să reducă definitiv dependența energetică de Rusia și și-a asumat inclusiv un calendar clar pentru eliminarea importurilor de combustibili fosili rusești. Planul REPowerEU, lansat după invazia Ucrainei din 2022, prevede eliminarea graduală a dependenței de gazul, petrolul și cărbunele rusesc până la sfârșitul deceniului, iar Bruxellesul presează statele membre să accelereze tranziția către surse alternative și infrastructură energetică nouă.
„Europa a făcut greșeli când a renunțat la nuclear și și-a bazat energia pe gaz ieftin din Rusia. Asta a fost o greșeală”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a criticat și faptul că Europa „și-a neglijat industria de apărare” și a spus că unele politici climatice au impus „ținte mult prea ambițioase”, care au afectat competitivitatea industriei europene. În același timp, președintele a susținut că aceste teme trebuie discutate „cu cărțile pe masă”, nu prin „lozinci”.
Discursul vine într-un moment în care tot mai multe state europene reevaluează deciziile strategice luate în ultimele două decenii în domeniul energiei, apărării și politicii industriale. Iar una dintre cele mai controversate teme rămâne relația energetică dintre Europa și Rusia și proiectele Nord Stream.
Citește și: Trump în China: mult festivism, mai puține rezultate concrete
Cum a ajuns Europa dependentă de gazul rusesc
În retrospectivă, dependența energetică a Europei de Rusia este adesea prezentată ca o eroare evidentă. În realitate, contextul politic și economic al anilor 2000 era mult mai complicat.
După sfârșitul Războiului Rece, multe state vest-europene au privit relația economică cu Rusia drept un factor de stabilitate. Germania, principalul susținător european al cooperării energetice cu Moscova, a promovat ideea că interdependența economică poate reduce tensiunile geopolitice, concept cunoscut sub formula germană „Wandel durch Handel” („schimbare prin comerț”).
În paralel, Uniunea Europeană încerca să reducă utilizarea cărbunelui și să accelereze tranziția energetică. Gazul natural era văzut drept un combustibil de tranziție, mai puțin poluant decât cărbunele și capabil să susțină dezvoltarea economică europeană.
În Germania, procesul de renunțare la energia nucleară a accelerat și mai mult nevoia de gaze naturale. În acest context, gazul rusesc, relativ ieftin și disponibil în cantități mari, a devenit o componentă centrală a strategiei energetice europene.
Totuși, decizia Europei de a miza pe gazul rusesc nu poate fi separată de crizele ruso-ucrainene din 2006 și 2009, care au schimbat profund modul în care statele europene priveau securitatea energetică.
Criza din 2006: primul semnal major
La începutul anului 2006, Rusia și Ucraina au intrat într-un conflict privind prețul gazului și condițiile de tranzit. Gazprom a redus livrările către Ucraina, iar efectele s-au resimțit rapid și în Europa.
Pentru multe state europene, criza a reprezentat primul semnal major că infrastructura energetică poate deveni instrument geopolitic. Aproximativ 80% din gazul rusesc exportat către Europa tranzita atunci teritoriul ucrainean, ceea ce transforma relația Moscova–Kiev într-o problemă directă de securitate energetică pentru Uniunea Europeană.
Criza din 2006 a fost privită de mulți analiști drept o primă demonstrație a modului în care infrastructura energetică putea fi utilizată într-o „zonă gri”, între conflict economic și presiune geopolitică.
Deși livrările au fost reluate relativ rapid, episodul a produs îngrijorare în marile capitale europene și a deschis discuția despre diversificarea rutelor de aprovizionare.
Criza din 2009 și logica Nord Stream
Trei ani mai târziu, o nouă dispută între Rusia și Ucraina a provocat o criză mult mai gravă. În ianuarie 2009, tranzitul gazelor rusești prin Ucraina a fost întrerupt aproape complet, afectând state din Europa Centrală și de Est în plină iarnă.
Țări precum Bulgaria, Slovacia sau Serbia s-au confruntat cu probleme majore de aprovizionare, iar Uniunea Europeană a început să caute soluții pentru reducerea dependenței de un singur coridor de tranzit.
În acel context, Nord Stream 1 a fost prezentat de Germania și Rusia drept o soluție tehnică pentru securizarea livrărilor către Europa Occidentală. Conducta urma să lege direct Rusia de Germania prin Marea Baltică, evitând tranzitul prin Ucraina.
La momentul respectiv, proiectul era susținut nu doar de guverne, ci și de mari companii energetice europene, care argumentau că o rută directă ar reduce riscurile politice și comerciale asociate conflictelor ruso-ucrainene.
Criticii proiectului, în special Polonia și statele baltice, au avertizat însă încă de atunci că Nord Stream ar putea crește influența strategică a Rusiei asupra Europei și ar izola Ucraina.
Citește și: Summit B9 la București — cu ce rămânem
De la „proiect economic” la vulnerabilitate strategică
Percepția asupra relației energetice cu Rusia s-a schimbat radical după anexarea Crimeei în 2014 și mai ales după invazia Ucrainei din 2022.
Dacă în anii 2000 Nord Stream era prezentat ca un proiect economic și tehnic, după 2022 conductele au devenit simbolul dependenței strategice europene de Rusia.
Sabotajul conductelor Nord Stream din Marea Baltică, în septembrie 2022, a marcat simbolic sfârșitul unei etape sau chiar ere în politica energetică europeană. Între timp, Uniunea Europeană a accelerat diversificarea surselor energetice, investițiile în infrastructură LNG și reducerea importurilor de gaze rusești.
În același timp, mai multe state europene au început să reevalueze și politicile privind energia nucleară, considerată din nou o componentă importantă a securității energetice.
O dezbatere sensibilă politic
Declarațiile lui Nicușor Dan ating o temă sensibilă într-un context politic puternic polarizat. În România, orice nuanțare a relației energetice dintre Europa și Rusia riscă să fie interpretată fie ca justificare a politicilor europene din trecut, fie ca relativizare a riscului reprezentat de Kremlin.
Discursul președintelui nu a apărat însă dependența energetică de Rusia, ci a încercat să descrie o serie de decizii strategice europene care, în retrospectivă, sunt considerate greșite.
În același timp, Nicușor Dan a susținut că apartenența României la Uniunea Europeană a adus modernizare și dezvoltare economică și a pledat pentru un parteneriat solid între Europa și Statele Unite.
„Europa şi România au nevoie ca Uniunea Europeană să aibă un parteneriat corect, solid, echitabil cu Statele Unite”, a declarat președintele.
Din perspectiva anului 2026, Nord Stream este privit de mulți drept una dintre cele mai mari erori geopolitice ale Europei. În momentul lansării sale însă, proiectul era prezentat de principalele economii europene drept o garanție de stabilitate energetică după crizele ruso-ucrainene care zdruncinaseră continentul în 2006 și 2009.
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)
