Invitat la Gala Mentor*, organizată la Cluj-Napoca de Fundația pentru Comunitate, Neculai Constantin Munteanu a dezvăluit publicului clujean cine a fost sfătuitorul, mentorul, protectorul care l-a transformat în una din vocile celebre ale Europei Libere.
Generații de români își amintesc de salutul cu care își încheia magistralele analize:„S-auzim numai de bine!”.
Neculai Constantin Munteanu a fost de acord să ofere PRESShub minunatul său text despre Noël Bernard.
În mai 1980, pe când aveam aproape 39 de ani și un viitor mai degrabă incert, am primit un telefon de la Noël Bernard, directorul secției române a postului de Radio Europa Liberă. Din acel moment, viața mea a intrat pe un alt făgaș și omul de la capătul firului avea să devină și directorul meu. Mai mult decât directorul, mentorul meu.
Pe scurt, avea nevoie urgentă de un redactor pentru „Actualitatea Românească”, n-aș vrea să încerc? Aș fi spus „da” imediat, însă în lumea nouă în care intrasem un răspuns pripit ar fi fost o probă de neseriozitate.
Am spus „da” după 24 de ore de chibzuință. Adevărul este că, după formalitățile anevoioase de obținere a azilului politic, știam că ziarist nu voi mai fi, nu vorbeam limba germană, iar eternitatea este făcută ca să învețe omul limba germană.
Care cred eu că este misiunea Europei Libere?
În 15 mai 1980, am fost prezent la post și, înainte de a începe, am avut o scurtă discuție cu Noël Bernard. În esență, pentru că fusesem un ascultător avizat al Europei libere încă din țară, și fusesem, presupunea că înțeleg și știu ce se cere de la mine.
Așa că prea multe nu are a-mi spune. Apropo, care cred eu că este misiunea Europei Libere? M-a întrebat.
„Căderea comunismului?”, m-am avântat eu patetic!
Nu! Rolul ei este informarea ascultătorilor de după cortina de fier cu tot ce se întâmplă în lume și în propria lor țară, acesta ar fi fost răspunsul corect.
Ce aveau să facă cu această informație era o chestiune care-i privea doar pe ei, pe ascultători. Formal, ne era strict interzis să îndemnăm sau, și mai rău, să incităm.
„Vei lucra la o emisiune la care ajung multe informații neoficiale, greu de verificat. Nu le folosi dacă nu ești sigur că sunt adevărate. Așteaptă până ce le vei putea corobora și cu alte surse.
Și să știi că dacă spui că la Washington a plouat și de fapt a nins, este neplăcut, dar nu este o nenorocire. Dar dacă spui că la București a nins și de fapt a plouat, vei avea o problemă de credibilitate. Nu numai a ta, ci și a postului.
Cântărește-ți bine cuvintele și nu uita – odată rostit la microfon, cuvântul nu mai poate fi luat înapoi!”, asta mi-a spus Noël Bernard.
Și mi-a mai dat câteva foi numite „Guidelines”, un fel de ghid, de instrucțiuni sau de directive despre tot ce se poate spune sau nu se poate spune de la microfonul Europei Libere.
Și uneori chiar și cum trebuie să o faci. Toate acestea urma să le aprofundăm, în zilele în care vom lucra împreună.
Îi plăcea să-i învețe pe oameni să înoate aruncându-i în apă.
Directorul era cel care dădea „bunul de difuzare”, numit la Europa Liberă „OK”, și fără de care niciun material nu putea fi înregistrat și difuzat post.
Cât despre căderea comunismului, cine știe…, el, Noël Bernard, nu credea că acest lucru se va întâmpla în timpul vieții noastre.
Mi-a urat succes și m-a asigurat că am două șanse, să reușesc sau să nu reușesc. Am ieșit de acolo relativ surprins de primire și decis… să reușesc!
Jurnalism independent, profesionist și responsabil
Nu mai am acel exemplar din „Guidelines”. A fost înlocuit în 1987 cu un „Cod profesional”, care le ordona și le sistematiza pe toate. „Esența misiunii REL/RL, stipula Codul profesional, constă în practicarea unui jurnalism independent, profesionist și responsabil cu scopul de a furniza știri, informații și idei necenzurate ascultătorilor din țări ale căror guverne le refuză sistematic libertățile fundamentale”.
Mai era vorba în acel cod profesional de decență, de onestitate, de corectitudine, de obiectivitate, de acuratețe și de seriozitate, de regula celor două surse, de opinii editoriale care, indiferent de sursă, trebuie să se distingă clar de știri și de analize, iar sursa opiniilor trebuia numită.
Dar, dincolo de principiile mari, generale, mai erau și detaliile. Redactorii Europei Libere erau ținuți să știe că tonul, limbajul și modul de prezentare sunt la fel de importante pentru respectarea politicii REL/RL ca și conținutul emisiunilor.
„Prin urmare menținem următoarele restricții: se evită formulările emoționale, vituperante, vindicative, stridente, belicoase, arogante, bombastice, pretențioase sau condescendente”.
Chiar și sarcasmul trebuia folosit cu parcimonie. Deși, cum ai fi putut vorbi despre cultul personalității, de pildă, fără sarcasm?
Toate acestea și încă multe altele trebuia să mi le inculce directorul și de acum și mentorul meu, Noël Bernard, și să facă din mine un ziarist compatibil cu presa anglo-saxonă, serioasă și sobră. A făcut-o cu tact și perseverență de călugăr benedictin, uneori protector și aproape fratern.
Cele două luni de probă au trecut repede. Noël Bernard mi-a spus că eram bun, că aș putea să devin și mai bun, că ecourile din rândul ascultătorilor din țară nu erau rele. Ar fi vrut să mă angajeze, dar nu avea post.
La Europa Liberă era ca la Academie, ca să primească un membru nou trebuia să moară unul mai bătrân.
Însă putea să-mi ofere un nou contract de șase luni și sfatul lui amical era să accept. Nu aveam de ales, am acceptat. În total, înainte de a fi angajat, am avut la Europa Liberă trei contracte de colaborator temporar, unul de două luni și două de câte șase luni.
În toată această perioadă, relațiile cu Noël erau ca de la mentor la învățăcel și mai degrabă cordiale. A existat și o înfruntare.
În cadrul Frontului Democrației și Unității Socialiste, Nicolae Ceaușescu inventase o așa zisă „Tribună a Democrației”. Teoretic, aici putea să vină orice român să-și expună problemele, ale lui sau ale țării.
Cunoscând fauna și flora comunistă, am luat „tribuna” și am dat-o pe răzătoare fără milă. Urma să cred în ea în ziua când primul român va întreba de la Tribuna Democrației ce-i cu cultul personalității, ce-i cu hărmălaia de ceaușești la putere, ce-i cu planificarea centralizată și cu idioțenia numită cincinalul în patru ani și jumătate.
Am fost chemat la raport, ca să zic așa. „Domnule, n-ai fost pus aici ca să negi, ca un inchizitor anticomunist, tot ce se întâmplă în țară. Poate că ceea ce propune regimul ar putea fi de folos cetățeanului. Dă-le și lor o șansă”, mi-a spus apăsat Noël.
Șansă? O șansă pentru regimul Ceaușescu?
Am văzut roșu în fața ochilor. Regimul i-a acordat vreodată cetățeanului șansa de a-l critica? I-am dat ca exemplu condica de sugestii și reclamații, despre care nu știa. În fiecare unitate comercială, în fiecare restaurant exista o astfel de condică și, teoretic, orice cetățean putea să critice un vânzător indolent, un ospătar îngălat, un responsabil… iresponsabil.
Dar nimeni n-a îndrăznit vreodată să întrebe de ce nu se găsesc în magazine produse de strictă necesitate și nici cine-i vinovat. Cetățeanul avea înscrisă în ADN frica de un regim care nu poate fi criticat și atins nici măcar cu floare.
Dar, pentru că aveam și eu în ADN, încă din țară, reflexele condiționate ale relației șef-subaltern, orice șef fiind un mic Dumnezeu, i-am spus că temperez tonul articolului. A râs de râvna mea de funcționar al adevărului, mi-a spus să nu schimb nimic, articolul este bun așa cum l-am scris.
„Este opinia dumitale și eu o respect. Între altele și pentru că ai ceea ce eu nu am, experiența vieții în comunism”.
Dar îmi sugera să abandonez tonul inchizitorial, sa fiu mai nuanțat, mai balansat. Am râs și eu și i-am spus că la Europa Liberă, spre deosebire de comunism, și subalternii pot avea dreptate și de aceea îmi place să lucrez cu el.
Și am plecat spre studio, balansându-mă gânditor. A doua zi eram din nou în cele mai bune relații. Omul era un înțelept, mereu aveai ceva de învățat de la el.
Și viața a continuat așa. Apoi Noël Bernard a trebuit să lupte cu boala aceea al cărui nume refuzăm să-l pronunțăm și vorbim despre „o lungă și grea suferință”. Iar eu aveam grele probleme administrative.
Averea unui jurnalist: un geamantan și o mașină de scris
După fiecare din cele trei contracte, eram obligat să fac o pauză de două săptămâni, altfel aș fi căpătat niște drepturi pe care firma nu știa dacă poate să le asigure. Și asta mă sâcâia.
În plus, în toată acea perioadă am locuit într-o cămăruță dintr-o pensiune și singura mea avere era un geamantan cu haine și cămăși și o mașină de scris.
La care se adăuga incertitudinea angajării care îmi tăia orice elan. M-am dus să vorbesc cu Bernard, nu doar șeful și mentorul, ci și protectorul meu. N-avea soluție.
A găsit totuși una, neortodoxă, hazardată și riscantă. Mi-a propus ca în ziua în care urma să plec, obligat, în concediu, să vin la redacție în mod obișnuit. Ceea ce am făcut.
La ora 8,30 un funcționar de la serviciul personal a venit în biroul directorului și l-a somat: „Munteanu ori părăsește acum clădirea, ori îl angajați! Poate fi angajat? Da! Dar angajați-l, domnilor! În următoarele cinci minute actele erau semnate.
Adevărul e că atunci emisiunea „Actualitatea românească” era în cumpănă. Din trei redactori, unul, Emil Georgescu, fusese victima, în vara anului 1981, a unei oribile tentative de asasinat, cu 22 de lovituri de cuțit, iar al doilea redactor demisionase ca urmare a atentatului.
Din trei redactori, eram singurul valid, în stare de funcționare. Noël m-a bătut pe umăr, mi-a strâns mâna și mi-a spus că știa că voi reuși.
Pentru el a urmat zile și nopți lungi de chin, cu dese internări în spital. În decembrie 1981, i-am trimis vorbă că le lipsește ascultătorilor, îmi lipsește și mie. În ciuda suferințelor, omul asculta zilnic Europa Liberă și mi-a comunicat că ar mai fi avut ceva de lucru cu mine.
N-a fost să fie. S-a stins în ziua de 23 decembrie 1981. Avea doar 56 de ani.
Un om bun, un om care și-a iubit meseria, un director vizionar, un mare ziarist. Grație lui, ascultătorii din România vorbeau despre Europa Liberă ca despre „postul nostru de radio”. Un american din staff-ul postului l-a caracterizat drept „cel mai sclipitor jurnalist de radio care a existat vreodată la Europa Liberă”.
Ce ar mai fi de spus? Există oameni care, aidoma unor stele căzătoare, lasă o urmă luminoasă, vizibilă mulți ani după dispariția lor. Un astfel de om a fost Noël Bernard.
Între multele lui realizări, dincolo de percutantele lui editoriale, un model de prestanță jurnalistică, aș consemna aducerea la microfonul Europei Libere a lui Cornel Chiriac, care și-a continuat în libertate populara emisiune Metronom, interzisă la Radio București.
Metronom a fost un fenomen unic în istoria Europei libere, ca succes și impact la ascultători. Încă și azi se mai vorbește de ea. În viziunea lui Noël, tinerii care atunci doreau doar muzică aveau să devină ascultătorii Europei Libere de mâine.
Tot în cadrul unei politici editoriale vizionare, Noël Bernard avea să înființeze și să protejeze emisiunile culturale făcute de la Paris de Monica Lovinescu și de Virgil Ierunca, pentru că intelectualii, cărturarii, sunt sarea pământului unui popor și pentru că în domeniul artei și culturii se poate pot articula nonconformismul, contestarea, disidența. Audiența lor a fost enormă.
Tot lui Noël Bernard i se datorează înscrierea în programe a emisiunii „Actualitatea românească”, în care erau dezbătute problemele existenței cotidiene a românilor și în care erau date pe răzătoare toate izmenelile cultului personalității.
A fost emisiunea-far a postului, cea mai ascultată după programul de Știri. Și, last but not list, am fost ultimul om pe care Noël l-a adus la Europa Liberă.
M-am mândrit cu asta și veți înțelege că doar modestia mă împiedică să continui. Ce-ar mai fi de spus?
Cred că i-ar fi plăcut să fie martor, să comenteze și să transmită în direct prăbușirea comunismului. Ar fi fost spectacol scânteietor!
*Gala MENTOR este ceremonia de premiere a zece educatori, antrenori, mentori selectați din câteva sute de aplicații trimise Fundației pentru Comunitate, susținută de MOL România. Ediția a XIV-a organizată la Cluj-Napoca l-a avut ca invitat special pe N.C.Munteanu.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Intertitlurile aparțin redacției PRESShub.
Minunat discurs al discipolului despre maestru. Așa maestru, așa discipol..
Am sorbit vocea lui N.C.Munteanu în anii cumpliți ai dictaturii ’70-’80. L-am simțit sincer, aproape. Ne lipsesc și azi vocile și REL. Am fi avut mare nevoie azi de vocile lor analitice.
Mii de multumiri , dle.Munteanu , pentru curajul si profesionalismul cu care ne-ati onorat in anii grei ai blestematului de comunism !
Ce nu inteleg eu , de ce nu mai exista in FM posturi de radio de știri și informatii profesioniste ci doar posturi comerciale care transmit strict muzică de calitate îndoielnică și reclame idioate.