​​Noua telecabină de pe Dealul Cetăţii Deva, inaugurată în această vară

Data:

Noua telecabină de pe Dealul Cetăţii Deva va fi inaugurată în această vară, a anunţat marţi primarul Devei, Florin Oancea.
„Noua telecabină va fi inaugurată, sperăm, la sfârşitul lunii iunie-începutul lunii iulie. Telecabina este montată pe actuala cale de rulare, iar acum se lucrează la partea de infrastructură şi la staţiile de plecare şi de sosire. Ea este prevăzută cu 30 de locuri, faţă de 16 locuri telecabina veche, ceea ce înseamnă o dublare a numărului de persoane care pot urca o dată pe Cetate. În acest fel vom putea primi mult mai mulţi turişti”, a declarat primarul Devei, într-o conferinţă de presă.
Investiția va cuprinde și modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații între care circulă telecabina, amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății, redimensionarea camerelor tehnice în cele două stații (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turiști, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii la standardele și normativele în vigoare.
Citește și: Câți copii orfani din Ucraina sunt în grija statului român și cum sunt protejați de autorități
Valoarea estimată a investiției este de 15,7 milioane de lei fără TVA.
Telecabina care deservește în prezent Cetatea Deva a fost pusă în funcțiune în anul 2005 și are o capacitate de 16 locuri. Instalația și echipamentele sunt depășite din punct de vedere al sistemelor funcționale, iar telecabina nu mai face față afluxului mare de turiști.
Potrivit municipalității, noua telecabină va respecta toate cerințele obligatorii conform normelor și standardelor în vigoare și va crește siguranța de transport pentru cei care vizitează monumentul istoric.
Telecabina veche de la Cetatea Deva a fost oprită în noiembrie 2021. În prezent, accesul la Cetatea Deva se poate face pe jos, pe unul dintre cele trei trasee marcate prin pădurea de pe Dealul Cetăţii.
Citește și: Polițist din Vâlcea, reținut de procurorii DNA. Ar fi luat mită de la un inculpat anchetat pentru infracțiuni informatice

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...