Navă scufundată în Marea Neagră. Trei persoane dispărute

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Navă scufundată în Marea Neagră. Trei persoane sunt date dispărute, sâmbătă dimineaţă, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, a anunțat Autoritatea Navală Română.

Nava era sub pavilion tanzanian, iar la bordul ei se aflau 11 persoane, informează Agerpres.

„Accident de navigaţie în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Operaţiunea de căutare şi salvare, sub coordonarea Serviciului MRCC (Maritime Rescue Coordination Centre) din cadrul Autorităţii Navale Române este în plină desfăşurare după ce nava Mohammad Z s-a scufundat.

Alerta a fost primită în jurul orei 4,00, iar ofiţerii MRCC au trimis imediat în zonă navele ARSVOM SAR Artemis şi SAR Apollo. A fost cerut şi sprijinul Poliţiei de Frontieră, care a trimis spre locul accidentului navele MAI 2110 şi MAI 1106″, precizează sursa amintită, într-un comunicat de presă.

Totodată, două nave comerciale aflate în apropiere au fost alertate să se alăture operaţiunii de căutare şi salvare de vieţi omeneşti.

Citește și: România nu mai poate reabilita criminali de război. Leonard Zăicescu, supraviețuitor al Holocaustului: Sunt tineri care nu au habar de pogrom

Navă scufundată în Marea Neagră

„Nava scufundată, Mohammad Z, sub pavilion Tanzania, avea la bord 11 membri de echipaj, 9 cetăţeni sirieni şi 2 cetăţeni egipteni, iar 8 dintre aceştia au fost salvaţi de către nava comercială Michel, care se afla cel mai aproape de locul accidentului şi care a fost coordonată de către ofiţerii MRCC”, se mai arată în comunicat.

Sunt căutaţi în continuare ceilalţi trei membri ai echipajului daţi dispăruţi, toţi de naţionalitate siriană.

„Motivul scufundării navei nu este cunoscut în acest moment şi se va deschide un dosar de cercetare pentru a se stabili cauzele şi împrejurările în care s-a produs accidentul”, menţionează Autoritatea Navală.

Citește și: Dator la Fisc cu 55 milioane de euro, primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Bogdan Danescu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUBhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Alertele de drone din cauza conflictului din Ucraina alungă turiștii din Delta Dunării

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, susține că apropierea de...

România, pe locul al treilea la Eurovision 2026. Bulgaria a câștigat competiția

Cântăreața bulgară DARA a adus sâmbătă seara Bulgariei prima...

Finanțare de 17 milioane de lei din fonduri europene pentru Planul Național de Restaurare pentru Natură

Proiectul de elaborare a Planului Național de Restaurare pentru...

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, arestați preventiv pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri...