O nouă lege adoptată: 3,5% din impozitul pe venit redirecționat și către biblioteci

Data:

Contribuabilii persoane fizice vor putea direcționa procentul de 3,5% din impozitul pe venit, asupra cărora persoanele fizice pot dispune, și către bibliotecile publice cu personalitate juridică, potrivit unui proiect de lege adoptat marți la Senat.

Proiectul de lege inițiat de deputatul REPER Cătălin Teniță va merge acum la Camera Deputaților, for decizional.

Ar trebui să îmbunătățească situația financiară a bibliotecilor

În acest moment, Codul fiscal permite direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit către organizațiile non-profit, instituțiile de cult, cluburi sportive, bursele private de studii, chiar și către partide politice, însă nu și către biblioteci.

În ultimii zece ani au fost închise circa 3000 de biblioteci, dintre care 750 de biblioteci publice. Acest lucru este, în primul rând, o problemă de subfinanțare. Ne-am uitat, așadar, la sursele de finanțare și am văzut că bibliotecile de drept public cu personalitate juridică pot beneficia, conform legii, de donații și sponsorizări, la fel ca ONG-urile, de exemplu.

Prin urmare, absența bibliotecilor din rândul entităților care pot beneficia de această facilitate fiscală de redirecționare a 3,5% din impozitul legislativ reprezintă o omisiune, un vid legislativ. Prin acest proiect de lege, această omisiune poate fi corectată, iar fenomenul de dispariție a bibliotecilor poate fi oprit”, a declarat deputatul Cătălin Teniță.

Citește și: PODCAST | În Marea Britanie, cei virulent împotriva vaccinării nu au primit atenție în presă. În România, da

4,5 milioane de lei până în 2027

Sumele obținute prin colectarea formularelor de 3,5% vor reprezenta o plasă de siguranță importantă, diminuând vulnerabilitatea financiară a bibliotecilor și stimulând conturarea unei oferte mai bune și mai bogate de servicii pentru comunitate.

Bibliotecile publice cu personalitate juridică vor putea atrage până la 4,5 milioane de lei până în 2027, utilizatorii având acum posibilitatea de a susține financiar bibliotecile pe care le frecventează. 

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related